Ultima oră

Dosarul Filat. Procurorul acuză că se tergiversează ancheta, iar avocatul că se face abuz

Procurorul care instrumentează acest caz, Adriana Bețișor, susține că procesul examinării este unul tărăgănat de către partea apărării. Potrivit acesteia, unul dintre motive ar fi importanța declarațiilor martorilor care urmează să fie făcute în cadrul ședinței de judecată.

”Ședința de judecată a fost amânată, fiind invocat tratamentul inculpatului. Până la sfârșitul tratamentului urmează să vedem dacă poate să se prezinte inculpatul pentru examinarea în fond. Este evident că procesul examinării este unul tărăgănat, este evidentă tărăgănarea din partea părții apărării că nu se fac acțiuni concrete pentru ca să putem continua cu audierea martorilor. Cauza și motivul pentru ce se face asta cred că este evidentă, din importanța declarațiilor care urmează să fie făcute în cadrul ședinței de judecată”, a declarat Bețișor.

Totodată, procurorul a declarat că motivele invocate de avocat sunt nefondate, menționând că a cerut stabilirea unei ședințe de judecată pentru joi, 24 martie.

”Vom vedea cum vor purcede la examinarea acelor probe, până la acest moment avem suficiente dăți când martorii acuzării vin și stau ore în șir și nu pot fi audiați pe motiv că apar motivații din partea părții apărării, care în percepția noastră sunt total nefondate. Am stabilit o nouă ședință de judecată pentru joi”, a adăugat Bețișor.

La rândul, avocatul Igor Popa spune că Vlad Filat urmează un tratament stabilit de medici săptămâna trecută, pe un termen de 10 zile. Acesta a insistat asupra amânării ședințelor de judecată din această săptămână, până la însănătoșirea lui Filat, pentru că ”el trebuie să se afle în instanță într-o stare satisfăcătoare”.

”Vlad Filat urmează un tratament stabilit de medicul specialist, este unul de o durată de 10 zile. Până săptămâna viitoare, el trebuie să se afle sub supravegherea medicului. Cu toate acestea, procurorul insistă ca ședințele să aibă loc și în această săptămână, noi am insistat ca să le amânăm până la însănătoșirea lui Filat, pentru că el trebuie să se afle în instanță într-o stare satisfăcătoare. Stabilirea unei ședințe de judecată pentru joi este un abuz”, a declarat Igor Popa.

Avocatul a infirmat faptul că apărarea fostului premier Vlad Filat ar tărăgăna examinarea dosarului, deoarece nu are niciun motiv în acest sens.

Amintim că săptămâna trecută, medicii de la Institutul Național de Neurologie i-au prescris lui Vlad Filat un tratament de 10 zile. Asta după ce inculpatul s-ar fi lovit cu capul de marginea unei ușițe de lemn în timpul evacuării gunoiului menajer din celulă.

Vlad Filat a fost reţinut în luna octombrie, fiind învinuit de trafic de influenţă şi corupere pasivă. Fostul premier riscă până la 15 ani de închisoare, cu privarea dreptului de a deţine anumite funcţii publice.
 
Sursa: Realitatea.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *