Dosarul transnistrean: Decizia ONU și narativul rusesc

publicat în Editorial pe 20 Iulie 2018, 08:35

Recenta decizie a Adunării Generale a ONU, prin care s-a elaborat o Rezoluție privind retragerea trupelor Federației Ruse din Transnistria, reprezintă un succes diplomatic pentru Chișinău. Asta chiar dacă, pe termen scurt sau mediu, nu vom asista la mari surprize, Moscova putând face uzanță de dreptul de veto pe care îl are în cadrul Consiliului de Securitate.

Important este contextul în care decizia a fost luată, ea venind pe fondul unor tensiuni încă nerezolvate între Federația Rusă și Occident, tensiuni care pot escalada după Summitul NATO de la Bruxelles sau după întrevederea Trump-Putin. Liderul de la Casa Albă nu s-a sfiit să atace public, spre exemplu, cumpărarea gazului rusesc de către germani, într-un discurs susținut în prima zi a Summitului. ADN-ul omului de afaceri nu poate fi separat de postura de lider politic, iar, pentru Trump, cumpărarea armamentului american și a gazelor naturale americane de către Aliați reprezintă o prioritate. De aceea, liderul de la Casa Albă va face tot ce-i stă în puteri ca să blocheze crearea gazoductului North Stream 2. Se va bucura, în acest sens și de sprijinul Poloniei sau al Ucrainei.

Posibila escaladare a tensiunilor internaționale ar putea să aducă R. Moldova în fața unei noi realități geopolitice, iar Regele Iordaniei anunța în mod direct acest lucru, cu ceva timp în urmă. Subiectul în cauză a fost deja dezbătut în presa de la Chişinău şi nu mai este cazul să îl reluăm.
Nu, în ultimul rând, în ceea ce privește dosarul transnistrean, R. Moldova se bucură de suportul Ucrainei mai mult ca oricând. Kievul conștientizează amenințarea militară a trupelor rusești staționate pe Nistru, care pot fi folosite pentru a destabiliza regiunea Odesa.

Numai discursul narativ al Moscovei prezintă poziționarea trupelor ca element de pace, în timp ce la Chișinău, Kiev, București sau Bruxelles lucrurile nu stau deloc așa. În atare situaţie, Kremlinul ar trebui să se gândească mult mai mult la găsirea unui compromis cu statele din vecinătatea sa apropiată. Totodată, nici Polonia, statele baltice sau Georgia nu se simt confortabile cu politica externă regională a Rusiei, iar despre posibilele intenții ale Suediei de a se alătura NATO am mai discutat.

Prin urmare, Moscova vede decizia ONU ca fiind una antirusească, fără a vorbi despre percepția celorlalte state, despre modul în care ele privesc situația regională. Iar atunci când se apleacă, în treacăt, asupra acestei teme, Rusia o prezintă doar printr-o paradigmă politică, care este rezultatul unor interese externe, ci nu un sentiment natural al R Moldova. Total greșit. Şi acest lucru este valabil pentru toate statele enumerate mai sus, chiar dacă percepția de insecuritate se poate plia și pe interesele externe ale altor actori.

Nu trebuie să omitem modul în care presa controlată de Moscova a prezentat decizia ONU. Sputnik a publicat un articol în care bătea alarma, anunțând că retragerea trupelor ar face ca depozitul de arme de la Colbasna să rămână fără pază, motiv pentru care s-ar putea crea un mediu de insecuritate. Total fals, pentru că Sputnik uită de înțelegerea de la Summitul din Istanbul din 1999, când Federația Rusă și-a luat angajamentul de a-şi retrage armamentul din stânga Nistrului, angajament pe care nu l-a respectat până în prezent.

O altă componentă a discursului narativ, privind dosarul transnistrean, este că retragerea trupelor ruse din R. Moldova ar avea ca efect Unirea cu România inclusiv a regiunii separatiste. Un alt fals. Este suficient să ascultăm discursurile liderilor politici de la București, din oricare partid ar fi ei, și să observăm că cei care promovează ideea Unirii nu au luat niciodată în calcul Transnistria, chiar dacă se feresc, poate să o spună în mod direct. Un asemenea scenariu, pur şi simplu, iese din calculul gândirii strategice a României.

Cât ţine de amenințările voalate din presa prorusă, care prezintă o situație haotică în regiunea separatistă, în lipsa armatei ruse, acestea ne trimit cu gândul la o posibilă creare a unor conflicte de mici dimensiuni, care să justifice acest discurs narativ, precum şi menținerea trupelor în stânga Nistrului.