Social

Două havuzuri din Grădina Publică „Ştefan cel Mare” sunt în reparaţie de mai bine de 10 ani

Şeful Direcţiei municipale construcţii capitale, Roman Sofroni, a declarat pentru IPN că direcţia a încheiat, acum 10 ani, un contract cu un antreprenor care urma să efectueze lucrări de reparaţie, însă acesta nu şi-a onorat obligaţiile, iar lucrările nu au fost duse la bun sfârşit. Din aceste motive, proiectul de reabilitare a celor două havuzuri a fost reactualizat, însă lucrările nu au putut fi reluate din lipsă de finanţare. Proiectul a fost înaintat CMC spre aprobare şi anul trecut, şi în acest an, însă finanţarea aşa şi nu a fost obţinută.

Roman Sofroni a menţionat că urmează ca devizul de cheltuieli să fie ajustat preţurilor curente, iar apoi va fi înaintat din nou spre finanţare. Acum zece ani au fost făcute careva lucrări la cele două havuzuri, însă din cauză că acestea nu au fost duse la capăt, o parte e nevoie să fie refăcute. Dacă ar exista finanţare, în decurs de un an havuzurile ar deveni funcţionale.

Solicitat de IPN, şeful Asociaţiei „Spaţii Verzi”, Eliferie Haruţa, a declarat că în capitală sunt nouă havuzuri care se află în gestiunea municipalităţii. Acestea sunt amplasate în parcuri şi în scuarul Teatrului de Operă şi Balet „Maria Bieşu”. Anual pentru reparaţia cosmetică şi întreţinerea acestora se alocă în jur de două milioane de lei.

Eliferie Haruţa a menţionat că în trecut erau pornite mult mai multe havuzuri, care nu se află în gestiunea municipalităţii. Printre acestea se numără cel din preajma Palatului Naţional „Nicolae Sulac” şi cel din preajma Hotelului Chişinău.

Șeful de la „Spaţii Verzi” afirmă că ar fi frumos ca în Chişinău să existe, ca în majoritatea ţărilor, havuzuri pe apă. Acestea ar putea fi construite pe lacurile din capitală, de exemplu în Parcul Valea Morilor. Au fost înaintate mai multe propuneri, însă acestea deocamdată rămân pe hârtie.

Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *