Două puncte de trecere a frontierei rămân închise la Soroca

publicat în Soroca pe 10 Ianuarie 2015, 11:15

La frontiera cu Ucraina mai rămân închise două puncte de trecere, urmare a formării podurilor de gheaţă pe râul Nistru. Sunt închise punctele Soroca-Tekinovka şi Cosăuţi-Iampoli. 
 

La punctele vamale respective trecerea frontierei se realizează cu ajutorul bacurilor, circulația cărora este stopată în cazul înghețurilor și inundațiilor pe Nistru. 

La frontieră cu România toate punctele de trecere sunt funcţionale.

Conform datelor parvenite de la direcţiile regionale ale Poliţiei de Frontieră, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, se atestă o creştere uşoară a fluxului de persoane şi mijloace de transport.

Poliţiştii de frontieră au înregistrat aproape 40 de mii de traversări a frontierei de către persoane şi peste 7 mii de traversări de către unităţi de transport. 

Timpul.md