Astăzi 22 Aprilie 2018, Duminică - Ultima actualizare la ora 14:11
Abonamente

Actualitate 6 Decembrie 2017, ora 14:25

Drumul de ocolire Chișinău – Ungheni va fi dat exploatare la primăvară

Marime Font

a

 
 
 

Drumul de ocolire Chișinău – Ungheni este realizat în proporție de aproape 90 la sută și va fi dat exploatare în primăvara anului 2018, după o întârziere de aproape doi ani, anunță Ministerul Economiei și Infrastructurii. În total, 17 proiecte de construcție a drumurilor finanțate din surse externe, au termenele depășite. Trei contracte cu firmele care s-au angajat să efectueze lucrările au fost desfăcute, iar altele trei sunt pe cale să fie reziliate, transmite radiochisinau.md

Tronsonul Chișinău – Ungheni care duce spre hotarul cu România este unul dintre proiectele care nu au reușit să fie executate în timpul stabilit. Contractul cu firmele care s-au angajat să realizele lucrările a fost semnat în 2014, iar drumul urma să fie dat în exploatare în 2016, însă au fost întârziate lucrările. Astfel, din grantul de 11 milioane de euro acordat de Uniunea Europeană, au fost cheltuite până acum 9,5 milioane de euro, iar lucrările vor fi finalizate în mai 2018 potrivit estimărilor ministrului Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc.
„Nu este posibil anul acesta să dăm drumul la circulație pe acest drum din mai multe considerente. Primul considerent este asigurarea calității lucrărilor de finisare și de punere a ultimului strat de asfalt, care este unul special, cu celuloză și care necesită niște condiții atmosferice favorabile.” 



În total, 17 contracte în valoare de 380 de milioane de euro, finanțate din fonduri externe ale BERD, BEI și Uniunii Europene, sunt considerate ca având probleme grave, după ce au fost depășite termenele de efectuare a lucrărilor. Trei dintre acestea au fost reziliate anul acesta, iar altele trei sunt în ”lista roșie” a autorităților. În speciale este vorba despre firme internaționale care nu și-au respectat angajamentele, a explicat ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc.
„Există două abordări aici. Prima abordare este contactul direct cu conducerea acestor companii, nu cu reprezentanții lor din Republica Moldova, dar cu conducerea din țările lor de reședință. Am avut aceste discuții cu toți, astfel încât s-a reușit să accelerăm implementarea proiectelor. Unele din companiile cu care avem contracte sunt în procedură de insolvabilitate. Dacă vedem că procedura de insolvabilitate este avansată, noi mergem cu rezilieri de contracte.”
Pentru anul viitor este planificată finalizarea reparației drumurilor Hâncești – Lăpușna – Leușeni, cu o lungime de 37 km, a drumului Bălți – Sculeni, în proporție de 80 la sută, cu o lungime de 54 km, și a drumului Comrat – Ciumai,  de 55 km. Din fondul rutier național, este planificată reparația capitală a circa 100 de km de drumuri, față de 50 de km câți au fost reparați în 2017.

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 21 Aprilie 2018, ora: 12:55

PRO TV recunoaște că l-au făcut din greșeală criminal pe un deputat PDM, dar refuză să-și prezinte scuze

Postul de televiziune PRO TV a recunoscut că l-a făcut din greșeală criminal pe un parlamentar democrat și a publicat o dezmințire, dar nu și-a cerut scuze pentru manipulare.

( ) Citeşte tot articolul


Actualitate 21 Aprilie 2018,  

PRO TV recunoaște că l-au făcut din greșeală criminal pe un deputat PDM, dar refuză să-și prezinte scuze

Postul de televiziune PRO TV a recunoscut că l-a făcut din greșeală criminal pe un parlamentar democrat și a publicat o dezmințire, dar nu și-a cerut scuze pentru manipulare.

() Citeşte tot articolul

Editorial 19 Aprilie 2018, de Constantin Tănase

„Un leu pentru Mitea”

Am intrat în iarnă și, de aici înainte, cât mai este până la primăvară?  

() Citeşte tot articolul

Editorial 19 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Luna mai - primăvara literaturii

Luna mai e în fiecare an o lună a marilor festivaluri literare. În București are loc a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie, unde nu au lipsit și nu vor lipsi poeții basarabeni, mulțumită Muzeului Național al Literaturii Române și celorlalți organizatori. Festivaluri vor fi...

() Citeşte tot articolul

Editorial 18 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Când ne vom u(r)ni?

Discursurile despre unire sunt atât de multe și de diferite încât, dacă s-ar aduna textele scrise, am bate folclorul despre strigoi și vrăjitoare. Vorbim de reunire ca de ceva despre care bănuim că este, dar nu știm cum arată. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Găștile urii

Postam cu câțiva ani în urmă câteva gânduri pe o rețea de socializare. Revenind acum la notele de atunci, m-am gândit să le reiau și să le dezvolt, ca să înțelegem că lucrurile sunt întotdeauna mai complexe decât par la o primă vedere. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Aprilie 2018, de George Simion

Cum evităm înfrângerea la primăria Chișinăului pe modelul Maia Sandu?

Cartoful fierbinte al alegerilor pentru Primăria Chișinău a fost ca o grenadă dată în spațiul închis pentru majoritatea forțelor politice din R. Moldova. Și nu doar politice… Nici noi, unioniștii, nu aveam nevoie de aceste alegeri acum, în Anul Centenarului. 

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Primăvara primarilor

E trist sau vesel să ne pregătim de Paști în plină campanie electorală?

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 10 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Ferdinand – o poveste cu o singură pată

„Ferdinand” e o poveste perfectă pentru sărbătorile care se apropie. Fiind vorba de un film de animație 3D, din 2017, e recomandabil, în primul rând, copiilor. Animația, în regia lui Carlos Saldanha, a fost realizată după o carte pentru copii „Povestea lui Ferdinand”,...

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 9 Aprilie 2018, de Răzvan Munteanu

SUA vs. Rusia: Resetarea relațiilor sau escaladarea tensiunilor globale

Oficialii de la Moscova și Washington au confirmat în această săptămână, înainte de Paște, invitația președintelui SUA, Donald Trump, de a se întâlni la Casa Albă cu omologul său rus, Vladimir Putin.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 9 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Darul și dăruitorul

Iepurașul mi se pare că e o invenție stranie de Paști, dar care bucură foarte mult copiii. Deci, nu mă amestec să pun la zid iepurașul, pe care și nepotul meu îl caută prin grădină.

() Citeşte tot articolul

Editorial 4 Aprilie 2018, de Silviu Tănase

Trei lucruri pe care nu le va face Dodon

În această săptămână, Curtea Constituțională, în unanimitate, a emis o nouă decizie istorică. Instituția, care este garantul Constituției, a emis o decizie ce i-a făcut pe mulți să ia apă în gură. N-am văzut reacții pe fond nici de la opoziția parlamentară sau...

() Citeşte tot articolul

Editorial 4 Aprilie 2018, de Moni Stănilă

Nu avem nimic, dar nimicul ne e suficient

Evenimentele de la Uniunea Scriitorilor, de pe 27 martie, au decurs foarte bine. Solemnitatea momentului a fost marcată de parastasul pentru membrii Sfatului Țării și scriitorii deportați, oficiat de preoții Mitropoliei Basarabiei. 

() Citeşte tot articolul

 

 



Cele mai citite articole Timpul.md