Actualitate

Drumurile din R. Moldova ar putea fi reabilitate de o firmă din China

Documentul prevede implementarea proiectelor de reabilitare a drumurilor în patru etape.

Pentru prima etapă se propune reabilitarea drumurilor cu o lungime de 181,9 kilometri la un cost total de 159 milioane de euro. Pentru etapele următoare, porțiunile de drum pentru reabilitare și costurile vor fi definitivate în cadrul altor ședințe de lucru.

”Proiectele care vin să dezvolte infrastructura drumurilor naționale trebuie să aibă ca obiectiv motoul calitate-preț-timp, iar lucrările de reabilitare a drumurilor trebuie să înceapă nu mai târziu de luna aprilie-mai 2018”, a declarat vicepremierul Octavian Calmîc. El a adăugat că urmează să fie efectuate studiile de fezabilitate și documentația de proiect, înainte de a începe realizarea proiectelor.

Serviciul relații publice și comunicare al Ministerului Economiei și Infrastructurii precizează că Octavian Calmîc a menționat că Guvernul Republicii Moldova, prin elaborarea Strategiei de transport și logistică pe anii 2013-2022, care cuprinde un Program prioritar de reabilitare a drumurilor publice naționale, își propune dezvoltarea infrastructurii și oferirea condițiilor bune de circulație și siguranță. În acest context, a fost inițiat un parteneriat între Republica Moldova și Republica Populară Chineză, iar ca urmare a selectării riguroase, compania China Metallurgical Group Corporation ar putea implementa proiecte de reabilitare a drumurilor.

Partenerii de dezvoltare, Banca Mondială, BERD, BEI, Comisia Europeană acordă susținere financiară întru realizarea prevederilor Strategiei de transport și logistică. Totodată, va fi creată o grupă de experți din ambele părți care vor discuta aspectele financiare și modalitățile de implementare a proiectului dat, a subliniat Vitalie Iurcu, viceministrul Economiei și Infrastructurii.

”Este o onoare să lucrăm în parteneriat cu autoritățile din Republica Moldova și vom conlucra sub motoul nostru – încredere și siguranță”, a menționat Gu Yuxiang, vicepreședintele companiei chineze.

Compania chineză Metallurgical Corporation, sub patronajul Guvernului chinez, activează în mai bine de 70 țări și are o echipă de experți și profesioniști de peste 50 mii de angajați. Venitul anual al companiei constituie 30 miliarde de dolari SUA. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

babasının taş gibi bir kadını bulup evlenmeye karar vermesi porno ve onu bir de kendi yaşadıkları eve getirmesi sonucunda mobil porno hayalini kurduğu seksi kadının üvey annesi gibi sex hikayeleri olduğunu fark eden genç adam seks tecrübesinin ve üst sex izle seviye olduğu dışarıdan bakıldığında çok net şekilde porno seyret belli olan üvey annesini hayal edip 31 çekerek düşlerken porno izle odanın oradan geçen mature üvey oğlunu görür Odaya hd porno gelip sikini kimin için kaldırdığını soran üvey annesiyle porno farkında olmadan yakınlaşan genç adam boşalmak mobil porno izle için olgun bir kadının hayallerini kurduğunu söyleyince mature porno izle sikini eline alıp amına sokmadan çıplak şekilde üzerine çıktı