Ultima oră

Dublă explozie în Daghestan, în momentul în care Vladimir Putin promitea că va asigura securitatea la Jocurile Olimpice de la Soci

"Sarcina noastră în calitate de organizatori este asigurarea securităţii participanţilor şi a spectatorilor la această sărbătoare sportivă, şi facem totul în acest sens", afirmă Putin, într-un interviu acordat la Soci mai multor televiziuni ruseşti şi străine, cu trei săptămâni înainte de deschiderea JO din acest oraş de la malul Marii Negre, la poalele munţilor Caucaz.

"Dacă ne lăsăm să dăm dovadă de slăbiciune, dacă ne arătăm frică, atunci îi vom ajută pe terorişti să-şi atingă obiectivele", a subliniat Putin.

Dublă explozie a survenit la puţin timp după difuzarea unui fragment din acest interviu la televiziunea rusă, la Mahacikala, capitală instabilei republici a Daghestanului, la circa 600 km est de Soci, în cealaltă extremitate a Caucazului.

Potrivit forţelor de ordine, citate de agenţii, prima explozie a fost provocată de un tir cu lansator de rachete împotriva unui restaurant din oraş.

Un sfert de ora mai târziu, o maşină capcană a explodat în momentul în care forţele de ordine au ajuns la locul atacului, rănind mai mulţi poliţişti.

Diferite surse citate vineri seară de agenţii vorbeau de 11 până la 14 răniţi, dintre care doi sau patru poliţişti şi o femeie la reanimare.

Regiunea este destabilizată şi cuprinsă de o rebeliune care s-a islamizat de-a lungul celor două conflicte succesive din mică republica vecină Cecenia. Daghestanul este afectat regulat de lovituri, atacuri sau confruntări între grupările rebele şi forţele de ordine, care operează aici cu blindate şi forţe speciale.

Şeful rebeliunii, declarat mort

Preşedintele cecen, Ramzan Kadîrov, anunţase în aceeaşi zi că este sigur în proporţie de "99,9%" că şeful rebelilor islamişti din Caucaz, Doku Umarov, este mort.

"Avem înregistrarea conversaţiei unor pretinşi ’emiri’ care vorbesc despre moartea să, prezentându-şi condoleanţele şi discutând despre candidatura unui nou emir. De aceea toate afirmaţiile despre ameninţările faţă de JO de la Soci sunt absolut nefundamentate", a declarat Kadîrov, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul sau oficial şi citat de AFP.

O sursă din serviciile secrete ruseşti, întrebată de agenţia Interfax, a precizat însă că nu poate confirmă decesul acestuia.

"Nu putem confirmă că Doku Umarov a fost ucis. Nu avem această informaţie", a afirmat această sursă.

"Emirul Caucazului" şi şef al rebeliunii cecene, Doku Umarov a fost declarat mort în mai multe rânduri în trecut, fără că această informaţie să fie confirmată ulterior.

O dovadă a morţii sale ar fi o victorie simbolică pentru Rusia, înaintea JO, şi în special pentru Vladimir Putin, cel care a lansat în 1999 a două intervenţie militară în mică republica separatistă.

La sfârşitul anului trecut, două atentate sinucigaşe s-au soldat cu 34 de morţi la Volgograd, un oraş din sudul Rusiei. Atentatele nu au fost revendicate până în prezent.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *