Partidele de pe centru-dreapta trebuie să se pregătească pentru eventuale alegeri parlamentare pentru că actualul legislativ nu reprezintă voința cetățenilor. Declarația aparține președintei Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu.
„Știm cum au avut loc alegerile din februarie 2019, acest lucru trebuie corectat și noi o să căutăm metode prin care o să declanșăm aceste alegeri. Trebuie să fim pregătiți pentru aceasta. Căutăm metode prin care o să declanșăm alegeri parlamentare anticipate”, a declarat lidera PAS în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4.
De asemenea, Maia Sandu a menționat că la următoarele alegeri prezidențiale, care urmează să aibă loc în anul curent, scopul formațiunii este să se intre în joc cu un candidat care să câștige în fața lui Igor Dodon. „Suntem gata să discutăm toate opțiunile, dar argumentele trebuie să fie foarte clare și plauzibile”, a declarat politiciana, referindu-se la propunerea făcută de Partidul Platforma Demnitate și Adevăr de a fi înaintat un candidat unic, apartinic, la următorul scrutin pentru fotoliul de președinte. În plus, Maia Sandu susține că pentru a fi înaintat un candidat nu este cazul să se renunțe la calitatea de membru de partid.
„Pentru moment mi se pare o discuție abstractă. Dacă apar argumente foarte clare cine ar putea să răstoarne situația peste noapte, să devină cunoscut, să reușească să întrunească sprijinul mai multor oameni, le vom discuta. În următoarele luni vom vedea cine și de cât sprijin se bucură și, respectiv, care sunt perspectivele în acest scrutin”, a adăugat politiciana.
|
Filmul românesc a cunoscut o evoluție în ultimii ani, după ce a fost marcat la începuturi de bariere politice și financiare. Astăzi, producțiile autohtone au început să fie apreciate, mai cu seamă pentru că prezintă teme cu care societatea noastră se confruntă,...
( ) Citeşte tot articolulBerbec Anumite transformări se întâmplă în viața ta și în sufletul tău, iar tu trebuie să te adaptezi lor. Cei din jur te susțin, iar Venus are un impact pozitiv asupra energiei tale creatoare.
( ) Citeşte tot articolulFructele uscate sunt ideale ca gustare, dar cât sunt ele de sănătoase, când ar trebui să le evităm și cum pot înlocui fructele proaspete? Auzim deseori că este foarte important să mâncăm fructe și legume, iar în acest context o să vorbim despre fructele...
( ) Citeşte tot articolulMaximele termice ale zilei vor fi -7..-10 grade Celsius în nord, -6..-9 grade în centru și -5..-8 grade în raioanele de sud. Precipitații nu se prevăd. Soarele se va arăta destul de mult de după nori.
( ) Citeşte tot articolulPărerile sunt împărţite atunci când vine vorba de aspectul bananelor. Unii le preferă pe cele verzi, iar alţii le preferă pe cele negre, foarte coapte. Regula este destul de simplă cele verzi sunt mai crude, iar cele negre sunt coapte deja. Oricum ar fi bananele sunt bogate...
( ) Citeşte tot articolulCeea ce visăm poate avea o anumită semnificaţie asupra realităţii pe care o trăim zi de zi. Simbolurile şi semnificaţiile viselor sunt destul de complexe, iar ca să ne dăm seama dacă au impact asupra vieţii noastre trebuie să le descifrăm, scrie stiridinlume.ro.
( ) Citeşte tot articolulBerbec Începi să-ți găsești acea parte din optimism pe care ai mai pierdut-o în ultimul timp. Ai noroc că în jurul tău sunt oameni care te susțin și cumva te ajută să treci prin tot procesul cu care ai de-a face în evoluția ta.
( ) Citeşte tot articolulIn primul rand, pentru a va da seama de ce muraturile va pot ajuta sa slabiti, este bine de cunoscut faptul ca au foarte putine calorii. Mai precis, un castravete murat de peste 140 de grame nu are decat 17 calorii, 200 de grame de varza murata nu au decat 25 de calorii si o gogonea medie are...
( ) Citeşte tot articolulÎn fiecare an, la mijloc de ianuarie, vorbim mult, spumos şi superficial despre Eminescu. E o tradiţie care sperăm că odată cu scurgerea timpului va deveni şi una profund naţională.
( ) Citeşte tot articolulAstăzi se împlinesc 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, unul dintre cei mai importanţi poeţi din istoria României. Fotografiile cu el pot fi numărate pe degetele unei singure mâini.
( ) Citeşte tot articolul