Astăzi 30 Martie 2020, Luni - Ultima actualizare la ora 20:27
Abonamente

Actualitate 21 Februarie 2020, ora 14:28

Eșanu: Andronachi și Dodon au bătut palma la „Metalferos”. Acum de acolo se finanțează și PD și PSRM

Marime Font

Eșanu a declarat, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, că după ce în vară Andronachi dispăruse o perioadă din Republica Moldova, ulterior președintele Igor Dodon „i-a dat asigurări că nu-l atinge”.

Proaspătul vicepreședinte al PD Vladimir Andronachi și președintele Igor Dodon au ajuns la o înțelegere în privința companiei „Metalferos”, iar astăzi de acolo sunt finanțate atât Partidul Democrat cât și Partidul Socialiștilor, acuză omul de afaceri Valentin Eșanu.

„Andronachi controlează „Metalferos”, dar a numit din spate care controlează „Metalferos” direct pe Victor Chiriac, fostul director la „Metalferos” din anul 2009 până în 2014, cel care a fost implicat în toate furturile. Din partea Partidului Socialiștilor controlează Serghei Catană, nașul lui Igor Dodon. Noi ne cunoaștem foarte bine, eu am avut contract cu ei, m-au „futbolit” atunci când încă nu era liberalizarea. Din „Metalferos” „mulg” două partide finanțarea și întreținerea – Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat. De aceea am și zis că nu degeaba a apărut Andronachi și, dacă ați văzut, el este ales și vicepreședinte al Partidului Democrat. Finanțarea Partidului Democrat – Plahotniuc doar nu le mai dă bani acum, s-au divizat și ei se finanțează acum, se întrețin din banii de la „Metalferos” și Partidul Socialiștilor, și Partidul Democrat, care-i în frunte cu Andronachi”, a declarat Eșanu.

Loading...


Eșanu, care conduce o afacere privată tot în domeniul colectării metalelor, a acuzat că este filat din cauza activității pe care o duce.

„Știți, din banii aceștia „Metalferos” are, cum îi spunem noi, o armată de foști polițiști, procurori din Serviciul de Informații și Securitate, care din banii aceștia se ocupă cu filarea agenților economici, a oamenilor de afaceri, a opoziției, au diferită tehnică și utilaj. Recent un angajat de-al meu a depus o plângere la poliție că suntem filați, i-am prins în flagrant, și niciun rezultat. Și mai interesant e că toate aceste firme sunt ale lui Andronachi, dar cuibul la toate firmele-căpușă care sunt la „Metalferos” se află în comuna Bubuieci, este o bază de metal și acolo sunt toate firmele-căpușă ale Partidului Democrat și ale socialiștilor deja, care sunt controlate de sus de Andronachi și Nicolai Pelin. Totodată, firmele acestea pe care le administrează Țulea Andrei-feciorul și Țulea-tatăl Constantin, ei le administrează la indicația lui Andronachi și nimeni, niciun raport din procuratură nu a arătat că firmele acestea sunt implicate în furtul miliardului. Prin firmele acestea au fost sustrași bani din Banca de Economii. Eu atrag atenția procuraturii, Ministerului de Interne pentru a investiga firmele celea care erau la Bubuieci, care colectau metal, apropo, deja ele-s închise, luate altele”, a mai menționat Valentin Eșanu.

El susține că în schemele de delapidare a Metalferos sunt implicate inclusiv companii care au avut legătură cu jaful din sistemul banca.

„De ce în societate se vorbește că scopul privatizării „Metalferos” ar fi astuparea urmelor? „Metalferos” îi curat acolo, pentru că toți făceau firme-căpușe, dar ele toate sunt închise, lucrau jumătate de an sau un an de zile și se închideau. Și firmele celea care erau implicate în furtul miliardului și care sunt administrate de Țulea Constantin și Andrei acum sunt închise, dar prin ele au trecut banii la Andronachi de la Banca de Economii care au fost scoși. Aici trebuie iarăși procuratura când va fi liberă să poată discuta. Eu mă mir, am fost audiat în calitate de martor de Procuratura Anticorupție, de poliție, după ce am fost audiat de poliție, polițiștii cei care au făcut percheziție au fost arestați și nu vorbește nimeni cum Plahotniuc este implicat în furtul de la „Metalferos”. Firmele care vindeau metalul colorat transferau banii în offshore-urile lui Plahotniuc care se aflau în Pribaltica (țările baltice) și la Procuratura Anticorupție sunt dovezile acestea. Din 2015 până în 2019 au fost transferate 30 de milioane de dolari de pe conturile firmelor care vindeau metal prin companii offshore ale lui Plahotniuc pe care figurează familia Plahotniuc. Este interpelarea făcută de Procuratura Anticorupție în Pribaltica, de la care a venit răspuns că el este proprietarul și nimeni nu este tras la răspundere. Pentru ce motiv procurorul Rurac și-a dat demisia? Deoarece el a început a investiga, inclusiv l-a chemat la audieri și pe dl Candu, care a refuzat să vină”, a mai semnalat omul de afaceri.

Sursa: europalibera.org 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 20:27

 Un nou mesaj video la un cetățean de-al nostru a deveni viral pe facebook. Clipul are peste 12 mii de distribuiri.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 20:11

Alternativa pentru spălarea mâinilor cu săpun este folosirea unui dezinfectant cu un conținut de minimum 60% alcool. Dar chiar și alcoolul are un efect de uscare asupra pielii. Întrucât igiena mâinilor este o prioritate în acest moment, nu poate exista niciun...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 20:07

Un tablou de Vincent van Gogh a fost furat noaptea trecută dint-un muzeu olandez care a fost închis din cauza pandemiei de coronavirus, relatează CNN.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 20:05

Profesorul Kim Woo-Jiu de la Spitalul Universitar Guro din Seul a oferit un interviu despre noul coronavirus.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 20:03

ULTIMA ORĂ /// 13 cazuri confirmate de COVID-19 în comuna Trușeni

ULTIMA ORĂ /// 13 cazuri confirmate de COVID-19 în comuna Trușeni

Primăria comunei Trușeni anunță că 11 persoane sunt infectate, 0 sunt suspecte, 16 se află în carantină și 105 sunt monitorizate la domiciliu.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 19:35

OFICIAL: Anatol Ciubotaru, demis pentru că și-a trimis subalternii să-și facă TESTUL la un laborator privat (DOC)

OFICIAL: Anatol Ciubotaru, demis pentru că și-a trimis subalternii să-și facă TESTUL la un laborator privat (DOC)

Fostul director al Spitalului Clinic Republican (SCR), a fost demis pentru că a organizat testarea a șase angajați din Secția terapie intensivă la un laborator privat. Aceasta rezultă din referința juristului Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), Andrei...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 19:15

S-a vindecat de coronavirus FĂRĂ TRATAMENT! O femeie a reușit asta în 2 săptămâni

S-a vindecat de coronavirus FĂRĂ TRATAMENT! O femeie a reușit asta în 2 săptămâni

O femeie de 47 de ani din Wuhan, care a ajuns în Australia, unde a fost diagnosticată cu COVID-19 s-a vindecat în totalitate fără să îi fie administrată medicație. Pe perioadă internării aceasta nu a primit antibiotice sau alte preparate antivirusale și cu toate acestea s-a vindecat...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 19:12

Moscova se pregătește să declare mâine STAREA DE URGENȚĂ din cauza răspândirii coronavirusului

Moscova se pregătește să declare mâine STAREA DE URGENȚĂ din cauza răspândirii coronavirusului

Rusia a suspendat de azi toate zborurile internaționale, iar la Moscova intră în vigoare măsurile de carantină, pentru a limita răspândirea noului coronavirus. După săptămâni în care părea ocolită de epidemie, Rusia înregistrează zilnic creșteri record,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 19:00

De ce este foarte puțin probabil să te infectezi cu COVID-19 de la pachetele primite prin curier sau de pe ambalajele produselor din magazine

De ce este foarte puțin probabil să te infectezi cu COVID-19 de la pachetele primite prin curier sau de pe ambalajele produselor din magazine

NU ar trebui să fim panicați și să credem că ne putem infecta cu noul coronavirus doar de la un pachet adus de curier sau de la ambalajul unui produs cumpărat din supermarket, spun specialiști din SUA, unde problema a fost pe larg dezbătută. Un risc există, dar este extrem de mic și...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 18:57

Toți cei care vor muri din cauza COVID-19, vor fi înormântați în cimitirul “Doina” din Chișinău, chiar dacă sunt originari din alte localități

Toți cei care vor muri din cauza COVID-19, vor fi înormântați în cimitirul “Doina” din Chișinău, chiar dacă sunt originari din alte localități

Persoanele care vor deceda din cauza virusului COVID-19 vor fi înmormântate într-un cartier special amenajat în cimitirul “Sântul Lazăr” din Capitală, informează Radio Chișinău.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 18:48

SFIDARE / Regimul marionetă de la Tiraspol își întărește hotarul cu R. Moldova și blochează accesul cetățenilor

SFIDARE / Regimul marionetă de la Tiraspol își întărește hotarul cu R. Moldova și blochează accesul cetățenilor

Regiunea transnistreană permite accesul liber în stânga Nistrului doar pentru persoanele cu „acte transnistrene”, iar celor cu acte de identitate emise de autorităţile de la Chișinău li se impune regula de a sta 14 zile în carantină, dacă vor să treacă...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 18:17

Bloomberg: Rusia va fi PRIMA care se va ”ÎNCECA” în propriul petrol

Bloomberg: Rusia va fi PRIMA care se va ”ÎNCECA” în propriul petrol

Lumea este pe punctul de a se ”îneca” de prea mult țiței, scenariu posibil în doar trei luni, potrivit experților din industrie, citați de Bloomberg. Printre jucătorii importanți, Rusia va fi prima care își va umple până la refuz rezervoarele de țiței.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 18:17

INVESTIGAȚIE / Moldova a cumpărat dezinfectanți de MILIOANE de lei de la un consilier SOCIALIST care este și finul de cununie al fratelui președintelui Igor Dodon

INVESTIGAȚIE / Moldova a cumpărat dezinfectanți de MILIOANE de lei de la un consilier SOCIALIST care este și finul de cununie al fratelui președintelui Igor Dodon

Ziarul de Gardă a constatat că dezinfectanți fabricați de „Chemix Grupp” sunt utilizați în majoritatea instituțiilor medicale de la noi, la fel ca și în ultimii ani. Acestea au ajuns în spitale fiind propuse de câțiva agenți economici locali, alții...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 18:08

„AM BĂUT MULTĂ APĂ”. Cum a reușit o profesoară cu diabet și o boală la plămâni să învingă coronavirusul

„AM BĂUT MULTĂ APĂ”. Cum a reușit o profesoară cu diabet și o boală la plămâni să învingă coronavirusul

O profesoară de liceu din Marea Britanie mărturisește prin ce chinuri a trecut și cum a reușit să învingă coronavirusul, deși suferă de diabet și are și o afecțiune pulmonară, denumită A1AT. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 18:05

UN MEDIC din patru din Marea Britanie este infectat cu coronavirus sau se află în izolare

UN MEDIC din patru din Marea Britanie este infectat cu coronavirus sau se află în izolare

Aproximativ un medic din patru din Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) al Marii Britanii se află în autoizolare sau este bolnav, a declarat luni preşedintele Colegiului Regal al Medicilor (RCP), profesorul Andrew Goddard.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 17:59

INFOGRAFIC /// Republica Moldova „CONDUCE” topul țărilor CU CELE MAI MULTE cazuri GRAVE de coronavirus

INFOGRAFIC /// Republica Moldova „CONDUCE” topul țărilor CU CELE MAI MULTE cazuri GRAVE de coronavirus Foto: agora.md

Republica Moldova înregistrează o rată ridicată de cazuri grave înregistrate în rândul pacienților infectați cu COVID-19. AGORA a comparat informațiile anunțate în țara noastră cu datele din cele mai afectate țări de coronavirus. Mai exact, am analizat numărul cazurilor grave...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 17:02

UE a decis să ofere 140 de milioane de euro pentru nevoile urgente în R. Moldova și în celelalte state ale Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia și Ucraina)

UE a decis să ofere 140 de milioane de euro pentru nevoile urgente în R. Moldova și în celelalte state ale Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia și Ucraina)

Deputatul european Siegfried Mureșan (PNL / PPE), președintele Delegației Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE - Moldova și vicepreședintele Partidului Popular European:

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 16:26

România se află în plină pandemie de coronavirus, dar lucrările de infrastructură continuă. Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat demararea lucrărilor la Autostrada Sibiu-Pitești. Este vorba despre lotul 1.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 16:10

Pandemie de COVID-19 /// Care sunt cele mai afectate sectoare din Chișinău

Pandemie de COVID-19 /// Care sunt cele mai afectate sectoare din Chișinău

În total, în Chișinău, sunt înregistrate 103 cazuri de Covid-19, iar 10.741 persoane se află sub supraveghere medicală la domiciliu. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 15:40

Toți medicii de la un spitalul din România și-au dat DEMISIA când au aflat că trebuie să trateze pacienți cu coronavirus. Ei acuză că NU AU echipamente de protecție

Toți medicii de la un spitalul din România și-au dat DEMISIA când au aflat că trebuie să trateze pacienți cu coronavirus. Ei acuză că NU AU echipamente de protecție

Toți medicii de la spitalul din Mioveni, județul Argeș, inaugurat anul trecut, și-au dat demisia când au aflat că trebuie să trateze pacienți cu coronavirus, cadrele medicale susținând că nu au echipamente de protecție, relatează Știrile Pro Tv.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 15:35

ANALIZĂ /// Ar putea deveni COVID-19 Cernobîlul lui Vladimir Putin

ANALIZĂ /// Ar putea deveni COVID-19 Cernobîlul lui Vladimir Putin

În întreaga lume, pandemia de coronavirus se află pe prima pagină a tuturor ziarelor, iar spitalele au devenit locuri în care medicii luptă, cotidian, împotriva unui dușman nevăzut și tăcut. Dar letal. Cazurile de infecție cu noul coronavirus cresc de la oră la...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)