Echinocţiul de toamnă e moment în care longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180 grade, el intrând în semnul zodiacal Balanţa.
Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi punct autumnal, se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la această dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică. Aflându-se deci la această dată în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale Est şi Vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopţilor. Toamna astronomică începe în ziua de 23 septembrie. Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopţilor să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstiţiului de iarnă.
În consecinţă nu mai avem mult timp la dispoziţie să conştientizăm faptul că toamna a venit şi iarăşi am lăsat în urmă o vară, sper eu, frumoasă şi suntem pregătiţi să scoatem de la naftalină hainele mai groase pentru noul sezon. Gândindu-mă pe scurt la lucrurile frumoase de toamna trecută şi până acum, mă pot declara mulţumită că „Femeia” a împlinit 1 an de când ajunge pe masa voastră în fiecare dimineaţă de luni şi noi vă putem împărtăşi săptămânal informaţii utile şi practice.
|
Ambasada României la Chișinău comunică faptul că Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) va organiza, pe parcursul lunilor aprilie, mai și iunie 2021, un număr de patru ceremonii de depunere a jurământului de credință față de România dedicate Ambasadei...
( ) Citeşte tot articolulPe 16 mai 1812, reprezentanţii Imperiilor Rus şi Otoman semnau dubioasa pace de la Bucureşti, care încheia războiul ruso-turc de la 1806—1812 pentru Principatele Române şi, ca rezultat al târgului, Moldova de la est de Prut (redenumită Basarabia) era anexată Rusiei.
( ) Citeşte tot articolulUn site apropiat premierului Filat afişează o ştire cu următorul titlu: „Vlad Filat pune degetul pe rană: Instituţiile statului nu respectă legea!”.
( ) Citeşte tot articolulUrzicile mai sunt denumite si plantele minune pentru numeroasele lor intrebuintari curative. Nu este nicio noutate ca au un efect astringent, expectorant, tonic, antiinflamator, dar si proprietati diuretice, fiind o sursa importanta de vitamina A, C, E, fier, calciu, fosfati si minerale.
( ) Citeşte tot articolulUrmăresc cu mare atenţie declaraţiile ce se fac în ultimul timp despre „Franzeluţa” S.A. şi, confruntându-le cu situaţia reală de la întreprindere, ajung la concluzia că cineva încearcă intenţionat să inducă în eroare opinia publică...
( ) Citeşte tot articolulBunelul liderului PCRM, Vladimir Voronin, a fost condamnat de patru ori de către organele represive ale regimului comunist sovietic.
( ) Citeşte tot articolul