Economistul Robert Shiller, premiat cu distincţia Nobel, crede că recesiunea este acum la câţiva ani distanţă, datorită efectului pe care l-a avut atitudinea preşedintelui american Donald Trump asupra pieţelor.
Shiller, profesor la Universitatea Yale, crede că preşedintele Donald Trump a dat naştere unui cadru care încurajează un consum puternic, iar acesta ar putea fi o forţă majoră în faţa unei recesiuni.
„Consumatorii rezistă. Probabil vă miraţi cum se poate întâmpla asta atât de târziu în ciclul economic. Este cea mai lungă expansiune din istorie. Acum, poţi spune că o parte din această expansiune este meritul preşedintelui Obama, însă continuarea acestei expansiuni până în acest punct necesită şi altă explicaţie”, a spus Shiller pentru CNBC.
Shiller, expert şi în economie comportamentală care pregăteşte o carte nouă – „Narrative Economics” – crede că americanii sunt încă dispuşi să îşi deschidă portofelele pentru a susţine consumul.
|
Micul dejun te poate ajuta să fii într-o formă fizică mai bună.
( ) Citeşte tot articolulIvan Ceban, primarul general al municipiului Chișinău, i-a scris un mesaj vloggerului Bolocan prin care îl amenință că „îi va socoti dinții” atunci când îl va întâlni.
( ) Citeşte tot articolulA şasea tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech, care constă în 92.430 de doze, ajunge luni, în România, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.
( ) Citeşte tot articolulIsraelul va interzice traficul aerian internaţional de pasageri, începând de luni seara, timp de o săptămână, în încercarea de a opri răspândirea noii variante de coronavirus, transmite Reuters.
( ) Citeşte tot articolulParticipanţii la cursa ilegală din Parcul Valea Trandafirilor din sectorul Botanica al Capitalei au fost identificaţi. Aceştia s-au dovedit a fi un tânăr de 22 de ani şi un minor de 17 ani.
( ) Citeşte tot articolulPatru fotbalişti ai echipei braziliene Palmas FR şi preşedintele clubului, Lucas Meira, au murit, duminică, într-un accident de avion, în urma căruia a decedat şi pilotul aparatului de zbor de mici dimensiuni, scrie news.ro.
( ) Citeşte tot articolulSfantul Grigorie de Nazianz s-a nascut intr-o familie aristocratica la Arianz, in partea de sud-vest a Capadociei, in vecinatatea cetatii Nazianz. Tatal sau este convertit la crestinism de sotia sa Nona si ajunge mai tarziu episcop de Nazianz. Sfantul Grigorie a studiat in Cezareea Capadociei, in...
( ) Citeşte tot articolulO rețetă simplă dar deosebit de gustoasă și plină de vitamine care ajută la slăbirea rapidă, dar armonioasă: salata cu ton și spanac! O poți consuma oricând pentru a da jos câteva kilograme. Ingrediente: 1 conserva ton 100 gr spanac baby 50 gr porumb 2 oua 50...
( ) Citeşte tot articolulMeteorologii anunță pentru astăzi temperaturi de +6..+9 grade în nordul țării, +7..+10 grade în centru, iar în sudul țării sunt așteptate până la +11 grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab din sud. Presiunea atmosferică va fi...
( ) Citeşte tot articolulZiua de luni, 25 ianuarie, stă sub semnul echilibrului. Aduce energii benefice, ce se vor transforma în anumite decizii adoptate pentru bunăstare. În această zi e bine să te concentrezi pe muncă, este favorizat aspectul financiar. Berbec Este o zi plină de fericire...
( ) Citeşte tot articolul