Astăzi 12 Decembrie 2019, Joi - Ultima actualizare la 11 Decembrie 2019
Abonamente

Actualitate 9 Iulie 2018, ora 10:50

Ședința operativă a serviciilor Primăriei capitalei

Marime Font

Ședința operativă de la Primăria capitalei, care are loc în fiecare zi de luni, a fost amânată în această dimineață, 9 iulie. Primarul interimar Ruslan Codreanu a declarat că motivele amânării urmează să fie anunțate ulterior, transmite IPN.

Potrivit unui anunț al Primăriei, pe ordinea de zi a ședinței au fost programate mai multe chestiuni, inclusiv cu privire la prezentarea informației privind activitatea centrelor de creație din subordinea Direcției generale educație, cultură, tineret și sport. De asemenea, la ședință urmau să fie prezentate informații privind activitatea centrelor comunitare din subordinea Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, dar și informații privind situația epidemiologică din municipiul Chișinău.

După ce în sala de ședințe s-au adunat șefii subdiviziunilor municipale, și-a făcut apariția și primarul interimar. „Eu am să fiu succint. Îmi cer scuze că ședința nu o vom petrece astăzi. De ce? Am să vă spun mai târziu. Vă doresc o săptămână frumoasă și reușită. Vă solicit ca informația care trebuia să fie prezentată, doamna Caciuc și doamna Guțu, să o faceți publică pe site-ul Primăriei”, a declarat Ruslan Codreanu.


La ora la care a început ședința, în fața Primăriei se desfășura o acțiune de protest, organizată de către membrii Mișcării de Rezistență Națională ACUM. Aceștia au început acțiunea la MAI, iar apoi au mers în marș spre Primărie, unde au cerut anularea lucrărilor de demolare a cinematografului Gaudeamus și demisia viceprimarilor Nistor Grozavu și Ruslan Codreanu. În opinia manifestanților, cei doi ar promova în Chișinău interesele liderului PDM, Vlad Plahotniuc. Ulterior, activiștii au înregistrat o cerere din partea a 70 de locuitori ai capitalei care au cerut sistarea lucrărilor de construcție a blocului locativ în locul cinematografului Gaudeamus.

Sursa: ipn.md

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Ultima oră 11 Decembrie 2019, ora: 16:52

Chicu: Atragerea investițiilor în modernizarea țării și crearea locurilor de muncă este o prioritate pentru Executiv

Chicu: Atragerea investițiilor în modernizarea țării și crearea locurilor de muncă este o prioritate pentru Executiv

Atragerea investițiilor în modernizarea țării și crearea locurilor de muncă este o prioritate pentru Executiv. Premierul Ion Chicu a asigurat că investitorii vor fi susținuți la toate etapele de creare și gestionare a afacerilor. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 14:45

Confruntare in cazul Caracal. Motivul pentru care Gheorghe Dinca a fost scos din arest

Confruntare in cazul Caracal. Motivul pentru care Gheorghe Dinca a fost scos din arest

Gheorghe Dinca, principalul suspect in cazul Caracal, a fost scos miercuri din arest si dus la DIICOT, unde este posibil sa fie confruntat cu Stefan Risipiceanu, retinut sub acuzatia ca a agresat-o sexual pe Luiza Melencu. Avocatul Claudiu Lascoschi a declarat ca Dinca ar fi de acord sa fie...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 14:40

Crimă de la Cărpineni: Bărbatul care și-a împușcat mortal fiul vitreg de 18 ani, pe banca acuzaților

Crimă de la Cărpineni: Bărbatul care și-a împușcat mortal fiul vitreg de 18 ani, pe banca acuzaților

Bărbatul care și-ar fi ucis fiul vitreg, la beție, urmează să compară în fața magistraților de la Hâncești. Procurorii au solicitat pentru inculpatul de 45 de ani cea mai aspră pedeapsă. Astfel, dacă vina bărbatului va fi demonstrată, el riscă până la 20 de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 14:36

Festivalul Urâților adună în Italia mii de participanți din toată lumea. Ce trebuie să faci ca să participi

Festivalul Urâților adună în Italia mii de participanți din toată lumea. Ce trebuie să faci ca să participi

Ascuns într-o vale între Munții Apenini și Marea Adriatică, în centrul Italiei, Piobbico este un orășel medieval arătos, plin de clădiri de piatră înconjurate de păduri. Dar în ciuda peisajelor pitorești, Piobbico este faimos pentru urâțenie. A...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 14:33

Tesla va construi o fabrică de 4 miliarde de euro în Europa

Tesla va construi o fabrică de 4 miliarde de euro în Europa

Tesla intenționează să construiască 500.000 de mașini pe an în noua sa fabrică, pe care o va ridica la marginea Berlinului, informează Automotive News Europe,care citează publicația Bild. Fabrica Tesla va crea 10.000 de locuri de muncă, potrivit Bild, iar terenul pe care...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 12:09

Ultima oră// Fisuri periculoase pe un pod din Capitală

Ultima oră// Fisuri periculoase pe un pod din Capitală

Situaţia privind starea podurilor din Chișinău nu mai este o noutate. Multe dintre acestea necesită reparații capitale urgente. Prioritare pentru reabilitare sunt podurile de pe arterele Mihai Viteazul, Ismail și Grigore Vieru construite în urmă cu 40 ani sau mai mult.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 12:05

Accident grav în Chișinău. Pompierii și ambulanța la fața locului/ FOTO

Accident grav în Chișinău. Pompierii și ambulanța la fața locului/ FOTO

Accident grav în Chișinău. Pompierii și ambulanța la fața locului. Totul s-a întâmplat recent pe strada Miron Costin.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 11:05

Florin Călinescu îl mitraliază pe Klaus Iohannis: Mă obligaţi ca gladiator să intru în arenă

Florin Călinescu îl mitraliază pe Klaus Iohannis: Mă obligaţi ca gladiator să intru în arenă Din editia print

Florin Călinescu, celebru om de televiziune şi, mai recent, politician, este foarte dur la adresa preşedintelui Iohannis, căruia nu i-a acordat decât două săptămâni în care să vadă cum are de gând să-şi înceapă noul mandat la Palatul Cotroceni.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 10:35

Berlinul a decretat stare de urgenţă climatică

Berlinul a decretat stare de urgenţă climatică

Senatul Berlinului a decretat marţi "stare de urgenţă climatică" pentru capitala Germaniei, deschizând astfel calea spre noi eforturi de a acţiona în vederea combaterii efectelor generate de schimbările climatice, informează DPA. "Am scos în evidenţă...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 10:10

De nebănuit! Adevărul despre untura de porc pe care nimeni nu îl spune

De nebănuit! Adevărul despre untura de porc pe care nimeni nu îl spune

Grăsimile animale au fost dintotdeauna criticate şi combătute de mare parte din nutriţioniştii care se aflau în căutarea dietei şi stilului de viaţă perfect. Cu toate astea, untura are proprietăţi benefice nebănuite şi este unul din cele mai sănătoate produse din casele...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 10:07

Un bărbat care a întârziat câteva ore la propria nuntă și-a găsit mireasa măritată cu altul

Un bărbat care a întârziat câteva ore la propria nuntă și-a găsit mireasa măritată cu altul

Un bărbat care a întârziat câteva ore la propria nuntă a constatat că, în acest timp, femeia cu care urma să-și petreacă restul zilelor își găsise deja un alt partener. Mirele a ajuns cu câteva ore întârziere la ceremonia programată...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 10:04

Lansare aniversară: ,,Nicolae Osmochescu: Biobibliografie,,

Lansare aniversară: ,,Nicolae Osmochescu: Biobibliografie,,

Lucrarea a fost realizată cu ocazia aniversării a 75-a a doctorului în drept Nicolae Osmochescu – personalitate de notorietate a jurisprudenței naționale, promotor, prin forța propriului exemplu al Adevărului și Dreptății ca valori supreme, iar știința juridică ca mod de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 09:35

Summit la Paris: Kievul regretă că a obținut puține rezultate, Moscova – mulțumită

Summit la Paris: Kievul regretă că a obținut puține rezultate, Moscova – mulțumită

Preşedintele rus Vladimir Putin a salutat luni summitul de la Paris privind Ucraina drept un ”pas important” spre o dezescaladare şi ”fără îndoială” o dezgheţare, adăugând că ”Rusia va face tot ce depinde de ea pentru încetarea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 09:25

VIDEO// Atac armat în Jersey City. Presă: Cel puțin șase oameni au murit, inclusiv doi atacatori

VIDEO// Atac armat în Jersey City. Presă: Cel puțin șase oameni au murit, inclusiv doi atacatori

Cel puţin patru persoane au fost ucise în incidentul armat produs marţi după-amiază în Jersey City, în statul american New Jersey, afirmă surse citate de postul NBC New York, confirmând şi moartea a doi suspecţi. Ar fi vorba despre traficanți de droguri care au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 09:18

Pericolul unor noi erupţii vulcanice pe insula morţii din Noua Zeelandă împiedică recuperarea cadavrelor rămase acolo

Pericolul unor noi erupţii vulcanice pe insula morţii din Noua Zeelandă împiedică recuperarea cadavrelor rămase acolo

Trepidaţiile din ce în ce mai puternice resimţite pe o insulă vulcanică din Noua Zeelandă au împiedicat eforturile autorităților de a recupera cadavrele a opt persoane care se pare că au rămas pe insulă, la două zile după erupţia care a surprins zeci de turiști, potrivit...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 09:15

Un influencer de pe rețelele de socializare a primit 14 ani de închisoare după ce a vrut să obțină un site cu forța

Un influencer de pe rețelele de socializare a primit 14 ani de închisoare după ce a vrut să obțină un site cu forța

Un influencer de pe rețelele de socializare a fost condamnat la 14 ani de închisoare după ce a plănuit să preia controlul asupra unui site cu forța, informează CNN. Rossi Lothario Adams, de 27 de ani, din Cedar Rapids, Iowa, a fost acuzat și găsit vinovat de conspirație pentru a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 09:11

A tăiat găina, dar ce a găsit înăuntru i-a adus o avere, peste noapte! Comoara fabuloasă

A tăiat găina, dar ce a găsit înăuntru i-a adus o avere, peste noapte! Comoara fabuloasă

După ce a tăiat o găină care nu făcuse niciun ou în 5 ani, nu mică i-a fost mirarea să găsească înăuntru o bilă de mărimea unei mingi de tenis, care ar putea să-i aducă femeii bani frumoși. Cam 350.000 de dolari! Știind că se apropie o reuniune de familie, Du...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 09:06

Primul avion electric a fost testat cu succes în Canada

Primul avion electric a fost testat cu succes în Canada

 Primul avion complet electric din lume a efectuat un test de zbor deasupra orașului canadian Vancouver, zburând timp de 15 minute. „Zborul dovedește că aviația comercială în formă electrică este plauzibilă”, a spus Roei Ganzarski, directorul companiei de...

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 11 Decembrie 2019, ora: 08:58

Cum vrea să SCHIMBE Uniunea Europeană regulile de ACCEPTARE a unor noi membri, după ce negocierile de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord au fost blocate

Cum vrea să SCHIMBE Uniunea Europeană regulile de ACCEPTARE a unor noi membri, după ce negocierile de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord au fost blocate

Uniunea Europeană a anunţat că în luna ianuarie va propune o nouă procedură pentru acceptarea de noi membri, răspunzând astfel opoziţiei exprimate de Franţa faţă de lansarea negocierilor de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord, transmite dpa, citată de Agerpres.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 08:52

Reacția lui Adrian Năstase după ce președintele Iohannis a anunțat că-i retrage decorația

Reacția lui Adrian Năstase după ce președintele Iohannis a anunțat că-i retrage decorația

Fostul premier Adrian Năstase a reacționat, marți seară, pe blogul său, la informația că președintele Klaus Iohannis va retrage decorațiile tuturor persoanelor condamnate, inclusiv lui. „Gestul său meschin de astăzi nu prevestește nimic bun”, scrie fostul lider PSD,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 08:50

Statele Unite ameninţă Rusia cu o ripostă în cazul ingerinţelor electorale

Statele Unite ameninţă Rusia cu o ripostă în cazul ingerinţelor electorale

Statele Unite vor riposta în cazul în care Rusia ori altă ţară vor interveni în scrutinul prezidenţial american, i-a transmis marţi seară secretarul de Stat Mike Pompeo lui Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, potrivit Mediafax. „Dacă Rusia ori vreun alt...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 08:46

Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, „Red Union Fenosa" anunţă că miercuri, 11 decembrie, vor avea loc lucrări programate

Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, „Red Union Fenosa" anunţă că miercuri, 11 decembrie, vor avea loc lucrări programate

Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S. „Red Union Fenosa" S.A. anunţă că miercuri, 11 decembrie 2019, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Decembrie 2019, ora: 08:37

Prim-ministrul Chicu cheamă președinții de raioane la conlucrare eficientă în soluționarea problemelor țării

Prim-ministrul Chicu cheamă președinții de raioane la conlucrare eficientă în soluționarea problemelor țării

Premierul Ion Chicu a felicitat conducătorii administrațiilor publice locale nou-aleși pentru rezultatele obținute la scrutinul din 20 octombrie. Declarația a avut loc astăzi, la ședința comună a membrilor Guvernului cu președinții de raioane și primarii orașelor Chișinău și...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)