Astăzi 21 Septembrie 2018, Vineri - Ultima actualizare la 20 Septembrie 2018
Abonamente

Editorial 26 Decembrie 2017, ora 06:06    Din editia print

Marime Font

Educația „online”

Să ne ferească Dumnezeu de educația oferită de internet.

 
 
 

Și să luăm foarte în serios aceste lucruri. Pentru că există atât de multe informații false, de îți vine să te duci pe lume.

Să luăm, spre exemplu, presa culturală. Știți cât de multe reviste și portaluri online se declară în România și Moldova ca fiind ale scriitorilor români, ale scriitorilor români din Basarabia, ale scriitorilor români din diasporă?



Dacă iei și frunzărești un pic ce înseamnă să fii scriitor român sau de unde ar trebui să vină recunoașterea acestui statut, te pierzi cu firea. Istoricii - la fel. Teologii - asemenea. Fiecare om care a trecut printr-o școală ca gâsca prin apă se tapează cu o diplomă sau un premiu ca să se declare ceea ce își dorește.

Fiecare concurs, care se adresează unei țări, primește automat titlul de concurs național. În concluzie, dacă iei premiul tânărului silvicultor la concursul național de eseuri despre foioase, organizat în Cuca Măcăii de Ion Frunzaru, gazetarul nepublicat al satului, te poți declara, cu inima împăcată, pădurar al Țării Românești sau al Principatului Moldovei.

Cu totul deplasat e când un astfel de proiect online, pompos intitulat al elitei basarabene sau al celei române, e realizat de patru-cinci oameni despre care nu a auzit nimeni. Și aceste site-uri se apucă de tocat și în artă, și în politică, și în literatură, și în istorie, trăgând în mocirlă numele celor cu care se acoperă: de la Decebal și Ștefan cel Mare la Mihai Eminescu, Arsenie Boca sau Iustin Pârvu.

Cine sunt acești oameni și cu ce drept vorbesc în numele celor pe care nu îi cunosc, nu îi prețuiesc? Să deschidem bine ochii la sursele noastre de informare, fiindcă eu nu mi-aș permite vreodată să mă acopăr cu numele scriitorilor basarabeni sau bănățeni, ci îmi asum toate cele spuse. Și tot ceea ce spun mă reprezintă pe mine, nu pe Ștefan cel Mare. În felul acesta, omul e liber să mă creadă sau nu.

În rest, câtă vreme nu e vorba clară de apartenența la o lucrare, fie o editură, un club de lectură, o uniune de creație, feriți-vă să luați de bună informația de pe internet. Fiindcă la noi, în R. Moldova, cei de la „Contrafort” sunt contrafortiștii și vorbesc în numele lor. Uniunea Scriitorilor are „Revista literară”, noi, cei mai tineri (și uneori mai rebeli) avem cenaclul Republica sau Atelierul Vlad Ioviță.

Sigur, nu sunt singurele grupări legitime. Am dat doar câteva exemple. Dar toți cei, care pretind că reprezintă un întreg, se feresc, de fapt, să își asume propriile lor opinii sau pe cele ale grupului din care se revendică.

Un articol de: Moni Stănilă Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 18 Septembrie 2018, ora: 19:33

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

Zece ani de la războiul ruso-georgian. Cauze și efecte

În această săptămână, s-au împlinit zece ani de la războiul ruso-georgian, care a condus la apariția a două noi conflicte înghețate în Regiunea Extinsă a Mării Negre: Abhazia și Osetia de Sud, recunoscute ca state independente, cu precădere, de către Federația Rusă. 

() Citeşte tot articolul