- Domnule Efim Tarlapan, am întâlnit nişte basarabeni întorşi din Italia care mi-au spus că, la Roma, au participat la un eveniment cultural în cadrul căruia v-aţi lansat şi dumneavoastră o carte în limba italiană. Sunt zvonuri sau chiar şi Efim Tarlapan s-a înscris în rândurile gastarbeiterilor?  

- Nu-s nici zvonuri, nici glume. Pe 26 martie, la Roma, a avut loc conferinţa „Aforiştii faţă-n faţă”, la care am fost invitat de Asociaţia „Dacia” a diasporei basarabene şi de Institutul Cultural Român. Ne-am adunat mai mulţi aforişti din Italia şi eu, ca reprezentant al românilor, în Sala de conferinţe de la Accademia di Romania, care este un edificiu istoric, ridicat între cele două războaie mondiale de arhitectul Petre Antonescu. Pentru construcţia clădirii au dat bani doi oameni „săraci” în acele timpuri: unul din România - Pârvan, preşedintele Academiei Române, şi altul din Italia - Mussolini. La intrare poţi vedea o placă pe care scrie că anume ei au contribuit la înălţarea acelei clădiri de o frumuseţe rară.

- Să revenim în peninsulă. De ce italienii au crezut că anume Efim Tarlapan este autorul indicat de a reprezenta aforismele româneşti?

- Vara trecută, am fost la Roma, unde m-am întâlnit cu basarabenii care lucrează acolo şi le-am lăsat volumul „Zâmbete pentru export”. Conferinţa era programată pentru Ziua Unirii, 27 martie 2012, dar nu se ştia cine va fi invitat din partea României. Trebuia să vină un aforist din Petroşani, dar m-au ales pe mine. Aceasta s-a întâmplat la insistenţa lui Fabrizio Caramanga, unul dintre cei mai mari aforişti italieni. Ca mare colecţionar de aforisme, cunoştea numele meu din internet, unde a dat de „O antlogie cronologică a aforismului românesc de pretutindeni”, o selecţie făcută de mine, şi a dorit să mă vadă. La Roma, mi-a solicitat şi cartea, dar pentru că nu o aveam cu mine, i-am trimis-o ulterior prin poşta electronică. Le-a plăcut cum m-am prezentat la conferinţa din 26 martie şi chiar atunci m-au invitat la Festivalul aforismului internaţional, care va avea loc la anul în oraşul Torino.

- Dar prin ce s-a deosebit prezenţa dumneavoastră la conferinţa de la Accademia di Romania?

- Eu venisem cu „Zâmbete pentru export”, un volum bilingv - în română şi italiană - care conţine nu numai aforisme, ci şi satire, fabule, epigrame. În plus, a fost tradusă biobibliografia şi prefaţa volumului, scrisă de preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România, un mare teoretician al satirei şi umorului românesc. Volumul conţine şi o scurtă biobibliografie a coordonatoarei ediţiei, Silvana Baroni, o personalitate italiană, autoare de aforisme.

Nu am ieşit cu un recital de aforisme, cum au făcut italienii, inclusiv Silvana Baroni, care semnează postfaţa la cartea mea tradusă în italiană, sau Maria Luisa Spaziani, o poetă deosebită, vestită autoare de aforisme, pe care, atunci când a apărut în sală, toţi au aplaudat-o până când a urcat în scenă. M-am gândit să fac o prezentare originală a aforismelor mele şi am folosit exemplul clasicului nostru Constantin Negruzzi, care, în una din scrisorile sale, a legat coadă de coadă proverbele româneşti şi a obţinut o nuvelă proverbială de precepte şi poveţe pentru toată lumea. Eu, analizându-mi aforismele, am făcut o selecţie şi le-am legat coadă de coadă, alegându-mă cu o nuvelă aforistică pe care am citit-o sălii. Sigur că aveam şi varianta în limba italiană. Prezentam un fragment în română, după care se citea şi în italiană.

- Care este mesajul acelei nuvele aforistice?

- Vara trecută, m-am convins că mulţi dintre basarabenii care lucrează în Italia îmi cunoşteau opera, pentru că sunt şi intelectuali, foşti profesori sau foşti directori de şcoli. Surpriza italienilor a fost faptul că aforismele mele pornesc de la ceva concret şi din ele poţi să afli că Basarabia este pământ românesc şi că noi luptăm pentru a ne păstra limba maternă, ceea ce pentru ei nu este o problemă. Mai mult, ei s-au bucurat să redescopere epigrama. Am încercat să-i conving că şi italienii au făcut epigrame. Le-am demonstrat cu antologia mea de epigrame străine traduse în limba română „Râsul lumii la români”, în care am inclus şi trei autori italieni cu epigrame foarte actuale, chiar dacă sunt scrise demult. La Roma a trăit, acum 2000 de ani, cel mai mare epigramist al lumii - neîntrecutul Marţial.

- Cine v-a tradus în italiană „Zâmbete pentru export”?

- Când am aflat că sunt invitat la conferinţa de la Roma, cu vreo trei luni înainte de eveniment, le-am spus că aş dori să vin cu un volum tradus în italiană. Tatiana Ciobanu, care este o mare entuziastă în diaspora basarabeană din Italia, soţia preşedintelui Asociaţiei „Dacia”, Vitalie Ciobanu, a pus în funcţie o echipă de traducătoare - basarabence care lucrează acolo de vreo 15 ani şi cunosc bine limba italiană. Am colaborat cu ele prin intermediul internetului, după care am tipărit cartea la harnicul nostru editor Gheorghe Cutasevici.
De ce au acceptat basarabencele din diaspora să traducă mi-a spus-o chiar Tatiana Ciobanu: „Suntem în Italia peste 300 mii de basarabeni. Unii de acasă şi alţii de aici ne ripostează că am venit numai după câştig. Eu am zis: hai să le demonstrăm că noi suntem şi un fel de ambasadori ai culturii noastre, să arătăm italienilor că bucăţica de pământ cu numele R. Moldova are şi talente deosebite. Ne-am bucurat să descoperim şi un aforist din R. Moldova, căci până acum veneau doar cei din România”. N-au dat greş, iar „Zâmbete pentru export” s-a bucurat de un mare succes şi am vândut acolo peste 100 de cărţi. De fapt, acea conferinţă s-a transformat într-o lansare a cărţii mele, tradusă de Veronica Bordian, Liuba Croitoru-Marian, Claudia Lupaşcu şi Tatiana Ciobanu.

- Ziceaţi că acea conferinţă fusese programată pentru 27 martie, Ziua Unirii. Ideea a fost a Asociaţiei „Dacia”?

- Da. Dar, din cauza programului rutelor aeriene de la Cluj spre Roma - căci de acolo a trebuit să plec -, a fost schimbată pentru 26 martie. Am plecat pe 24 martie şi am avut timp să cunosc la Roma diaspora noastră din interior. Sigur, am trecut cu basarabenii printr-o atmosferă de sărbătoare în care am vorbit şi despre Ziua Unirii, şi despre alegerea lui Nicolae Timofti în funcţia de preşedinte al R. Moldova.
Am dansat la iarbă verde, am stat la mese cu sarmale şi cu vin moldovenesc, am cântat cu ei cântece de acasă. Basarabenii mi-au demonstrat că nu uită tradiţiile naţionale. Astfel, le-am amintit şi românilor de acolo, şi italienilor că a fost 27 martie 1918, că există în stânga Prutului un teritoriu românesc şi că noi râvnim o nouă Unire. La acea conferinţă a fost prezent şi ambasadorul R. Moldova în Italia, Aurel Băieşu.

- Ce mai programaţi în… exportul de cultură românească din R. Moldova?

- Am acceptul traducătoarelor mele din Roma pentru o antologie cronologică a aforismului românesc clasic. Cu această ediţie bilingvă, mă voi prezenta, la anul, la Festivalul internaţional de aforisme din Torino. Mă bucur că am ieşit din cămaşa epigramistului. Visul meu e să-mi găsesc traducător şi pentru o carte care se va numi „Aerul de acasă”. Vreau să-mi traduc volumul „Zâmbete pentru export” şi în engleză, ca să merg în Suedia, unde trăiesc fiica mea şi nepoţica.
Totuşi, nu vreau să credeţi că lucrez numai pentru… export. Chiar ieri m-am întâlnit cu cititorii din satul Cruglic, raionul Criuleni. Lucrez la manuscrisul unei cărţi de dialoguri intitulată „Spovedanii provocate”. Sunt semnele mele de întrebare către mai mulţi contemporani notorii de-ai noştri. Dar cel mai mult doresc să scriu o carte de memorii în care să mă opresc la arborele genealogic al familiei mele. Ştiu că avem un ram de aur în acest arbore - Daniel Ciugureanu, prim-ministru care a tradus în fapt Unirea de la 1918.

- Unii istorici pun la îndoială această viţă de rubedenie…

- Las’ să ştie acei „unii istorici” că nu acesta este unicul meu merit în cultura noastră. Mama mea era Elizabeta Ciugureanu, bunelul - Afteni Ciugureanu, care, după mărturia vărului mamei, din Condrăteşti, Ungheni, Alexandru Ciugureanu, era vărul lui Daniel Ciugureanu. Am avut o emisiune la „Vocea Basarabiei” cu acest subiect la care cineva a sunat şi mi-a zis: „Domnule, îţi dai seama unde te bagi?”. Era vorba că Ion Inculeţ, preşedintele Sfatului Ţării, care fusese trimis de guvernul provizoriu rus să menţină Basarabia în componenţa Rusiei, a avut un conflict cu Daniel Ciugureanu, din care cauză ultimul şi-a dat demisia, în 1923. Peste vreo trei ani, Stalin, personal, l-a condamnat la moarte în contumacie. Cine i-a întocmit dosarul? La această întrebare ar trebui să răspundă „unii istorici”. Şi mai am un semn de întrebare: S-a scurs un an şi jumătate de când a fost editat volumul „Daniel Ciugureanu - ministru întregitor”, semnat de savantul sighetean Niţu Roşca.
Până în prezent nu s-a scris nicio cronică la acest masiv volum…

Ruso-bolşevicii nu i-au iertat lui Daniel Ciugureanu faptul că a împiedicat plecarea delegaţiei basarabene proucrainene la Brest-Litovsk, unde se încheia pacea între Germania şi Rusia, în urma căreia Basarabia trebuia să devină parte componentă a Ucrainei.
În 1950, când Moscova stăpânea şi România, Ciugureanu este arestat, fiind asasinat pe drum spre puşcăria din Sighet. Dovadă că asasinatul fusese programat este certificatul lui de deces, întocmit cu 15 ore înainte de a fi arestat. Cu profund regret, această mare personalitate se află şi azi într-un con de umbră… Azi, Chişinăul în care a activat şi ca medic îi păstrează memoria doar printr-o străduţă cu 12 case la sol…

 P.S. Citiţi vinerea următoare „Colaj aforistic” prezentat de Efim Tarlapan în sala de conferinţe de la Academia di Romania.