Educație

Elevii din peste 70 de şcoli din ţară vor avea parte de educaţie cinematografică

În cadrul unui proiect implementat de OWH Studio şi PIN Moldova, pe parcursul a doi ani au fost instruiţi peste 140 de profesori din toată ţara. 

Directorul general al OWH Studio, Virgil Mărgineanu, a declarat într-o conferinţă de presă că „O lume de văzut” este un proiect implementat în premieră în Republica Moldova şi presupune proiecţii de film documentar în şcoli, care sunt discutate cu elevii. „Ceea ce încercăm noi prin acest proiect este să educăm publicul de pe băncile şcolare, să trezim curiozitatea pentru film, că acesta este o operă, că putem transmite un mesaj şi sperăm că peste câţiva ani aceşti potenţiali consumatori de film vor bate la uşa cinematografelor şi a producătorilor de film şi vom deveni o ţară producătoare de film”, a spus Virgil Mărgineanu.

Specialistul principal al Direcţiei învăţământ preuniversitar a Ministerul Educaţiei, Natalia Grâu a menţionat că dorinţa este ca elevii să aibă o gândire media critică, analitică. Începând cu anul 2014, au fost desfăşurate mai multe seminare de formare, iniţial erau 30 de instituţii, azi sunt peste 70 de şcoli, este o geografie extinsă de implementare a acestui program.

Pentru acest curs a fost elaborat şi un ghid pentru profesori, un DVD cu 10 proiecţii de film documentar, numărul acestora va fi majorat pe parcurs. „Filmele selectate vin să răspundă la anumite provocări ale tinerii generaţii despre problema discriminării, drepturile copiilor, protejarea mediului etc. Este un factor motivant pentru a studia şi a vedea educaţia altfel, în contextul valorilor pe care acest curricumul îl poate avea în dezvoltarea competenţelor de consum media”, a adăugat specialistul de la Ministerul Educaţiei.

Mario Straka, reprezentant PIN Moldova, partener în implementarea proiectului în şcoli, a menţionat că metodologia cursului de cinematografie este recunoscută de UNESCO şi a fost introdusă cu succes în şcolile din Cehia, Slovacia şi Franţa. „Avem 73 de şcoli incluse în proiect, am deschis 23 de cluburi cinematografice, două dintre ele sunt în stânga Nistrului, liderii acestor cluburi sunt tineri de încredere care vor să facă mai mult pentru dezvoltarea ţării. Dezvoltarea societăţii civile este foarte importantă şi lucrul cu tinerii este foarte necesar în această ţară ca să-i convingem să rămână aici”, a menţionat Mario Straka.

Profesoara de la liceul Mihai Eminescu din Făleşti, Elena Mardari, unde este implementat proiectul, a declarat că pedagogii încearcă să fie în pas cu schimbările din societate, iar metodă de educaţie non-formală este foarte interesantă. Totodată aceasta a precizat că filmul prezentat ca suport nu înlocuieşte lecţia, dar o completează şi este catalizator când se analizează anumite probleme din societate.

Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *