Vedete

Elizabeth Taylor se mărită a noua oară

 Portaluri americane de showbiz şi bîrfe, consultate de publicaţia britanică Daily Mail, vehiculează ştirea că legendara actriţă, în vârstă de 78 de ani, s-a logodit cu impresarul Jason Winters, de 49 de ani.

O sursă a delcarat pentru Us Magazine că Taylor şi Winters, care lucrează pentru Agenţia Sterling Winters Management, sunt împreună de aproape trei ani. "Nu e un secret că sunt împreună şi că se iubesc, aşa că nu ar fi o surpriză dacă s-au logodit."

Taylor a vorbit despre Winters cu faimoasa jurnalistă de monden Liz Smith spunând despre el: "Este unul dintre cei mai minunaţi bărbaţi pe care i-am cunoscut vreodată, de aceea îl iubesc."

Access Hollywood afirmă că au contactat un purtător de cuvânt al actriţei, care a spus: "În general nu răspundem întrebărilor referitoare la statutul său relaţional, dar e binecunoscut şi documentat faptul că cei doi sunt împreună de ceva timp. Ne dăm silinţa să nu facem comentarii suplimentare."

Al optulea soţ al actriţei a fost Larry Fortensky, constructor, cu care s-a măritat la Ferma Neverland a lui Michael Jackson în 1991 şi de care a divorţat cinci ani mai târziu.

Dar cel mai faimos soţ al deţinătoarei Oscarului a fost actorul Richard Burton, cu care a fost căsătorită de două ori şi au înfiat o fetiţă.

Primul soţ al actriţei cu ochi violeţi a fost Conrad ‘Nicky’ Hilton, fiul fondatorului lanţului hotelier care îi poartă numele, fratele tatălui celor două surori Paris şi Nicky Hilton. Mariajul nu a durat decât un an, după care Taylor s-a căsătorit cu actorul Michael Wilding, cu care a avut doi fii, Michael şi Christopher.

Au urmat încă doi soţi, Michael Todd, căruia i-a născut o fată, Liz, şi Eddie Fisher, care a trecut printr-un divorţ zgomotos cu Debbie Reynolds pentru a fi liber să se însoare cu Liz.

Nu doar numeroasele mariaje ale actriţei au stârnit curiozitatea publicului de-a lungul anilor, ci şi ştirile despre sănătatea sa. Are dureri atroce la ceafă din cauza scoliozei şi viaţa i-a fost în pericol cînd a fost operată pe creier din cauza unui hemotom. În plus, moartea prietenului său Michael Jackson a îndurerat-o profund.

Sursa: Romanialibera.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *