Actualitate

Eminescu: MIŞCĂRILE ÎN RUSIA

Dacă revoluţionarii se abţin pentru moment de la noi acte sângeroase şi nu fac să urmeze uciderii generalului Mezenţov alte fărădelegi asemănătoare, ei se despăgubesc dând un avânt mult mai mare literaturii lor; oprite prin legi şi înmulţind proclamaţiile şi broşurile lor, pe care le iubesc într-un mod atât de particular. E curios că toate silinţele celor două poliţii, cea oficială şi cea secretă, cu care Petersburgul e cu de prisos aprovizionat, nu izbutesc a descoperi ascunzătorile misterioase unde se fabrică şi se imprimă productele lor şi că continuă a da piept cu autoritatea făcându-le să circule liber prin mijlocul poştei mici. Proclamaţiile nu se mai numără printre rarităţi şi orice persoană, cât de puţin notabilă, primeşte mai multe cum ar dori; cum e cu putinţă deci ca poliţia să fie în neputinţă de-a pune mâna pe autorii lor, cât şi pe presele tipografice, de sub care ele ies la lumină? Tipografiile sunt supuse în Rusia unei inspecţii mai riguroase, care pare a face cu neputinţă orice contravenţie; sfinţenia domiciliului nu se respectă mai mult decât libertatea cetăţenilor; arestările nu atârnă decât de buna chibzuinţă a
agenţilor şi cu toate înlesnirile acestea, perchiziţiile nu ajung la niciun rezultat.

Efectul cel mai limpede al acestei literaturi subterane e că-ntreţine panica-n societate. Citind profesiile de credinţă ale acestui partid pus la index şi care nu pierde nimic din superba sa mândrie, partid ce amestecă ameninţările cu blestemele şi în care un tribunal, avându-şi scaunul în întuneric şi arogându-şi cu toate astea drepturile unui judecător suprem, rosteşte hotărâri neîndurate atât contra unor clase întregi ale societăţii, cât şi contra unor indivizi izolaţi, citind zic acele profesii de credinţă e natural că atât funcţionarul public, cât şi burghezul nu se simt tocmai în apele lor şi se-ntreabă ce trebuie să creeze. Dacă aceste foi n-ar fi cu asprime probate, ei s-ar îngriji cu mult mai puţin şi nu le-ar da mai multă importanţă decât altor rătăciri ale spiritului omenesc; însă faptul că apărarea guvernului e-n neputinţă de-a opri circularea acestor foi, trezesc ideea că duşmanul se reazemă pe puteri însemnate şi că neapărat cată să se ţină seama de el. Mii de zgomote stranii circulă în privirea aceasta şi s-acreditează pe zi ce merge mai mult: se asigură, de pildă, că această organizaţie revoluţionară are afiliaţi pretutindeni, că-i are în toate ramurile administraţiei publice, ba până şi-n sânul corporaţiunilor, destinate anume pentru a urmări pe revoluţionari şi că prin această conivenţă secretă se explică imunitatea relativă, de care s-au bucurat pân-acuma. La aceste descoperiri îngrozitoare se mai adaugă povestiri nu mai puţin îngrozitoare asupra proiectelor grandioase ce li se atribuie contra societăţii. Se vorbeşte de exterminarea personalului guvernamental, a bogaţilor şi a burghezilor şi oamenii îşi şoptesc la ureche că întreaga capitală sau măcar unele cartiere vor zbura în aer prin mijlocul dinamitului pe care hornarii îl vor pune pe drumuri. Toate acestea se spun fireşte într-un ton pe jumătate glumeţ: însă bagi în curând de seamă că această veselie prefăcută ascunde o nelinişte reală şi că viitorul se anunţă plin de nouri grei.

În aceste proclamaţii, dintre care una din cele din urmă poartă titlul Moarte pentru moarte, se găseşte explicarea şi justificarea uciderii şefului jandarmeriei. Dacă o credem, atunci fără cuvânt s-au atribuit acest act unei simple răzbunări pentru execuţia lui Kovalski, răzbunare exercitată asupra unui nevinovat. Generalul Mezenţov a fost condamnat la moarte pentru că a meritat-o el în persoană. În zilele prefectului capitalei Trepov el îşi permisese procedări crude şi ilegale către

deţinuţii politici şi a primit răsplătirea. Revoluţionarii nu sunt atât de răi, precum ar voi cineva să-i facă în aparenţă, și nu sacrifică vieţi omeneşti fără deosebire. Dacă generalul Mezenţov n-ar fi călcat datoriile sale, nimeni nu l-ar fi făcut răspunzător pentru ofense comise de alţii şi el ca persoană, nu ca şef al jandarmilor a suferit pedeapsa decretată.

Mihai Eminescu
8 octombrie 1878 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *