Actualitate

Emmanuel Macron: Vreau să decretez stare de urgenţă economică şi socială!

 Macron a spus că fiecare va fi plătit proporţional cu munca depusă şi a cerut marilor companii să îi ajute pe cei nevoiaşi. Preşedintele a cerut Guvernului să ia măsuri pentru contracararea evaziunii fiscale.

El a precizat că deschide o dezbatere naţională pe toate temele sensibile, inclusiv imigraţia.

”Suntem într-un moment istoric. Prin dialog şi responsabilitate vom reuşi”, a spus în încheiere Macron.

Macron a criticat actele de violenţă, însă a recunoscut că există nemulţumiri legitime ale protestatarilor. El a precizat că nu are „indulgenţă” faţă de protestatarii violenţi, adăugând că „nicio furie” nu justifică atacarea poliţiei sau vandalizarea magazinelor, astfel de acte ameninţând libertatea Franţei.

El a anunţat şi creşterea salariului minim pe economie cu 100 de euro începând cu 2019.

Liderul francez a promis, de asemenea, că banii primiţi de angajaţi pentru orele în plus nu vor mai fi taxate. Macron a anunţat şi anularea unei creşteri a taxelor pentru pensionarii cu venituri mici, iar angajatorii vor fi încurajaţi să acorde bonusuri de sfârşit de an angajaţilor, neimpozitabile.

Multe persoane sunt nemulţumite de condiţiile de trai şi simt că „nu au fost ascultate”, a precizat Macron. „Îmi asuma partea din vină pentru situaţie – este posibil să fi lăsat senzaţia că am alte griji şi priorităţi. Ştiu că unii dintre voi aţi fost răniţi de cuvintele mele”, a declarat el. Toate aceste măsuri au fost cerute de „vestele galbene” în timpul celor patru săptămâni de proteste.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *