Astăzi 14 Noiembrie 2018, Miercuri - Ultima actualizare la ora 08:40
Abonamente

Actualitate 28 Iunie 2016, ora 10:02    Din editia print

Energia curată de la Căușeni

Marime Font

Am pornit spre satul Cârnățenii Noi din raionul Căușeni știind doar două lucruri despre această localitate: că este condusă de o femeie puternică și bine motivată, aflată la cel de-al patrulea mandat de primar, și că satul are o istorie de colaborare fructuoasă cu proiectele și donatorii europeni. 

Doamna primar Parascovia Antoniuc mă conduce spre grădiniță, despre care vorbește cu mândrie și drag. Urma să aflu că Grădinița „Viorica” a ajuns să fie una „verde”, pentru că se încălzește cu energie de la soare și din plante. „Cazanele cu biomasă sunt poloneze, foarte calitative. Au fost instalate două pentru a putea încălzi toate încăperile grădiniței, chiar dacă astăzi funcționează doar o aripă a ei”, începe povestea doamna primar.

În 2010, grădinița fusese reparată. Iarna grupele se încălzeau cu sobe și cu cămine electrice. Seara căminele se deconectau, pentru a evita incendiile, dar și pentru a reduce cheltuielile. Într-o singură lună de iarnă grădinița consuma energie electrică de cel puțin 20 de mii de lei, își amintește primarul Parascovia Antoniuc. Asta fără a lua în calcul lemnele și cărbunii cu care se făcea focul în sobe. „Și totuna, lângă sobă, la un metru-doi, când stăteai era călduț și bine. Dar în celălalt capăt al grupei, la măsuțe era destul de răcoros. Despre bucătărie, coridoare, blocurile sanitare nici nu mai vorbim, că nu ne permiteam să le încălzim cu cămine. Acolo curgea apa pe pereți. Apăruse mucegaiul și era mare păcat, căci tocmai terminasem reparația. Și era periculos pentru sănătate”, își amintește doamna primar.


Au început căutările finanțatorilor. La sfârșitul anului 2012, la Căușeni se organizase un seminar cu participarea Proiectului UE-PNUD „Energie şi Biomasă” (PEBM) dedicat Programului de subvenţionare a achiziţionării cazanelor pe biomasă pentru instituțiile publice. Reprezentanții Primăriei Cârnățenii Noi au mers la acel seminar și au înțeles că nu trebuie să rateze această ocazie. Spre norocul lor, grădinița „Viorica” a fost selectată și la timp foarte scurt au început lucrările de instalare a unui sistem de încălzire modern și ecologic.

Specialiștii Proiectului au decis că vor instala cazanele în una din încăperile mai vechi ale grădiniței. A fost nevoie să o reconstruiască, să instaleze ușă și ferestre noi, să tencuiască pereții vechi. Toate aceste cheltuieli au fost suportate de PEBM. „Autoritățile locale au contribuit cu 20 la sută din valoarea totală a proiectului. Noi am finanțat instalarea rețelelor de încălzire în incinta grădiniței, la care să poată fi conectate cazanele noi. Proiectul a găsit specialiștii, a făcut achizițiile și a plătit absolut toate lucrările legate de construcția sălii de cazane. Acum operatorul lucrează în condiții foarte bune. Are grijă să toarne la timp peleții și să regleze temperatura ținând seama de vremea de afară”, mai spune doamna primar. Iar cel mai important e că încălzirea nu mai este întreruptă pe timp de noapte. Se reduce temperatura apei din sistemul de încălzire atât cât să nu permită pereților clădirii să se răcească prea mult până a doua zi dimineața, când copiii revin la grădiniță. Sistemul automatizat de control asigură acest lucru.

Chiar la ieșirea din sala de cazane au fost instalate colectoarele de cenușă. Dar nu au ajuns să fie umplute toate șapte încă nicio dată. Grădinița „Viorica” folosește peleți pe bază de rumeguș din lemn. Sunt mai eficienți, spune Antoniuc, dau mai multă căldură și după ardere, rămâne mult mai puțină cenușă. Iar producătorii agricoli din regiune abia așteaptă să fie anunțați că pot să vină să o ia și s-o folosească la fertilizarea câmpurilor.

Investitorul european nu ajută, dacă nu ești un bun gospodar

Unul dintre cazanele instalate inițial lucra pe bază de peleți, iar celălalt pe brichete. La doar o lună după ce au fost puse în funcțiune, administrația grădiniței a decis că ar prefera să folosească doar peleți. A fost suficient să le spună despre aceasta reprezentanților Proiectului, că au venit fără întârziere și au schimbat programul de lucru al celui de-al doilea cazan. Bineînțeles, absolut gratis. „Am avut o colaborare foarte și foarte plăcută cu ei. Nu ne-a fost ușor la perfectarea documentelor, dar niciodată nu au refuzat să ne ajute. Veneau și petreceau aici zile întregi cu noi când trebuia. Doamna Tatiana Crăciun, specialist în mobilizare comunitară din cadrul Proiectului, dar nu numai, a lucrat cu noi cot la cot până am pregătit tot pachetul de documente și am luat în primire lucrul specialiștilor”, spune doamna primar.

Parascovia Antoniuc crede că satul Cârnățenii Noi chiar este unul norocos. Datorită finanțării externe, în sat au fost reparate școala, grădinița și o porțiune de drum. Pe lângă toate, grădinița a mai fost dotată cu colectoare solare, care asigură instituția cu apă caldă anul împrejur. Principala lecție pe care a învățat-o pe parcursul colaborării cu proiectele europene este una pe cât se poate de firească: „Un investitor european nu va accepta niciodată să te ajute, dacă nu se va convinge că ești un bun gospodar. El vrea ca banii pe care îi investește să fie folosiți corect, pentru comunitate. Și e foarte important să punem umărul și noi, să continuăm să găsim soluții pe loc, cu puterile noastre”.

Pompierii preferă căldura din resurse regenerabile

Dacă pentru Primăria Cârnățenii Noi folosirea „energiei verzi” este deja o tradiție de câțiva ani, pentru Direcţia situații excepționale Căuşeni valorificarea tehnologiilor pe bază de biomasă şi energie solară este abia un debut. Igor Calancea, șef-adjunct direcția SE Căușeni, maior serviciu salvare, își amintește că a început să se intereseze de instalarea unui sistem de încălzire pe bază de resurse regenerabile în iarna anului trecut. A căutat informația pe Internet și deja în luna martie a participat la o sesiune de prezentare a PEBM, unde a aflat despre condiţiile și criteriile de selectare a beneficiarilor. S-a dovedit că unitatea de pompieri din orașul Căușeni este eligibilă, deoarece clădirea este bine izolată și se află într-o stare foarte bună.

Anul acesta, la 31 mai Direcția SE Căușeni a luat în primire centrala termică pe bază de biomasă în complex cu instalaţia de colectoare solare. Colectoarele asigură necesarul de apă caldă menajeră pentru toată unitatea. Cu câteva ore înainte de discuția noastră cu Igor Calancea, pompierii se întorseseră dintr-o misiune de salvare, de pe urma inundațiilor, obosiți și dornici să facă un duș, căci ziua de lucru continua. Rezervorul de apă caldă cu capacitatea de 300 de litri a fost mai mult decât suficient pentru aceasta. Cazanul pe biocombustibil așteaptă lunile de toamnă târzie până să-și găsească rostul. Dar a fost deja testat și funcționează perfect. Lucrează pe bază de peleți, brichete și lemne, e foarte comod și mai are și un sistem de economisire a energiei. La rețea este conectat un vas de colectare în care se acumulează apa prea fierbinte pentru a fi repusă în circuit. Așa se evită risipa de energie termică. Administrația și toți angajații sunt încântați de îmbunătățirile făcute și deja se gândesc la un nou proiect „curat și cald”: șeful-adjunct al Direcției SE Căușeni recunoaște că și-ar dori să reconstruiască una dintre clădirile mai vechi ale instituției și să o transforme într-o sală de sport pentru toți angajații MAI din Căușeni.

Bineînțeles, aceasta ar urma să fie încălzită cu tot cu biocombustibil. „Folosind energia regenerabilă, economisim cel puțin 30% din resursele noastre financiare”, ne spune maiorul Calancea. „Dar, chiar și dacă ar fi să cheltuim aceiași bani, noi trebuie să înțelegem că dăunăm mai puțin și nu depindem de nimeni. Moldova are un potențial enorm pe care noi nu-l folosim. Țin minte că nu demult, când mă întorceam dintr-o misiune am văzut cum lucrătorii agricoli, după ce au curățat livada, au dat foc la crengi chiar în câmp. Iată doar un caz care demonstrează că, de multe ori, noi singuri „ardem banii noștri”, când am putea să-i folosim mult mai eficient”.  

Un articol de: Ana Trifan Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 08:40

 Moldova așteaptă de la Uniunea Europeană un raport instituțional echilibrat, obiectiv, care să analizeze implementarea Acordului de Asociere, nu un document politizat, care face jocul electoral al opoziției de la Chișinău. Declarația a fost făcută de către președintele...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 08:20

Rusia blochează accesul observatorilor internaționali la depozitul de armament de la granița dintre Ucraina și Moldova, unde sunt stocate mai mult de 20.000 tone de muniție, a declarat Vadim Cernîș, ministrul pentru teritoriile ocupate temporar și persoanele strămutate intern din...

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 14 Noiembrie 2018, ora: 08:06

Organizațiile maghiare de extrema dreapta desfășoară contra cost campanii agresive împotriva NATO și UE și alimentează conflictul interetnic din vestul Ucrainei, scrie astazi publicatia EUobserver.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 07:44

Prețul barilului de petrolul a scăzut puternic, marți, accentuând tendința de scădere abruptă, pe măsură ce oferta tot mai mare pare pregătită să depășească cererea anul viitor.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 07:24

Un preot care s-a urcat la volan beat a provocat o nenorocire marţi seară, în Suceava. Ameţit bine de aburii alcoolului, George Ionuţ Apetrei a scăpat maşina de sub control şi a intrat în plin două femei care mergeau pe margine unui drum din Mitocu Dragomirnei. După impactul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 07:23

Cel de-al optulea și ultimul sezon al serialului Game of Thrones (n.r. Urzeala Tronurilor) va fi lansat în luna aprilie, 2019, au anunțat producătorii. Reprezentanții HBO au confirmat că serialul se va întoarce în prima jumătate a anului 2019, însă nu au dezvăluit...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 07:14

 Horoscopul din 14 noiembrie favorizează planul profesional al zodiilor. Astrele sunt binefăcătoare cu nativii zodiacului. Horoscopul zilnic din 14 noiembrie anunță succese profesionale și bani pentru o zodie! Viața i se schimbă radical!

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 07:11 de Ana Marchitan

reportaj Preotul care muncește în construcții peste hotare

Preotul care muncește în construcții peste hotare Din editia print

Parohul bisericii din s. Teleșeuca, r-nul Dondușeni, a plecat în concediu în Franța pentru a-și cumpăra lemne de foc și a-și putea întreține familia

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 07:00

Un val de aer siberian lovește spațiul românesc. Meteorologii anunţă IARNĂ AUTENTICĂ peste doar câteva zile

Un val de aer siberian lovește spațiul românesc. Meteorologii anunţă IARNĂ AUTENTICĂ peste doar câteva zile

Vremea continuă să se răcească, iar mâine am putea avea parte şi de primii fulgi. Noaptea izolat, iar ziua pe arii extinse vor cădea precipitații slabe sub formă de ploaie, la nord sub formă de lapoviță. Vântul va sufla din Sud-Est slab la moderat.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 14 Noiembrie 2018, ora: 00:45

Un nivel ridicat al tensiunii arteriale impune necesitatea adoptării unei diete sărace în sodiu şi grăsimi. Aşadar, iată care sunt alimentele pe care ar trebui să le excluzi din regimul tău alimentar dacă ai tensiunea mărită.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 00:06

Hotelul Mara din Sinaia angajează bucătari și ospătari din R. Moldova

Hotelul Mara din Sinaia angajează bucătari și ospătari din R. Moldova

Hotelul Mara este singurul hotel de pe Valea Prahovei care a făcut parte din lanţul hotelier Holiday Inn Resort.Ca urmare a deciziei de dezvoltare a serviciilor turistice oferite, căutăm persoane ambiţioase, etice şi dinamice care să se alăture echipei noastre.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 00:04

Conducătorii auto sunt îndemnați să-și echipeze autovehiculul cu pneuri corespunzătoare, să adapteze viteza la condițiile de drum și să folosească sistemul de iluminare-semnalizare, cât și pe cel de dezaburire pentru a vedea și a se face văzuți în trafic.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 14 Noiembrie 2018, ora: 00:03

Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a recomandat miercuri statelor din UE să fixeze dozele zilnice maximale în privinţa consumului de cafea, dincolo de care această băutură devine nocivă pentru sănătate, informează site-ul francetvinfo.fr, citat de Mediafax.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 23:03

La 13 noiembrie 1918 Ungaria semna armistițiul de la Belgrad cu Puterile Aliate.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 21:04

Vor ca în Parlament să fie cu 40 de deputați mai puțin. Democrații au anunțat astăzi ca în ziua alegerilor parlamentare ar putea avea loc și un referendum. Alegătorii vor fi întrebați dacă vor ca în Legislativ să fie 61 de deputați, în loc de 101 cum sunt...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 20:44

Mai multe instituții media din Moldova au promovat un fals despre introducerea vizelor, fapt care a obligat treprezentanții Parlamentului European să reacționeze și să dezmintă acest fals.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 17:21

Kremlinul se implică informaţional în politica din Republica Moldova, iar dezinformările şi manipulările prin intermediul presei sunt metodele preferate folosite de “experţii” de pe Lubyanka. De această părere este comentatorul politic Roman Mihăeş, într-un...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 17:19

Uniunea Europeană nu pune problema suspendării regimului de vize pentru Republica Moldova. Declaraţia aparţine europarlamentarului roman Andi Cristea, care susţine că speculaţiile la acest subiect din partea opoziţiei şi a presei care o susţine fac doar rău Chişinăului.

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 13 Noiembrie 2018, ora: 17:11

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat luni, în cursul unei vizite în capitala germană, că Berlinul este în raza de acţiune a noilor rachete ruseşti de croazieră SSC-8, capabile să poarte o încărcătură nucleară, relatează agenţia DPA, citată...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 13:33

Partidul Democrat din Moldova a găsit soluțiile ca să fie majorate și salariilor și pentru medicii plătiți prin intermediul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și nu de la bugetul de stat. Liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a declarat marți, la briefingul săptămânal...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 12:44

Democrații vor să consulte opinia alegătorilor despre posibilitatea retragerii mandatului de deputat și reducerea numărului parlamentarilor

Democrații vor să ceară opinia oamenilor despre posibilitatea alegătorilor să retragă mandatul parlamentarilor care i-au dezamăgit. O altă reformă vizează reducerea numărului de deputați de la 101 la 61. Ambele subiecte vor fi propuse la un referendum consultativ, organizat...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 12:35

Șofer agresiv, încătușat pe loc de poliție / VIDEO

Un șofer care s-a pus în poară cu poliția a fost încătușat pe loc și dus la sector.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 12:02

Pensiile mai mici de limita de existență pentru vârstnici vor fi majorate de la începutul anului viitor. Subiectul a fost discutat la ședința de astăzi a Partidului Democrat din Moldova. Liderul PDM, a declarat la briefingul susținut după ședință că astfel de majorări vor...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 11:06

Portalul Newsmaker, instituţie media afiliată trustului controlat de raiderul Veaceslav Platon, a fost prins cu minciuna. Acesta a scris ieri că Parlamentul European ar pregăti o rezoluţie care prevede anularea regimului de circulație fără vize în UE pentru moldoveni, făcând...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 11:00

Opozantul rus Alexei Navalnîi, aflat în drum spre Strasbourg pentru a participa la anunțarea deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în dosarul său, a declarat pe 13 noiembrie că nu i s-a permis să plece din Rusia.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)