Astăzi 17 Februarie 2019, Duminică - Ultima actualizare la 16 Februarie 2019
Abonamente

Artă 24 Decembrie 2013, ora 10:25    Din editia print

Entuziaștii care au renăscut colindele în capitală

Marime Font

Totul a început în 2001. Erau mai puțini atunci, însă acum sunt aproximativ 20 de entuziaști, care-și doresc să renască farmecul colindatului. Așadar, atât instrumentiști profesioniști, cât și alți pasionați de muzică și folclor vor bate la ușa oamenilor deja a 13-a oară pentru a-i colinda. 

Deși în primul an au fost puțini și fără experiență, în cel de-al doilea an s-au organizat serios și au făcut repetiții din timp. De obicei, acestea încep pe la sfârșitul lui septembrie și se îndesesc pe măsură ce se apropie Crăciunul. În mare parte, colindele erau adaptate după placul colindătorilor. „Dacă cineva era fanul formației românești „Pheonix”, atunci colindam în stil rock”, explică Mircea Bobână, unul dintre colindători. Astfel, cu două chitare, un flaut, fluier, o tamburină, tobă, zurgălăi și multe voci, entuziaștii se pregăteau să înfrumusețeze Crăciunul.

Colindatul ca la carte: colăcar, bănar și vătaf

Aveau un colăcar, care primea colacii de la gazde, un bănar, care aduna banii, și un vătaf principal care avea grijă ca totul să fie organizat și pus la punct. „Este nevoie de un organizator bun, unul care să nu meargă la compromisuri care n-au sens. Unul care să-i organizeze și să-i facă pe toți cât este de importantă prezența la repetiții și învățatul versurilor”, explică Mircea, care li s-a alăturat în 2005. Astfel, vătaf de Chișinău a fost Florin Gâscă, iar fiindcă mulți dintre colindători își făceau studiile în România, mai aveau un vătaf la București - Vlad Bolocan. Era și vătaful de Cluj, însă, fiind unicul colindător care învăța acolo, el repeta de sine stătător după înregistrările pe care le trimiteau colegii din cele două capitale. Cei de la București se adunau, repetau și făceau schimb de înregistrări audio cu Chișinăul, ca să fie siguri că va coincide modul în care se cântă.

„Uneori se întâmpla să ne întâlnim cu toții cu câteva zile înainte de colindat și să ne dăm seama că noi cântăm diferit. Atunci trebuia să ajungem la un compromis artistic. Cum facem? Cântăm cum s-au obișnuit colegii din România sau ca noi, cei din Moldova?”, explică Mircea.


Arendau un microbuz, iar șoferul Gheorghe, „un om vesel și iubitor de folclor”, îi ducea de fiecare dată la gazdele care așteptau nerăbdătoare să fie colindate. Fiecare colindător putea alege două-trei destinații, iar gazdele erau sunate din timp și întrebate care zi și oră este mai avantajoasă pentru ei. Florin făcea lista, le aranja după timp și zona geografică și așa începea colindatul. „Ne duceam, de obicei, la oamenii cu sufletul deschis și nu neapărat cu masa-ntinsă”, zice Mircea. Deși, de puține ori, colindătorii au ieșit din raza capitalei, au ajuns, totuși, la Colonița și la Ialoveni. „Mergeam, în special, fiindcă era gazda cuiva din formație”, adaugă el. Au fost invitați să colinde și colective la lucru, însă aceste experiențe au convins băieții că-și doresc să colinde doar oameni apropiați atât din cauza atmosferei, cât și din cauza tradițiilor care țin de gazdă, de casă. „Nu conta dacă dădeau bani, dacă ne hrăneau, ci felul în care eram primiți. Colinda nu se face pentru a te promova, ci din plăcere”, spune Mircea.

Entuziasm și satisfacție sufletească

Banii adunați din colindat le permiteau membrilor trupei să acopere cheltuielile pentru transport, dar și pentru a organiza o sărbătoare în sânul formației. „Noi nu făceam asta pentru bani, ci pentru satisfacția sufletească”, afirmă Mircea.

În fiecare an, formația venea într-o componență nouă - unii plecau, alții îi înlocuiau. Chiar dacă la ultima repetiție totul mergea strună, primele gazde erau martorele emoțiilor și a versurilor încurcate. Însă în drum spre următoarele, colindătorii prindeau la curaj, iar, de data aceasta, colindele erau cele ce provocau emoții gazdelor. De-a lungul anilor, era deja o tradiție să meargă cu colindatul la anumite gazde. În drum spre ele, la formația de colindători se alăturau alți entuziaști fermecați de ceea ce au auzit.

De obicei, colindele erau împrumutate de la interpreți, precum surorile Osoianu, însă se regăseau și cele din popor, printre care două erau în limba aromână.

Crăciunul anului 2013 este încă neplanificat. Florin a renunțat la titlul de vătaf de Chișinău cu câțiva ani în urmă, iar acum entuziaștii au rămas să se adune singuri. Cine știe? Poate îi ocupă locul Mircea Bobână, care a avut ocazia să ia câteva lecții de la Florin.

Un articol de: Ana Gherciu Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 16 Februarie 2019, ora: 21:39

Criza catalană provoacă căderea celui de-al doilea guvern spaniol din ultimii ani. Incapacitatea pe care a manifestat-o de guvernul de dreapta al lui Mariano Rajoy de a stabiliza situația, a ușurat sarcina de schimbare a puterii.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Februarie 2019, ora: 09:56

România și-a consolidat poziția de principala piață de desfacere pentru mărfurile din Republica Moldova, după o creștere în anul 2018 a livrărilor de bunuri moldovenești pe piața românească cu 31,9 la sută (în 2017 au crescut cu 17,1 la sută), potrivit datelor...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Februarie 2019, ora: 09:25

Cinci oameni au fost uciși și alții au fost răniți, vineri după-amiază, după ce un individ a deschis focul într-un parc industrial din orașul Aurora, din apropiere de Chicago, Illinois, anunță BBC.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 16 Februarie 2019, ora: 09:22

Horoscop 16 februarie 2019. O zi în care tactul, politeţea şi profesionalismul sunt definitorii pentru mulţi nativi. Ocupaţi-vă timpul cu activităţi de calitate şi nu lăsaţi răutăţile celor invidioşi să vă creeze o stare negativă. Important este să vă simţiţi bine...

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 16 Februarie 2019, ora: 07:11

Fructele şi legumele reprezintă elemente importante ale unei alimentaţii corecte. Experţii în nutriţie recomandă consumul a cel puţin 400 g de fructe şi legume, împărţite în cinci porţii, în fiecare zi. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Februarie 2019, ora: 06:43

Un studiu publicat anul trecut în jurnalul Science sugerează că apa lichidă este prezentă sub calota din polul sud al lui Marte. O nouă cercetare publicată în jurnalul Geophysical Research Letters spune că trebuie să existe o sursă subterană de căldură pentru ca apa...

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 16 Februarie 2019, ora: 03:54

Alcoolul este o sursă consistentă de calorii și se știe că un consum ridicat de alcool tare și de bere favorizează creșterea în greutate.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Februarie 2019, ora: 03:40

O universitate din Cluj are încasări de 1.000 de euro pe zi, după ce și-a făcut firmă și și-a deschis propriul magazin de desfacere, unde vinde lapte, ouă, mezeluri, dar și produse de patiserie, produse în Stațiunea Didactică Experimentală de la Cojocna, relatează...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 16 Februarie 2019, ora: 00:40 de George Mârzencu

Drama femeii care a câștigat duelul cu „marele URSS”

Drama femeii care a câștigat duelul cu „marele URSS” Din editia print

Olga Focșa din Strășeni a evadat de două ori de sub baionetele sovieticilor, apoi și-a trăit o bună parte din viață, ascunsă în podurile sătenilor

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 16 Februarie 2019, ora: 00:35

De ce MOLDOVEANUL Dimitrie Cantemir spunea ca e ROMÂN?

De ce MOLDOVEANUL Dimitrie Cantemir spunea ca e ROMÂN?

"Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor" este ultima operă a lui Dimitrie Cantemir, scrisă între anii 1719 și 1722 în care autorul explică de ce moldovenii sunt români...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Februarie 2019, ora: 00:14

Dodon TRĂDEAZĂ electoralul pro-rus și promite să PĂSTREZE Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană și să-l DEZVOLTE

Dodon TRĂDEAZĂ electoralul pro-rus și promite să PĂSTREZE Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană și să-l DEZVOLTE

Igor Dodon a anunțat că în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen, la care participă zilele acestea, va prezenta un „concept al politicii externe echilibrate”. Acest concept are la bază principiul de neutralitate permanentă a Republicii Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2019, ora: 17:13

Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 24 februarie este monitorizată cu ajutorul tehnologiilor științifice către Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului. Într-o conferință de presă la IPN, directorul CReDO, Sergiu Ostaf, a declarat că este vorba de o cercetare...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2019, ora: 17:06

 Candidata Partidului Politic ”ȘOR” în circumscripția uninominală 50 (Europa), Tatiana Platon, și-a prezentat angajamentul public față de moldovenii plecați peste hotarele țării. Potrivit ei, Partidul Politic ”ȘOR” este singura formațiune politică...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2019, ora: 16:26

Creşterea economică a determinat şi creşterea veniturilor populaţiei Republicii Moldova. Potrivit unor date statistice publicate de ziarul Moldova Democrată, salariul mediu lunar a crescut cu 54 %, din anul 2015 şi până în 2019.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2019, ora: 15:52

Luni 18 februarie 2019, ora 11, la Chișinău, va avea loc lansarea lucrărilor de montare a Conductei de Interconectare a Sistemului de Transport Gaze din România cu Sistemul de Transport Gaze din Republica Moldova Faza II pe direcția Ungheni – Chișinău, obiectiv declarat de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2019, ora: 14:55

Antreprenorii moldoveni au înţeles, în ultimii ani, că au statul le este partener, nu un adversar. Este opinia liderului PDM, Vlad Plahotniuc, exprimată după o serie de întâlnici cu exponenţii mediului de afaceri din raionul Străşeni, alături de candidatul democrat...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2019, ora: 14:51

Mass-media din Rusia relatează că președintele rus s-a rănit la deget în timpul unui antrenament de judo. Toate agentiile de presa majore din Rusia – Interfax, TASS, RIA Novosti și RBC – au scris despre acest lucru.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2019, ora: 14:32

Plăcintele din Lăpuşna sunt foarte delicioase, în special cele cu brânză. De acest fapt s-a convins, la faţa locului, vicepreşedintele PDM, Andrian Candu. Acesta a mers, alături de candidații formațiunii în circumscripțiile uninominale 38 și 39, Alexandru Botnari și...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2019, ora: 13:21

Partidul Democrat din Moldova va înregistra un scor foarte bun la alegerile parlamentare din 2018. De această părere sunt Igor Boţan şi Andrei Popov, analiști politici și realizatori de la postul de televiziune TV 8.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 15 Februarie 2019, ora: 13:10

Lipsa de energie e tot mai simțită iar orele de muncă la birou par și mai interminabile cu cât vremea de afară e mai pretențioasă și încă întunecă foarte devreme. Și parcă ai vrea să schimbi ceva, dar nu știi ce.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2019, ora: 11:17

Alocaţiile pentru copii aproape se dublează de la 1 martie. Modul în care a fost votată însă această majorare a scos ce e mai rău din aleşii neamului. A fost circ joi seara în Parlament după ce PNL a trecut un amendament în buget cu voturi de la putere. Unul scump,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2019, ora: 11:14

Șase companii agricole certificate ecologic din Republica Moldova participă, în perioada 13-16 februarie, la Expoziția de comerț cu produse ecologice, „BioFach 2019”, desfăşurată la Nürnberg, Germania, transmite MOLDPRES.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2019, ora: 11:00

Agenția Servicii Publice va elibera cetățenilor cu drept de vot, în ziua alegerilor, acte de identitate necesare pentru participarea la scrutin. Ziua de 24 februarie a fost declarată lucrătoare pentru angajații subdiviziunilor responsabile de eliberarea actelor de identitate, inclusiv...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2019, ora: 10:58

Partidul Democrat ţine cont de nevoile oamenilor, de aceea exponenţii acestuia sunt întâlniţi peste tot cu multă căldură. La această concluzie a ajuns liderul PDM, Vlad Plahotniuc, după discuţiile cu alegătorii din satele Grozeşti şi Bălăureşti, raionul Nisporeni.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2019, ora: 10:49

Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, susţine că statele occidentale ar putea instiga la manifestaţii violente la Chişinău, după modelul protestelor Maidan de la Kiev din 2014, dacă Partidul Socialiştilor obţine victoria în alegerile legislative din...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)