La sfârșitul anului 2018, în Biserica Ortodoxă s-a produs o mare ruptură, după recunoașterea autocefaliei Bisericii Ucrainene de către Patriarhul Constantinopolului, în urma căreia societatea privește cu și mai multe rezerve la preoți și pune la îndoială tot ce este legat de instituția bisericească. Cu toate astea, în noaptea de Paști, moldovenii merg neapărat la biserici, pentru a-și sfinți produsele din carne, ouăle, vinul și cozonacii. În preajma acestei sărbători, TIMPUL l-a invitat pe Episcopul Ioan al Sorocii, vicar al Mitropoliei Moldovei, la o discuţie despre raportul dintre creştini şi biserică în ziua de astăzi.
- Preasfințite, cum ar trebui să se pregătească creștinii de sfintele Sărbători de Paști?
- În cele 40 de zile de post creștinii noștri se pregătesc duhovnicește pentru a întâmpina bucuria Învierii Mântuitorului. În această perioadă credincioșii se străduiesc să frecventeze cu mai multă regularitate Sfânta Biserică, să se spovedească și să se unească în chip euharistic cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. Acest segment de timp este prielnic ca omul să exerseze pentru a deveni mai bun și să se ocupe de caritate, dar și de patimile trupești și sufletești. Apoi, dacă parcurgând și Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului Nostru Iisus Hristos și ajungând la finalul postului, constatăm că suntem împăcați și-i iubim pe toți oamenii în egală măsură, atunci rezultatul postului este cel scontat. Și, respectiv, noi vom putea întâmpina cu liniște interioară și nestăvilită bucurie Sărbătoarea Învierii Domnului.
- Să înțelegem că, dacă nu te-ai pregătit conform îndemnului Bisericii pentru Înviere, nu mai are rost să mergi la biserică și să sfințești pasca în acea noapte?
- Dumnezeiescul Hrisostom spune: „Vițelul este gras, masa este plină. Să vină toți!”. Bucuria Învierii este pentru toată lumea: și pentru cei care au postit, și pentru cei care nu au făcut-o, iar Biserica îi așteaptă pe toți, ca o mamă iubitoare, să guste din sărbătoarea Învierii. Să vină și cei care nu au postit să vadă cât de bun este Domnul și să înțeleagă că Hristos îi așteaptă pe toți cu brațele deschise. Hristos și-a întins brațele pe cruce pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, și astfel a arătat în ce măsură iubește întreaga umanitate.
- Dar faptul că Fecioara Maria l-a născut pe Hristos cum poate fi explicat?
- Fecioara Maria l-a primit în pântecele ei cel pururi fecioresc pe Dumnezeu-cuvântul, Cel care vine pe pământ din slava Tatălui pentru a fi om asemeni nouă și pentru a ne împăca pe noi cu Dumnezeu. Fecioara Maria l-a născut pe Dumnezeu-cuvântul mai presus de fire. Precum în geometrie există teoreme care demonstrează și axiome care nu necesită demonstrație și astfel avem adevăr axiomatic, la fel și în teologia ortodoxă avem adevăruri pe care le primim prin credință, care sunt mai presus de gândirea minții omenești. În acest sens, și nașterea pruncului Hristos de către Fecioara Maria este primită prin credință ca fiind una supranaturală și neînțeleasă de mintea omenească.
- Într-o societate în care circa 90% din populație se declară creștin-ortodocși, cum au apărut ateii sau agnosticii?
- Dacă cele 90% din populație ar frecventa cu regularitate Sfânta Biserică și l-ar mărturisi pe Hristos așa cum o cer preceptele Evangheliei, atunci în țară și în Sfânta Noastră Biserică ar fi o continuă înviere, iar bucuria izvorâtă din adevărul suprem, care este Hristos, nu ar mai conteni. Însă, cu mare părere de rău, poate doar 7-12 la sută dintre cei care se declară ortodocși frecventează în fiecare duminică biserică. Iar ateii și agnosticii sunt în țara noastră o reminiscență sovietică. Întrucât, în perioada respectivă, a fost propagat cu vehemență ateismul științific și s-a promovat extirparea lui Dumnezeu din orice sferă socială și chiar din inimile și din casele bunilor noștri credincioși.
- De ce atât de puțini creștini frecventează biserica?
- Există trei factori educaționali primordiali: familia, școala și biserica. Acești factori trebuie să lucreze cu timp și fără timp întru formarea bunilor credincioși și a cetățenilor exemplari. Respectiv, atât familia și școala, cât și biserica, poartă vina pentru acea categorie de credincioși care frecventează rar biserica. Totodată, tumultul vieții de astăzi îi determină pe oameni să fie indiferenți. Noi vorbim întotdeauna despre iubire, despre iertare și despre promovarea adevărului, însă oamenii se avântă după minciună și bârfă. Astfel, deseori, societatea merge într-o direcție diametral opusă învățăturilor promovate de școală, familie și biserică.
- Cele două procente cum și-au putut permite case luxoase și mașini scumpe?
- Unii dintre acești preoți au activități extraparohiale, care sunt compatibile cu slujirea clericală, alții au susținători, care îi sprijină.
- Cunoașteți oameni care se fac preoți doar pentru avere?
- În experiența mea de slujitor al Bisericii Ortodoxe din R. Moldova am întâlnit și unii clerici care au înțeles mai puțin rostul slujirii în biserică. Însă nici unul nu a declarat că a devenit preot pentru a obține resurse pe o cale mai ușoară.
- Pe de altă parte, există și preoți foarte, dar foarte săraci, după cum ați recunoscut și Preasfinția voastră. Cum se explică acest fenomen?
- Cunosc multe cazuri, când unele familii preoțești trăiesc la limita sărăciei, dar oricum sunt împăcați și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul sacru al vieții, pentru darul copiilor și pentru bucuriile pe care le revarsă în familia lor. Asta se întâmplă pentru că ei au înțeles corect rostul activității lor sacramentale și pun slujirea lui Dumnezeu mai presus de orice. În același timp, ÎPS Vladimir se străduiește să intervină și să sprijine aceste familii.
- Se cunoaște că atât doctrina comunistă, cât și cea socialistă, sunt antihriste. Cu toate acestea, președintele Igor Dodon se declară creștin desăvârșit. Chiar așa să fie sau el doar se folosește de Biserică?
- Biserica face abstracție de doctrinele politice și primește toți oamenii. Noi am avut o relație bună între instituția bisericească și cea prezidențială și în timpul președintelui Vladimir Voronin. Or, exemplele de restaurare a sfintelor mănăstiri Curchi, Căpriana, Frumoasa și a altor edificii sacre servesc drept modele concludente în acest sens. Președintele Voronin a avut o atitudine bună față de biserică și față de slujitorii ei, iar ÎPS Vladimir a manifestat tot respectul pentru Domnia Sa. La fel și astăzi, avându-l în fruntea instituției prezidențiale pe dl Igor Dodon, noi avem o atitudine respectuoasă și nu putem să venim cu o catalogare în ce măsură dânsul este apropiat duhovnicește de biserică. Aceasta rămâne la atitudinea duhovnicului în fața căruia domnul președinte se spovedește. Cert e faptul că, public, Domnia Sa manifestă o atitudine respectuoasă față de biserică și față de slujitorii săi.
- Cum pot fi soluționate disensiunile dintre cele două patriarhii?
- În general, disensiunile nu-și au rostul în biserică, iar dacă apar antagonii trebuie imediat expulzate din inima acesteia. Or, biserica operează cu termeni precum dragoste, împăcare și relaționare. Dacă Patriarhul Bartolomeu ar fi avut dreptate, în acest caz, atunci s-ar fi bucurat, în mod cert, de sprijinul capilor bisericilor autocefale din lume. Însă, la etapa curentă, majoritatea covârșitoare a bisericilor autocefale condamnă vehement implicarea Patriarhului Bartolomeu în treburile bisericești ale Ucrainei. După cum spuneam, soluționarea oricărei probleme rezidă în dragoste, iar dragostea este Hristos. Noi trebuie să-l căutăm îndeaproape pe Hristos, dezicându-ne de principii. Și aici mă refer la faptul că Patriarhul ecumenic trebuie să renunțe la ingerințele sale, iar, dacă Biserica din Ucraina își va dori cu tot dinadinsul să obțină autocefalie, atunci ea va face acest exercițiu implicând, în acest sens, Biserica Ortodoxă Rusă, biserica-mamă. Noi ne dorim ca acest diferend canonic să fie soluționat.
- Dar Patriarhia Moscovei credeți că este independentă politic?
- Întrucât Biserica Ortodoxă Rusă este separată în activitatea sa de Federația Rusă, respectiv, și Patriarhul Kiril își desfășoară slujirea patriarhală în absolută independență față de factorii politici și autoritățile statului rus.
|
Felicitari de 8 martie pentru mame. In fiecare an, de 8 martie, se serbeaza Ziua internationala a femeii. In Romania, insa, sarbatoarea are o conotatie si mai speciala, pentru ca la aceasta data se serbeaza MAMA.
( ) Citeşte tot articolulA fost reținut pentru „dezmembrarea teritorială intenţionată a R. Moldova”, însă o lună mai târziu a fost eliberat, iar cele peste 30 de volume din dosarul penal intentat pe numele său și-au pierdut urma. Chiar și așa, spun cei care l-au arestat și l-au anchetat...
( ) Citeşte tot articolulÎn majoritatea cazurilor, atunci când femeile îşi propun să slăbească, încep să apară şi rezultatele. Totuşi, când luăm o astfel de decizie, trebuie să stabilim anumite obiective, dar şi să ţinem cont de anumite realităţi.
( ) Citeşte tot articolulAm arătat în numărul precedent că româna, la fel ca celelalte limbi romanice, a moștenit din latină aproximativ 2000 de cuvinte-bază. Dacă ținem seama de felul cum s-au transmis aceste cuvinte diverselor limbi romanice, constatăm că aproximativ 500, adică o pătrime, au...
( ) Citeşte tot articolulLiderul grupului parlamentar Pro-Moldova, Andrian Candu, a dezvăluit în studioul Jurnal TV că Igor Dodon a fost cel care în 2005 i-a făcut cunoștință cu Vladimir Plahotniuc.
( ) Citeşte tot articolulLiderul socialiștilor Igor Dodon, care deține o colecție de accesorii de sute de mii de lei, de curând a fost observat că poartă un nou ceas de mână, estimat la aproximativ 1 500 de euro.
( ) Citeşte tot articolulOdată cu intrarea lui Marte în Gemeni, până spre sfârşitul lunii aprilie vom avea ocazii multiple să exersăm acţiunile inteligente, să ne punem în mişcare isteţimea, perspicacitatea şi curiozitatea.
( ) Citeşte tot articolulSfantul Conon a trait pe vremea Sfintilor Apostoli. S-a nascut in Isauria. Cei de aici au primit credinta in Hristos de la Sfantul Apostol Pavel. Parintii sai, Nestor si Nadia, l-au casatorit fara voia sa. Inainte de a se casatori, i s-a aratat Sfantul Arhanghel Mihail, in chip de barbat...
( ) Citeşte tot articolulUnele produse nocive de oxidare parţială a hranei cu scop energetic sunt radicalii liberi, echivalenţii smogului în organism. Radicalii liberi generaţi în interiorul organismului dăunează la fel ca şi cei declanşaţi de mediul poluat membranei celulare.
( ) Citeşte tot articolulZece persoane au murit, iar altele au fost rănite în urma prăbuşirii unui elicopter militar în estul Turciei, anunţă Ministerul Apărării de la Ankara, conform cotidianului Hurriyet, citat de Mediafax.
( ) Citeşte tot articolul