Epopeea moldavă în acuarela lui Dohotaru

publicat în Artă pe 24 Octombrie 2014, 07:36

În roiul de studenți al holului ULIM, este găzduită o expoziție valoroasă de acuarelă, autor Maestrul al Artelor Vasile Dohotaru. 

Artistul expune aici a cincea expoziție cu diverse tematici. Un sensibil acuarelist cu tușa de forță s-a cufundat în plaiul Orheiului Vechi și al codrilor.



Este suficient să privim o singură lucrare, ca să ne dăm seama câte emoții, durere, vervă și închinăciune față de acest pământ ne oferă autorul.

De la porțile de piatră din Butuceni, până la stânele Nisporenilor cu dealuri roase de secetă, de la cimitirele Lozovei și a Vornicenilor, până la păsările exotice, autorul stăpânește suflarea mioritică, uneori nostalgică a acestui plai basarabean. Școlit în orașul Odesa, la facultatea de grafică, studiind acolo acuarela romantica marina, artistul a debutat cu o expoziție de peisaje mărime la Odesa, ca mai apoi să ia lecții de la regina acuarelei din Letonia Djema Sculme, avându-l ca îndrumător la Chișinău pe Maestrul Boris Poleacov. Posedând această încărcătură, la vârsta de treizeci de ani, artistul își croiește propriul drum în acuarelă, fiind inconfundabil ca artist și acuarelist. Călătorește mult și participă la diverse tabere de acuarelă în Talin, Târgoviște, Sankt-Petersburg, Lvov-Ucraina.



Fiind născut în matca codrilor Orheiului, satul Curchi, pictorul absoarbe toate obiceiurile satelor adiacente precum Tabura, Vatici, Morozeni, Codreanca, Tigănești, Curchi, Mana și altele. Acuarela „Bocetul”, „Patru veacuri împreună”, „Polul vieții” ne demonstrează cu câtă profunzime se apropie acest artist de tehnica acuarelei.



Avem senzația că sunt pictate substraturile acestui pământ, aducând apoi subiectul la o exaltare a culorii în splendidele portrete de o înaltă ținută. Mânuind desenul și linia artistică, autorul ne oferă un spectacol rarisim, o sărbătoare de acuarelă. Este semnificativ ca în colecția Muzeului Național de Artă a Republicii Moldova sunt achiziționate 10 acuarele de dimensiuni și 10 uleiuri tematice „Balet”. Fiind expusă ca retrospecție, expoziția atrage magnific spectatorul, prin energetica ce o posedă.



Autorul, care a expus și subiecte de balet la 31 august în incita Bibliotecii Naționale cu ecouri solide ale criticilor de artă, ne va bucura și în această primăvară la jubileul său cu noi opere și cu cele din colecția Domniei sale.

Timpul.md