Fotbal

Epureanu şi Ibrahimovici nu vor juca în meciul Moldova- Suedia

Echipa Suediei a sosit ieri la Chişinău fără Zlatan Ibrahimovici, care a rămas acasă din cauza unei accidentări la gleznă. Liderul echipei scandinave a decis să se recupereze şi să se pregătească mai bine pentru meciul cu Finlanda care va avea loc săptămâna viitoare. Nici naţionala R. Moldova nu va fi susţinută de o parte din jucătorii de valoare. Din motive de sănătate, în rândul spectatorilor vor intra fundaşul Alexandru Epureanu, alături de Vitalie Bordian de la FC Metalist Harkiv . De asemenea, sub semnul întrebării rămâne participarea la meci a lu Viorel Frunză şi Igor Picusciac. Antrenorul Gabi Balint poate însă miza pe prestaţia atacanţilor Anatolie Doroş şi Alexandru Suvorov. Ultimul a impresionat publicul cu un gol frumos în primul joc cu scandinavii în Suedia. 

Până la meci, echipa moldovenească se va afla la Centrul de pregătire de la Vadul lui Vodă, iar jucătorii suedezi vor face o plimabare prin Chişinău. Meciul Moldova-Suedia va începe astăzi pe stadionul Zimbru din Chişinău la ora 21.30. 
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *