Fiindcă aici se adună două prejudecăţi: prima pretinzând că literatura erotică este pornografică, iar alta presupunând că literatura pornografică este invenţia postmoderniştilor, încerc să epuizez, pe un spaţiu minuscul, o temă de simpozion. Am mai spus-o: din comoditate şi din lene, azi, orice animal literar necunoscut este botezat „postmodernist”. Iar porecla de impudici s-a ivit dintr-o coincidenţă: postmodernii veneau în literatură odată cu spargerea safeului interdicţiilor (în primul rând, a celor ideologice), contribuind şi ei la demolarea bastiliilor obscurantismului sovietic. Or, de la abolirea cenzurii până la expresiile necenzurate nu e decât o minimă distanţă… etică, nicidecum ideologică.
Cealaltă prejudecată, care pune semnul egalităţii între erotism şi pornografie ţine deja de ignoranţa şi ipocrizia, ilustrate într-o manieră categorică de memorabila tovarăşă: „У нас секса нет!”. Or, literatură erotică („dezgolită”) există de secole, antrenând scriitori de geniu şi opere sublime, haute-couture, cum s-ar zice: Sapho şi Longos, Catul şi Properţiu, Petroniu şi Ovidiu, Boccaccio şi Voltaire, Flaubert şi Maupassant, Nabokov şi Miller, Eminescu şi Creangă, Rebreanu şi Gib. I. Mihăescu, Brumaru şi Cărtărescu… iată că de abia am ajuns la nevinovatele flori postmoderne, dar zmeura abia urmează…
Am găsit o definiţie/distincţie, surprinzător de simplă, într-o recenzie la o mostră de pornografie cinematografică patriotică: ultimul film al lui N. Mihalkov despre „victoria asupra fascismului” e plin de scene cu „carne de tun”, în sensul cel mai direct şi mai naturalist. Iată ce scrie criticul Mihail Trofimenkov: „Pornografia este castrarea erosului, redus la nişte mişcări mecaniciste. Pornograful nu poate filma dragostea, ci doar mecanica actului. Pornograful înstrăinează dragostea. Omul posedă două avuţii care nu pot fi înstrăinate: dragostea şi moartea. Filmul Утомлённые солнцем 2: Предстояние este o pornografie a morţii, mult mai teribilă şi mult mai dezgustătoare decât pornografia erotică. Mihalkov substituie emoţiile pe care le generează moartea cu mecanica acesteia”.
Când orice act (cu pretenţii eroice sau erotice) este redus la dimensiunea lui mecanicistă (du-te-vino pistonului „literar”), avem de-a face cu pornografia. O lucrare pornografică este schematică, tezistă, simplistă, mecanic-repetitivă, şi nu e, în mod obligatoriu, una cu scene de sex. Ea poate fi „patriotică”, „didactică”, „etică”, „artistică”, în intenţii. Dar când dimensiunea mecanică prevalează, cititorul, ca obiect erotic, nu mai poate face distincţia: unde este dragostea autorului faţă de el, şi unde el (cititorul) devine victimă a unui viol literar. Sau devine, într-un altfel de act, mecanic şi acesta, client al „serviciului” acordat de vreo prostituată literară.
În ultimul caz, scriitorul care practică această veche meserie se poate căpătui pe seama cititorului prost (adjectiv şi adverb, concomitent) deservit.
Mircea V. Ciobanu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
