Este România unionistă?

publicat în Dan Dungaciu pe 14 Ianuarie 2013, 13:32

 Dacă „unionismul” este o boală sau ceva extrem de periculos, atunci Germania ar fi bolnavul Europei! Şi nu este. Dimpotrivă!... 

România e catalogată uneori aşa din două motive. În primul rând, că Bucureştiul, în incapacitatea lui de a construi instituţii capabile să se ocupe eficace de problematica RM, nu a reuşit să articuleze clar o poziţie faţă de această chestiune, a evitat-o, s-a speriat şi devine timorat. În al doilea rând, sunt o serie de actori care au tot interesul din lume să proiecteze aici pe frontiera euroatlantică tensiuni, conflicte. În realitate, România ca stat nu a fost niciodată şi nici nu este unionistă, dar nu ştie să explice asta. Ce înseamnă stat unionist? Singurul care a făcut aşa ceva, a fost Germania. Cu Germania trebuie făcută comparaţia, şi nu cu fanteziile politice sau geopolitice din capul unuia sau a altuia. O politică unionistă a făcut după destrămarea URSS, în Europa, doar Germania. Dincolo de faptul că acest lucru era stipulat în Constituţie, iar în Constituţia României nu există aşa ceva, Bucureştiul recunoscând primul RM, Bonnul a fost aplicat şi coerent de la început. Au înfiinţat în 1949 „Ministerul Federal pentru Toate Chestiunile Germane”, redenumit în 1969 în „Ministerul Federal pentru Relațiile Intergermane”. Ruşii au propus la 10 martie 1952 RFG-ului un tratat de pace care să includă reunificarea Germaniei și neutralitatea ei. Exact ca în România când veneau la Bucureşti cu planul Belkovschi! Germania refuză şi răspunde prin „doctrina Hallstein”, care se baza pe dreptul monopolului de reprezentare a tuturor germanilor de către RFG şi considera că iniţierea de relaţii diplomatice cu noul stat, RDG, şi deci recunoaşterea sa, „act ostil” împotriva RFG. Dacă Bucureştiul ar fi făcut asta, cum suna?... Pentru toți cancelarii care au existat până în 1989, politica externă și Deutschlandpolitik-ul (adică problematica germană) au constituit domenii politice separate. Relația cu RDG și cu Berlinul de Est a fost considerată o chestiune de ordin intern. S-au lansat tot felul de concepţii – „transformare prin apropiere”, „reunificare prin destindere” etc. – toate vizând, explicit, reunificarea. Niciodată RFG-ul nu a recunoscut cetăţenia celor din RDG, Bonnul nu a avut niciodată ambasadă în RDG, doar reprezentanţe permanente, iar acestea erau subordonate Cancelariei Federale, şi nu Ministerului Afacerilor Externe vest-german. Nu avem timp să intrăm în prea multe detalii, dar diferenţele de comportament sunt enorme... Sondajele arată însă că 25% dintre tinerii din RM ar fi unionişti, dar asta e altceva. Există unionişti pe ambele maluri ale Prutului, dar asta nu face statele unioniste. Politicile lor le fac sau nu! Şi în Germania au existat voci, dintre cele mai prestigioase, care au fost virulente împotriva reunificării, pentru că, vezi Doamne, ar fi fost periculos pentru Europa. Nu au fost nici anatemizate, nici expulzate, nici pedepsite public. Doar că s-a dovedit că greşeau. Reunificarea Germaniei nu a fost un pericol pentru Europa. Dimpotrivă. A fost chiar un lucru benefic!