In loc de moto:
„Bugetul trebuie echilibrat, tezaurul trebuie reaprovizionat, datoria publica trebuie micsorata, aroganta functionarilor publici trebuie moderata si controlata, si ajutorul dat altor tari eliminat pentru ca Roma sa nu dea faliment. Oamenii trebuie sa invete din nou sa munceasca, in loc sa traiasca pe spinarea statului”.
(Cicero, anul 55 inainte de Hristos)
…urmaresc cu atentie discutiile despre tarife, compensatii (nominale si nominative), categorii social vulnerabile, paturi sarace si nevoiase, discutii care au reizbucnit imediat dupa Craciunul pe vechi. Ciudat, dar in ajunul celor doua editii nationale ale Anului nou si Craciunului, cand moldovenii luau cu asalt casele de schimb valutar, pietele si supermarketurile, nu am auzit pe nimeni sa se planga pe guvern si sa acuze dureri de inima din cauza noului val de scumpiri. Sarbatorile sunt sfinte si aici toti moldovenii, inclusiv cei vulnerabili social, sunt solidari: de unde ai, de unde n-ai, masa trebuie sa geama de bucate. Vorba unei tarancute dintr-un sat de codru: daca-i sarbatoare – tai closca de pe oua, dar nu ma fac de ras. Si cum la noi sarbatorile sunt multe, moldovenii depun eforturi substantiale ca sa nu se faca de ras. Cand sarbatorile trec, incep durerile de inima provocate de guvernul nemilos si antipopular, statul e chemat in instanta sa explice de ce cresc tarifele, de ce nu se dau compensatii si de ce el, monstrul, isi bate joc de bietele categorii sociale vulnerabile.
Apropo de acest stat. Eu nu lucrez „la stat” de vreo 15 ani. NU am nimic cu el – nici eu personal, nici modesta mea institutie, dar ii platim cu regularitate toate tipurile de impozite, contribuind astfel la buna lui functionare. Cum ma rasplateste statul insa? Isi bate joc de mine: drumuri proaste, functionari corupti, rapace si analfabeti, jaf fiscal s.a.m.d. Si inca mai are nas, nesimtitul! – sa pretinda sa nu-l critic. Nu ma simt deloc bine cand vad cum acesti ghiftuiti (ghiftuiti si din munca mea) se plimba cu masinile statului (deci cumparate si din munca mea) si mai au inca tupeul sa-mi reproseze ca nu iubesc suficient de fierbinte… statalitatea moldoveneasca! Dar sa nu intram in politica mare. Sa ramanem la tarife majorate si la cetateni socialmente vulnerabil. Ajuns aici, vreti nu vreti trebuie sa fac o scurta, dar foarte importanta, abatere lirica spre dulcea mea copilarie.
Vulnerabilul badea Andrei
…Era la mine in sat o familie cu foarte multi copii. Traiau intr-o casuta jerpelita pe malul unei rapi. Capul familiei, sa-i zicem simplu badea Andrei, nu lucra nicaieri. Era mereu „in curaj” – un pahar de la un vecin, altul de la altul… Nu avea nici purcel, nici gaina, nici caine pe langa casa. Cat era ziulica de mare statea pe prispa, in izmene de o albeata discutabila, urmarind cine trece pe drum. Si cum acel drum lega doua jumatati de sat, pe el mereu trecea cineva: care cu vaca la cireada, care cu un sac spre moara, care cu o caruta de fan… Badea Andrei, rosu la fata si bine dispus, fara a cobori de pe prispa naruita, striga la cei din drum: „Uai, da lacomi mai sunteti, uai, nu va mai satura dracu’ de avere!”. Si cum spuneam, acest badea Andrei avea o ceata numeroasa de copii. (Iata de aici povestea devine foarte importanta.)
In limbajul de astazi, familia lui badea Andrei era una social vulnerabila, din care cauza, in fiecare an, copiii lui primeau de la scoala (de la stat, nu?) ajutor material: haine si cizme. Scoala fiind departe de sat, glodurile fiind infernale primavara si toamna, marea noastra problema, a celor din familiile… nevulnerabile, pe care „nu le mai satura dracu’ de avere”, era ca o pereche de ciubote sa ne ajunga pentru un an. De aceea, umblam cu cutite de lemn in tureatca si le curatam, iarna nu ne dam cu ele pe derdelus, ca sa nu se dezbata in bot. In schimb, baietii lui badea Andrei le valorificau din plin, spre marea noastra invidie, pentru ca ei stiau ca, daca li se rup cizmele, statul le va da altele. Inca atunci simteam eu ca e o mare nedreptate la mijloc, desi nu aveam idee cine e statul…
Aceasta este echitate sociala?!
…cand se vorbeste despre indemnizatii si categorii social vulnerabile, se invoca principiul solidaritatii, al contributiei si redistribuirii. Bun. De acord. Solidaritate – da, dar cu cine? De ce un cersetor, un boschetar, o haimana care si-a ales singur, constient, calea vietii, care e sanatos ca un bou si s-ar putea hrani din truda sa trebuie sa beneficieze de protectia statului (deci, si de truda mea)? Nu sunt un mizantrop mizerabil si cand imi ies in cale, ma milostivesc si le pun cativa lei in palma. Ma intreb insa altceva: cu ce drept statul, fara sa ma consulte, ia din banii mei si le da si lor? Sa-i lasam insa pe acestia. Da, indiscutabil, sunt oameni care trebuie ocrotiti de noi (de stat): e vorba, inainte de toate, de cei pedepsiti de Dumnezeu si nascuti cu dizabilitati fizice si mintale.
Apoi urmeaza fel de fel de invalizi de munca, schiloditi in urma unor accidente, de batrani nenorociti, ramasi singuri s.a.m.d. Aici nu se discuta si principiile solidaritatii si redistribuirii sunt pe deplin crestinesti. Dar in celelalte cazuri, similare cu cel al lui badea Andrei? De ce sa nu se aplice in cazul dat alt principiu: dupa munca si mancare? De ce pe un badea Andrei, care toata viata sa a dormit 20 din 24 de ore, trebuie sa-l hranesc eu, care dorm patru ore din 24?.. Ce fel de echitate sociala mai este si aceasta?
Statul prostalau
…statul ista, pe cat e de lacom, pe atata e si de prostalau. Va dau doar o pilda. O familie de constructori, sot si sotie, cu Politehnica facuta, buni profesionisti, lucreaza la „mafioti” – construiesc case, fac reparatii „euro” si sunt platiti in… euro. Fara carnete de munca, fara impozite, castiga de zece ori mai mult decat un profesor universitar. Deoarece, chipurile, nu lucreaza nicaieri, sunt in evidenta la „somaj” si primesc si ceva indemnizatii. In plus, nu platesc nici deservirea blocului, nici caldura, nici liftul – sunt „vulnerabili” si n-au de unde. In schimb, o biata babuta, care nu-si cumpara medicamente ca sa achite serviciile, e pusa pe acelasi cantar de vulnerabilitate cu „bietii someri”… Pai nu-i debil statul acesta?
Nu afirm ca statul nu trebuie sa aiba grija de supusii sai, dar se cere un minimum de discernamant. Principiul „intinde-te cat ti-e plapuma” este singurul echitabil si crestinesc, iata de ce si statul, in dialogul cu cetatenii, trebuie sa-si imbogateasca vocabularul cu asemenea cuvinte si expresii ca munca, sudoare, nesomn, austeritate, economie, cumpatare, obraz, bun-simt s. a. Caci, de ce eu trebuie sa platesc din munca mea pentru ca un vulnerabil ca badea Andrei (proiectia acestuia in timp si spatiu e „vulnerabila-sefa” Maia Laguta) sa se plimbe gratis (adica si pe banii mei) cu troleibuzul, si nu de treizeci de ori pe luna, ci de trei sute de ori? Milostenia crestineasca, compasiunea, solidaritatea inseamna mai intai de toate respectul fata de cel care munceste – care munceste din greu – si respectul fata de asemenea valori cum sunt abnegatia, harnicia, talentul.
P. S. Daca ati ajuns cu cititul pana aici, va rog mai cititi o data cuvintele lui Cicero din moto, scrise acum 2065 de ani…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
