Eu m-am săturat de acești „părinți”

publicat în Opinii & Editoriale pe 24 Noiembrie 2014, 09:02

Deoarece cum spunea clasicul, tot românul se naște poet (iar moldovenii sunt și ei un fel de români), politicienii naționali au imaginație de barzi și, când se încurcă în noțiuni politice, trec la figuri de stil, cea mai la modă figură de stil pe care o folosesc azi este comparația. Astfel se compară R. Moldova cu o casă, iar statul nostru cu o familie. 

Ei bine, hai să mergem pe linia acestei comparații și să zicem și noi că statul nostru este o familie. Vă dați seama cât e de aiurea această comparație? Într-o familie normală se știe cine-i tatăl, cine-i mama, care-s copiii ș. a. m. d. Dar în „familia noastră statală” se știu aceste lucruri? Bineînțeles, nu. Formal, potrivit Constituției, tatăl ar trebui parcă să fie Lucinschi, iar mama - guvernul. Ar reieși că parlamentul e un fel de bunic înțelept, care nu se prea bagă direct în treburile de familie ale celor doi, dar numai dă sfaturi, având grijă mai mult de „cadrul legislativ” în care activează „familia”. Conform acestei comparații, copiii am fi noi, poporul. Vă dați seama acum cât e de falsă și insultătoare comparația respectivă? Reiese că noi, moldovenii acestui deceniu, am avut doi tați – Snegur și Lucinschi, 6 mame – Druc, Muravschi, Sangheli, Ciubuc (de două ori), Sturza, și 6 bunici Snegur, Moșanu și Lucinschi (președinți de parlament democrat până în 1994), Lucinschi și Moțpan (președinți de parlament agrarian până în 1998), și în prezent Diacov (președinte de parlament de centru-dreapta).

Repet, dragi cititori, compararea statului cu o familie e total stupidă, dar ea nu-mi aparține mie, n-o accept în principiu, dar haideți s-o admitem ca o variantă de discuție. Să vedem ce o să iasă.

Așadar, ce se întâmplă cu „familionul” nostru? De când există, familia asta a dus-o numai în scandaluri. Tata nu se împacă cu mama, mama nu se împacă cu tata, tata nu se împacă cu bunicul, bunicul nu se împacă cu tata, mama nu se împacă cu bunicul, bunicul nu se împacă cu mama, mama și tata nu se împacă cu bunicul, bunicul nu se împacă cu tata și cu mama. Într-un cuvânt, casă de nebuni, nu alta! Iar noi, copiii, stăm cu gurile căscate, ca niște proști, și ne uităm la ei cum se mănâncă, zi de zi, lună de lună, ani la rând. Deoarece nu știm cine are dreptate, câteodată ținem parte lui tătuța, altă dată o susținem pe mămuța, altă dată – pe bâtul. Copii proști, ieșim la votare, ne batem noi între noi, unul îl laudă pe tata, altul pe mama, altul pe bunicul și, când te uiți, după votare, noi rămânem cu buzele umflate, sfădiți și săraci, iar părinții ne rămân tot aceiași. Numai își schimbă rolurile. Tata ne devine bunic, bunicul ne devine tată și își aduce altă mamă, dar tot din gașca lui, și scandalurile continuă.

Astăzi „familia” noastră arată cam așa: tata Lucinschi nu se împacă cu mama Sturza și cu bunicul Diacov, iar bunicul Diacov și mama Sturza nu se împacă cu tata Lucinschi. Tata zice că mama e hoață și cară, pe sub pestelcă, din familie, mama zice că tata nu-i bun de cap de familie, fiindcă umblă cu prohabul descheiat pe drumuri și nu se ține de casă, bunicul s-a înhăitat cu mama și îl critică pe tata, iar tata zice că bunicul își bagă nasul unde nu-i fierbe oala și-i încurcă să conducă „familia”. Și cât se plefturesc ei unii pe alții, pe noi, copiii, rămași pe drumuri fără stăpâni, ne-au umplut păduchii și curg peticele pe noi. Și ce fac copiii când tata nu se ține de casă, mama cară pe sub pestelcă din familie, iar bunicuțul se ține de intrigi și-o asmuță pe mama contra lui tata? Unii fac ceea ce văd părinții – se apucă de furat și nimeresc la pușcărie, alții își iau lumea în cap și fug de acasă, alții pur și simplu, stau acasă, nu fac nimic și se mută de pe o prispă pe alta. Și doar foarte puțini au mai rămas dintre acei care continuă să tragă jugul și să-i țină pe toți.

Căci poftele sunt mari de tot: și tăticul, și mămica, și bunicuțul, și toate neamurile lor – feciorași și fiiculițe, cumnăței și cumnățele, verișori și verișoare, nănășei și nănășele, nepoței și nepoțele ș. a .m. d., o duc ca în poveștile despre capitalism. Au case frumoase, slujbe bine plătite, conduc firmulițe, dirijează asociații și departamente, mă rog, ca într-o familie cu neamuri multe și prietenoase… Și numai noi, proștii, copii ai nimănui, rămași fără salarii și pensii, urmărim ca niște mioare acest spectacol „de familie”.

Acum tatăl Lucinschi vrea să ne scoată la referendum, ca să ne întrebe: păstrăm „familia” în forma în care este ea acum sau o schimbăm? Bunicul Diacov și cu mama Sturza s-au făcut foc: nici un fel de adunare, că noi trebuie să ne gândim cum să hrănim familia, dar nu cum s-o schimbăm. Noi, copiii proști, nu înțelegem că și tătuța Lucinschi, și mămuța Sturza, și bâtul Diacov – toți trei umblă cu șmecherii și vor să ne mai frece încă o dată, căci se apropie alegerile. Mama Sturza nu vrea să rămână fără pestelcă, bunicul Diacov nu vrea să rămână fără cheile de la depozitul de unde mama fură cu pestelca, iar tata vrea să pună mâna și pe pestelca lui Sturza, și pe cheile bunicuțului Diacov. De la asta s-a și iscat tot scandalul, dar nu de la păduchii noștri. (Vă amintiți snoava cu Nastratin? Nevasta îi zice: „Ia vezi, bărbate, de la ce se ceartă oamenii ceia la noi la poartă” Nastratin îi spune că anume de la el se și sfădeau oamenii ceia…). Cam așa e și cu „familia” noastră: toată sfada e de la pestelcă și de la cheile de la depozit.

Mulți dintre noi, copiii, nu înțelegem ce se întâmplă și ne dăm ba de partea unuia, ba de partea altuia. Eu zic, haideți, să nu fim proști și să nu ne amestecăm în scandalul lor. Să-i lăsăm să se mănânce, până vor sări peticele din ei. Că ce avem noi din sfada lor? Ce se va schimba și ce vom avea de câștigat dacă pestelcuța și cheile vor trece de la unul la altul? Eu tare mult țin la voi, dragii mei frați și surori, fiindcă și eu, ca și voi, am fost prostit, și nu aș mai vrea să comitem o greșeală de care ne va fi rușine. Personal, consider că„familia noastră” este stricată și nu mai doresc să fac parte din ea. Nu mă mai consider membru al acestei „familii”, fiindcă nu-l recunosc pe Lucinschi de tată, pe Sturza de mamă, pe Diacov de bunicuț. Nu mai vreau ca tata să mă cumpere cu povești despre viitorul luminos, iar mama și cu bunicul să mă cumpere cu o bomboană. S-o sugă ei. Eu vă sfătuiesc: haideți să ne dezicem de dânșii. Haideți să facem o adunare a noastră. A copiilor, și așa cum suntem noi, proști și păduchioși, cu fundurile rupte, să ne punem părinții la vot și să ne dezicem de ei. Să le-o spunem deschis: lăsați-ne în pace.
Fiindcă dacă nu facem acest lucru, o să ne belească și în continuare, vorba cronicarului. Oare vom continua să fim atât de proști și să credem că dacă, tata Lucinschi câștigă referendumul, ori dacă mama Sturza și cu bunicul Diacov îl răstoarnă pe tata Lucinschi, se va schimba ceva în „familia noastră” și vom scăpa de păduchi? Pe dracul! Ei trebuie scoși din ogradă și petrecuți cu muzică până la marginea satului și lasă-i acolo să se lămurească care ne iubește mai tare. Dar când îi vom petrece, să nu uităm să le luăm pestelca și cheile. Noi ce, ne-am cununat prin blestem cu dânșii, ca să-i purtăm pe grumajii noștri până la adânci bătrânețe? Oare chiar nu suntem în stare să ne alegem niște părinți normali și cu încetișorul să scăpăm de păduchi și să începem a trăi ca într-o familie normală? De ce să-i răbdăm? De ce-i lăsăm să ne călărească și apoi tot noi ne plângem în pumni?

Eu unul așa zic: dacă acceptăm această comparație tâmpită, mai mult să nu avem de a face cu „părinții” aceștia. Dacă așa ni-i scris să ne naștem poeți, haideți măcar în imaginația noastră să fim o dată curajoși și să ne dezicem de tătuța Lucinschi, de mămuța Sturza și de bâtul Diacov. Pentru că, mai știi: dacă facem acest pas în imaginație, poate îl vom face și în realitate? Credeți-mă, dragii mei frați și surori, eu îmi iubesc țara, dar m-am săturat până în gât de acești „părinți”, care și-au pierdut orice obraz și orice simț al măsurii, m-am săturat de scandalurile și de minciunile lor. Dumneavoastră chiar încă nu v-ați săturat?

Fragment din cartea „Ochiul lui Esop”