Astăzi 25 Septembrie 2018, Marţi - Ultima actualizare la ora 12:07
Abonamente

Artă 11 Noiembrie 2015, ora 07:26    Din editia print

Eugenia Boldescu și „umbrela” sub care vrea să adune artiștii din țară

Marime Font

Cultura în Republica Moldova și, în special, în Capitală, a început în ultimii cinci ani să prindă la forțe, după o lungă perioadă de hibernare. 

Au fost fondate teatre independente, tot mai multe formații muzicale tinere ne uimesc plăcut și, iarăși, tot mai multe inițiative culturale se conturează cu succes. Unul dintre fondatorii unui proiect inedit este Eugenia Boldescu, care de doi ani stă în fruntea unei platforme culturale. Scopul acesteia este de a susține artiștii autohtoni.

Până a deveni un adevărat promotor al tinerilor artiști și al culturii autohtone, în general, în Moldova, Eugenia a fost manager a două localuri, fără vreun concept mai special, spune ea, doar o sursă de venit. În curând, însă, în 2010, când libertatea presei parcă nu mai erau doar două cuvinte fără sens, Eugeniei, care are studii în psihologie și jurnalism, i s-a propus să lucreze după specialitate, la televiziune, și ea nu a refuzat oferta. A început cu munca de asistent de producător, și doar în patru luni, Eugenia Boldescu a fost avansată până la postul de producător al unei emisiuni de divertisment. În paralel, ea era și organizator de evenimente tematice al aceluiași post tv.

De la idee, la fapte este doar un „Yard Sale”

Peste cinci ani, Eugenia s-a despărțit de echipa de pe platou și, cu pași mici, a început să se apropie de adevărata ei pasiune, și anume să adune oameni frumoși la evenimente diferite de tot ce a mai văzut Chișinăul și chiar întreaga țară. Alături de Olesya Sarandi, o bună prietenă a sa, acum cinci ani, au ajuns la concluzia că în garderobele lor s-ar afla prea multe lucruri și despre posibilitatea de a le vinde. „Atunci, am organizat un eveniment de probă, în curtea blocului în care locuia Olesya. A fost un eveniment destul de particular, dar la care s-a adunat foarte multă lume. Primul eveniment ne-a dat de gândit și am înțeles că am putea organiza ceva mai de amploare. Și am continuat, iar dacă faci o dată, de două ori și iese cu succes, nu te mai poți opri”, își amintește Eugenia.



Evenimentul despre care povestește ea se numește „Yard Sale”, un iarmaroc care a pornit de la vânzarea articolelor de vestimentație, a bijuteriilor și a diferitelor obiecte de care „vânzătorii” nu se mai foloseau și s-a dezvoltat într-un târg de obiecte manufacturate, obiecte inedite și acompaniat de diferite concursuri și momente muzicale frumoase. Mai mult, pe lângă scoaterea din umbră a multor oameni talentați, „Yard Sale” descoperea și locuri parcă uitate de ochii orășenilor. „Am început ca niște amatori, apoi am atras sponsori, proiectul a început să aducă bani și în curând a devenit auto-sustenabil. Pe la a șasea ediție, am înțeles deja că ar fi bine să avem un spațiu al nostru. Aveam prea multe idei și era prea greu să lucrăm în spații străine”, explică Eugenia Boldescu.


O umbrelă pentru toți artiștii din Moldova

Zis și făcut. Cu peste doi ani în urmă, în centrul Capitalei, a apărut un local nou, al cărui concept cucerea din prima. Nu un bar, o cafenea sau un club de fițe, ci un spațiu larg, deschis, care provoca oamenii la discuții. Alături de prietena sa și Mihai Țurcanu, au fondat un ONG care are ca scop primordial să creeze condițiile necesare pentru ca tinerii artiști să se dezvolte și să devină cunoscuți. Ei au creat spații pentru concerte muzicale, pentru spectacole teatrale, pentru expoziții de fotografie sau pictură etc. În prezent, acesta se numește T5 Art Cluster, care în traducere ar însemna „umbrelă pentru artă”. Găzduit de clădirea Editurii „Universul”, T5 i-a pus pe cei trei parteneri în fața multor provocări.

„Am construit un proiect pe care știam că suntem capabili să-l ducem până la capăt. Eram conștienți că nu dispunem de mari surse financiare. Noi aveam cunoștințe și prieteni care ne-au ajutat, fie cu echipament, fie cu electricitate, materiale de construcție sau mobilă”, își amintește Eugenia Boldescu. Acum proiectul este în etapa în care își dorește să atragă în coparteneriat oameni de creație și este în căutare de sponsori și susținere a organizației poate chiar mondiale care promovează și susțin cultura. „În mod ideal, T5 ar trebui să ocupe etajul întreg. Aici ar putea să se întâmple zilnic evenimente, workshopuri, prezentări, concerte, expoziții, master-classuri. Acum noi utilizăm doar 400 m.p. din 2000 disponibile”, accentuează Eugenia.

„Suntem o echipă”

Totuși, chiar și suprafața pe care o ocupă în prezent această „umbrelă pentru artă” este una considerabilă și necesită a fi administrată cu iscusință. Fiind trei parteneri, aceștia și-au împărțit responsabilitățile în funcție de specializarea sau experiența fiecăruia. Astfel, Olesya Sarandi asigură promovarea, Mihai Țurcanu partea vizuală, adică designul, iar Eugenia Boldescu este directorul executiv al T5 Art Cluster, or ea este cea responsabilă de evenimente și de buna lor organizare. „Oricum, noi nu suntem singuri. Avem o echipă care lucrează alături de noi, oameni care vor ca ideile noastre să se realizeze. Ba chiar prieteni care au fost inspirație de planurile noastre și ne sunt alături. Mai mult, aceasta nu este o afacere pur comercială, cu șefi și subordonați. Nu avem angajați care vin cât mai târziu și pleacă cât mai devreme, dimpotrivă. Noi lucrăm împreună. Eu pot să înlocuiesc administratorul sau pe altcineva, eu lucrez împreună cu ei, iar câteodată lucrez mai mult decât ei. Oricum, aici lucrează doar oamenii care prețuiesc atmosfera pe care-am creat-o în T5”, recunoaște Eugenia. Așadar, echipa care lucrează în acest spațiu conceptual nu a fost adunată cu ajutorul unei companii de recrutare. „Noi suntem o echipă de prieteni care au niște scopuri nobile”, concluzionează Boldescu.

Obiectivele de care vorbește directorul executiv al T5 sunt deschiderea unei galerii permanente, amenajarea sălilor de repetiții pentru formații muzicale care nu dispun de spațiu, crearea unei rețele cu ONG-uri similare și multe altele. Până atunci, însă, recunoaște Eugenia, este nevoie de susținere considerabilă din partea autorităților. „Comunicarea cu tot ce reprezintă statul este cea mai complicată”, adaugă ea. Printre greutăți, desigur, este enumerată și partea financiară. „Când balansezi între ceea ce nu e profitabil și ceea ce aduce venit, alegerea este mereu grea. Să dai în chirie sala pentru un eveniment de fițe sau să faci proiecții de film autohton cu intrare gratuită?”, explică Eugenia Boldescu. Așadar, să administrezi un spațiu atât de mare, cu un potențial enorm, este foarte complicat. Întrebată dacă, din cauza dificultăților, a fost vreo zi în care a simțit că vrea să renunțe la acest proiect ea a răspuns râzând: „Cred că în fiecare săptămână este o astfel de zi. Este mereu o sâmbătă în care trebuie să te scoli la 8, dar te-ai culcat la 6 dimineața, pentru că trebuie să te pregătești pentru următorul eveniment. Dar te iei în mâini și treci la treabă!”, spune Eugenia încrezută. Mai ales că nimic nu încurajează mai mult ca momentul în care „lumina arde, toți spectatorii sunt așezați, alții stau în bar și beau câte o cafea, cântă muzică frumoasă și evenimentul a început”.

Un articol de: Ana Gherciu Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 24 Septembrie 2018, ora: 13:44 de Ana Marchitan

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă Din editia print

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă

Rușii consideră că nu e timpul potrivit pentru acordarea autocefaliei Bisericii de la Kiev, în timp ce ucrainenii dau asigurări că numai așa se va face dreptate

( ) Citeşte tot articolul

Interviu 23 Septembrie 2018, ora: 15:40 de Ana Marchitan

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud: „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial”

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud:  „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial” Din editia print

Pentru a afla opinia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) privind eventuala recunoaștere a autocefaliei Bisericii din Ucraina, TIMPUL a discutat cu Preasfințitul Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud din cadrul Mitropoliei Basarabiei, fost secretar al Sfântului Sinod al BOR.

( ) Citeşte tot articolul

Carte 23 Septembrie 2018, ora: 05:03

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem Din editia print

Mai ieri, de câte ori deschideam vreo pagină în internet, îmi sărea în faţă un spot publicitar, sonorizat de o tânără care întreabă, punând un accent puternic pe primul cuvânt al frazei: „Vrai să trăieşti, să înveţi şi să...

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 24 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 24 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Republica Moldova cu o mână dă, cu alta lovește

Republica Moldova e un ceas cu rotițele stricate. Sau, mai degrabă, fiecare rotiță funcționează de capul ei. Iar dacă ele nu funcționează cum trebuie, nu avem nici oră, nu avem nici ceas. Moldova ca stat e de mult timp nefuncțională.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 14 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Vestirea patimilor și a învierii

„Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!” (Matei 17; 22-23)

() Citeşte tot articolul

 


Cele mai citite articole Timpul.md