EURO 2016: Dispozitiv de securitate întărit pentru partida Franța - Germania

publicat în CM 2018 pe 7 Iulie 2016, 15:51

Forțele de ordine vor fi prezente în număr mare cu ocazia meciului dintre selecționatele Franței și Germaniei, programat joi seara pe Stade Velodrome din Marsilia, în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2016.

Astfel, în vederea acestui joc au fost mobilizați aproximativ 1.400 de polițiști și militari, care vor asigura ordinea atât pe stadion cât și în afara acestuia, în condițiile în care la Marsilia sunt așteptați în jur de 10.000 de fani ai Nationalmannschaft.

„Aproximativ 1.400 de funcționari și militari vor fi angajați, față de 1.000 până la 1.200 la celelalte meciuri de care ne-am ocupat”, a precizat prefectul de poliție din Marsilia, Laurent Nunez, citat de France Info.

„Vom fi prezenți în jurul stadionului, în zona rezervată fanilor, în infrastructurile de transport, precum și în centrul orașului Marsilia, unde efectivele vor fi desfășurate în grupuri mici, pentru a ne asigura că nu vor exista incidente”, a adăugat oficialul francez. 

agerpres.ro