Europenii

EUROPA CULTURII: Două tablouri de Picasso, furate în 2008, au fost descoperite

Lucrările, „Tete de cheval” datând din 1962, şi „Verre et pichet” datând din 1944, au fost descoperite cu ocazia unei acţiuni comune desfăşurate de poliţia elveţiană şi cea sârbă. Picturile au fost furate în februarie 2008, în timp ce erau expuse la o galerie de artă din Pfaffikon, în apropiere de Zürich. Tablourile, cu o valoare estimată la 3,1 mln. de euro, erau împrumutate galeriei din Pfaffikon de Sprengel Museum din Hanovra. Veljovic a adăugat că o anchetă, iniţiată cu scopul de a afla cum au ajuns picturile în Serbia şi locul unde au fost ele ascunse, este în curs de desfăşurare.

Goncourt 2011, pentru scriitorul francez Alexis Jenni

Scriitorul francez Alexis Jenni a primit Premiul Goncourt pe 2011 – cea mai prestigioasă dintre distincţiile literare franceze -, pentru romanul lui de debut, „L’Art français de la guerre”. Romanul său a fost foarte bine primit de critici, fiind selecţionat în acest an de juriile altor două premii literare franceze prestigioase – Prix Médicis şi Prix Femina. Romanul „L’Art français de la guerre” a fost publicat de Editura Gallimard şi reprezintă o frescă a societăţilor din Indochina şi Algeria, care pune sub semnul întrebării moştenirea lăsată de războaiele coloniale.

Viitorul radiourilor şi televiziunilor publice, discutat la Berlin

La Berlin s-a încheiat, la sfârşitul săptămânii trecute, conferinţa grupului de cultură al European Broadcasting Union, la care au fost invitaţi, alături de directori ai posturilor publice culturale, şi responsabili ai posturilor muzicale, creându-se astfel o oportunitate în premieră pentru ca aceştia să lucreze împreună la nivel european, într-un schimb de experienţă privind conţinutul, muzica difuzată şi tipul de programe promovate. La Summit au participat 50 de reprezentanţi din partea a 22 de membri EBU, care au fost prezenţi şi la decernarea premiilor celei de-a 25-a ediţii a Prix Europa. Participanţii la întâlnire au avut şi menirea de a alege noua conducere a Culture Group al EBU pentru un mandat de doi ani – 2012 şi 2013. Preşedinte a fost ales Karl Karst (WDR – Germania). Întâlnirea a fost precedată de o conferinţă privind viitorul serviciului public de radio şi televiziune în Europa.

Nominalizările la premiile Academiei de Film Europene

Nominalizările la cea de-a 24-a ediţie a premiilor Academiei de Film Europene au fost anunţate sâmbătă, în cadrul Festivalului de Film European de la Sevilla. Urmează ca cei peste 2400 de membri ai Academiei europene să îi desemneze prin vot pe câştigătorii ce vor fi anunţaţi la gala de pe 3 decembrie, la Berlin. Trofeul pentru cel mai bun film european este disputat de „The Artist” (Franţa), de Michel Hazanavicius, „Le gamin au velo” (Belgia/ Franţa/ Italia), în regia fraţilor Jean-Pierre şi Luc Dardenne, „Le Havre” (Finlanda/ Franţa/ Germania) de Aki Kaurismäki, „In a Better World” (Danemarca) de Susanne Bier, premiat cu Oscarul pentru cel mai bun film străin anul acesta, „Discursul regelui” de Tom Hooper, laureat cu Oscar pentru cel mai bun film 2011, şi „Melancholia” de Lars von Trier. 

Silvia Bogdănaş

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *