Actualitate

Evenimentele de la 7 aprilie in vizorul parlamentului

Marti, majoritatea deputatilor din parlament, inclusiv comunisti, au votat pentru constituirea comisiei de ancheta pentru elucidarea cauzelor si consecintelor evenimentelor de dupa 5 aprilie 2009. Comisia va fi condusa de deputatul PLDM Vitalie Nagacevschi si, in termen de 60 de zile, va trebui sa prezinte parlamentului un raport cu privire la rezultatele investigarilor sale.

Din comisie, constituita pentru investigarea corecta si impartiala a evenimentelor din aprilie, fac parte noua deputati, reprezentanti ai tuturor fractiunilor parlamentare: patru de la PCRM (Anatolie Zagorodnai, Vadim Misin, Irina Vlah si Igor Vremea), doi de la PLDM (Vitalie Nagacevschi si Valeriu Ghiletchi), si cate unul din PL (Gheorghe Brega), PD (Alexandru Stoianoglo) si AMN (Iurie Colesnic).

Vicepresedinte a fost ales Vadim Misin, iar secretar Gheorghe Brega. Anterior, Ion Plesca, presedintele Comisiei juridice din parlament, a declarat pentru TIMPUL ca, dupa constituirea acestei comisii, parlamentul va face un demers catre toate organizatiile internationale si societatea civila sa-si delege membri. In final, comisia de ancheta va avea peste 20 de membri dar numai cei noua deputati vor avea drept de vot.

Amintim ca, imediat dupa evenimentele de la 7 aprilie, ex-presedintele Vladimir Voronin a constituit prin decret prezidential o comisie de ancheta in frunte cu Vladimir ?urcan. Aceasta s-a intrunit o singura data si nu a adoptat nicio decizie, in schimb, a fost contestata de toata lumea, inclusiv de organismele internationale.

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *