Femeia

Excepţiile

În multe situaţii, sunteţi la fel cu prea puţine excepţii. În altele, m-am înşelat amarnic. Întotdeauna v-am perceput ca fiind sexul slab, căci aşa am fost învăţat de mic. La fel am fost educat că bărbatul ar fi stâlpul familiei şi capul acesteia, idei profund eronate, dacă e să le analizez acum. Din păcate, acestea rămân undeva pe fundal şi-mi ghidează uneori acţiunile, înainte ca logica să intre în scenă.

Nu mică mi-a fost mirarea, când o domnişoară plăpândă cu mai puţin de patruzeci şi cinci de kilograme, văzând că tot desfund chiuveta de la bucătărie cu pompa de cauciuc, a luat situaţia în propriile mâini. S-a aşezat sub ea, a desfiletat ceea ce nici eu nu ştiam că se desfileteaza, s-a dus la baie pentru a arunca ce scârboşenii a găsit pe acolo, s-a întors, a înfiletat şi, transpirată pe frunte, a deschis robinetul pentru a face proba. Am fost lipsit de orice replică. Cred că o puteam ridica într-o singură mână, dacă mi-aş fi propus, iar eu nu sunt prea musculos.

Întotdeauna, bărbaţii se simt cel mai bine când vine vorba de grătare. Ei sunt cei care se ocupă de foc, iar dacă un bărbat nu poate să facă măcar atât pentru a-şi justifica existenţa, nu are ce căuta demn în faţa femeii sale. Vara trecută ne aflam la o pensiune, undeva în munţi. Răcoare afară, muzică faină, vin roşu şi un grătar imens foarte frumos amenajat. Am tăiat lemnele, iar sudoarea ce mi-a curs pe tricou m-a făcut să mă simt precum o brută demnă, dar când a venit vorba de logica aprinderii unui banal foc… După douăzeci de minute, s-a enervat blonda, a eliberat de tot grătarul, a pus hârtia şi lemnele într-o cu totul altă ordine şi în cinci minute am avut un foc numai bun. De asemenea, am întâlnit femei care au dat găuri în pereţi de faţă cu mine, care au tăiat lemne, jandarmeriţe, şoferiţe excelente cu vocabular specific în trafic, brute în pat etc.

Contrastul între prezenţa fizică delicată, angelică, şi felul dur de-a fi mi-a părut a fi întotdeauna foarte intrigant. Reprezintă acel nou care nu încetează să te uimească mai ales dacă ai trăit până atunci într-un context social care diviniza forţa masculină în detrimentul celei feminine, categoric mult mai importantă pentru orice Societate, oricât de patriarhală.

Bărbaţii marginalizează femeia de teama superiorităţii sale.
 
www.umbluliber.com
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *