Actualitate

EXCLUSIV / Nimic nou pe frontul de est: Coreea de Nord, partenera Rusiei în război

Iată de ce.

Rusia și Ucraina au avut mult timp o colaborare strânsă în zona industriei militare, cu origini în perioada sovietică. După 1991, cele două țări independente au valorificat de comun acord capacitățile de producere a aparatelor din industria aerospațială cu cerere înaltă la export pe piața internațională. Aceste capacități erau, înainte de 1991, parte dintr-un singur complex industrial de înaltă tehnologie – cel al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste. În acea perioadă, centrul unional (Moscova) desfășura măsuri de relocare a producției de piese, ansambluri tehnologice, utilaje și chiar aparate finite și în alte entități ale Uniunii decât Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă, cea mai întinsă și mai populată republică națională din URSS. Alte centre majore erau Ucraina sovietică (Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, RSSU), Belarus (Republica Sovietică Socialistă Belarusă, RSSB) și Kazahstan (Republica Sovietică Socialistă Kazahă, RSSK). Ceea ce le evidenția în relația cu Moscova, centrul unional investind mult mai mult în industria acestor actuale țări independente, erau câțiva factori. În primul rând, factorul etnocultural. Ucraina și Belarus sunt fostele republici sovietice în care etniile dominante sunt ucrainenii și belarușii, popoare slave. Doctrina oficială a Moscovei era că rușii, ucrainenii și belarușii sunt popoare frățești și se află la baza URSS. Din punct de vedere juridic, această teză își găsea justificarea în tratatul de înființare a URSS din 1922, negociat și semnat de Rusia, Ucraina și Belarus. În Kazahstan populația de etnie rusă o depășea în 1991 pe cea de etnie kazahă, iar cea vorbitoare de limbă rusă era majoritară (peste 50%). Apoi, factorul mărimii populației și teritoriului. Ucraina, Belarus și Kazahstan sunt cele mai mari și mai populate foste republici sovietice, pe lângă Uzbekistan.

Ucraina a rămas un nod strategic al industriei aeronautice rusești și după 1991

Cu 52 de milioane de locuitori în 1991, Ucraina a fost unul din centrele industriei aeronautice și aerospațiale ale URSS. Acolo se produceau avioane civile și militare, dar și alte componente utile pentru industria militară. Un exemplu este avionul de transport Antonov ”Mria” (Visul, din ucraineană) – cel mai mare avion cargo operațional din lume, proiectat și realizat în Ucraina sovietică. Un alt binecunoscut centru al aeronauticii și domeniului spațial din fosta URSS a fost Kazahstanul, fostă republică sovietică în care Federația Rusă are și acum în chirie aerodromul Baikonur, de pe care decolează rachetele spațiale care execută misiuni din programul spațial rusesc, dar și internațional (Stația Spațială Internațională).

Faptul că industria aeronautică din cele două țări – Rusia și Ucraina – era cu mai puțin 30 de ani în urmă una singură, interconectată la fel ca industria oricărei țări mari, arată exact măsura în care relațiile militare ruso-ucrainene pe zona complexului militar-industrial au putut să continue, spre beneficiul financiar al ambelor state, și după 1991. Colaborarea ruso-ucraineană în zona fabricării și vinderii în comun a pieselor, utilajelor și aparatelor cu destinație militară nu a fost sistată, oficial, decât în urmă cu câteva săptămâni printr-o decizie a Guvernului de la Kiev de a rezilia un acord bilateral din 2004, bazat pe un altul similar din 1993.

Kievul, previzibil: Rusia e de vină. Realitatea e ceva mai complexă decât atât

Agenția Aerospațială de la Kiev afirmă, prin vocea directorului ei, Iuri Ratcenko, că motoarele de fabricație ucraineană pe care observatori din SUA le-au descoperit în rachetele balistice ale Coreei de Nord, au fost produse la uzina Iuzhmash din Ucraina până în anul 2001, și că acest lot fusese vândut Rusiei. ”Rusia le-a putut livra ulterior oricui a vrut”, a adăugat oficialul ucrainean, citat de Gândul.

Având în vedere interconectarea profundă a industriei aerospațiale ucrainene cu cea a Rusiei și, mai ales, tranzacțiile de ordinul celor menționate de oficialul de la Kiev, ipoteza că motoarele ar fi ajuns la Phenian via Moscova ar putea părea cea mai plauzibilă.

Momentan, nu știm de unde au luat nord-coreenii motoare pentru rachetele lor nucleare. Este foarte greu de crezut că Moscova ar fi riscat până într-atât încât să doteze regimul totalitar de la Phenian cu piese-cheie pentru producerea unor rachete balistice cu potențialul de a amenința Coreea de Sud și Japonia, principalii aliați strategici ai Statelor Unite în regiunea Asiei de Est.

Piesele ar fi putut ajunge la Phenian pe căi indirecte, însă pentru a ieși din zona speculațiilor, o concluzie clară în această privință ar putea-o oferi doar o investigație riguroasă internațională, cu participarea reprezentanților tuturor părților implicate.

Rusia profită de inflamarea situației chiar și atunci când nu e implicată direct

Însă chiar dacă Rusia nu a avut vreo implicare directă în scandalul motoarelor de rachete nucleare pentru Phenian, alăturarea numelui ei lângă cel al Coreei de Nord are potențialul de a apărea în ochii comunității internaționale ca un atu în plus pe care Kremlinul îl deține în lupta sa pentru multipolaritate, adică pentru a demonta ceea ce Kremlinul percepe drept dominație globală a Statelor Unite. Este vorba despre un alt val de zvonuri în crearea unei imagini a Rusiei drept țară cu care nu se ajunge ușor la un compromis, cu reputație de ”băiat rău dar corect” al planetei, care ar putea să se asocieze cu alți băieți și mai răi (Coreea de Nord), dar nu o face. Astfel încât SUA și aliații din NATO, dar și UE (toate țările pe care Rusia le percepe drept parte a unui întreg orientat împotriva sa) să ia aminte și să fie mai indulgenți cu Rusia, să-i ofere într-un final ceea ce Moscova își dorește întâi de toate: control prioritar în spațiul ex-sovietic. 

Dan Nicu
psnews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *