EXCLUSIV. Corneliu Savca: „N-am văzut un bărbat mai fricos decât Papuc. Poate, doar Gurbulea…”

– Dle Savca, cred că ţineţi minte totul ce aţi făcut la 20 martie 2008. Povestiţi-ne, vă rog, filmul acelei zile.

– Dimineaţă, pe la ora şase şi jumătate, când făceam un duş, mi-a telefonat Cernit Murat. El nu era informator SIS, aşa cum se vehiculează, ci însoţitorul meu, care mă ajuta în chestiuni de serviciu din proprie dorinţă şi în mod legal. A solicitat o întrevedere de urgenţă şi ne-am întâlnit la ora şapte. Mi-a spus că a fost contactat de cetăţeanul turc Karalar Murat, care l-a informat că se afla la volanul unui microbuz ce transporta fasole, când, în zona Autogării de nord, a fost oprit de poliţia rutieră, care a găsit în saci droguri. Poliţiştii chiar au spart un sac, ceea ce arată că heroina a fost depistată anume acolo, dar nu în centrul oraşului, aşa cum afirmau ei mai târziu. Karalar i-a spus lui Cernit că în maşină la el mai era un turc, Omer Boztepe, care a negociat cu poliţiştii, le-a dat nişte bani şi apoi a plecat. Puţin mai târziu, poliţiştii, ameninţându-l, l-ar fi somat pe şofer să-l sune pe Boztepe şi să-i spună, în turcă, să se întoarcă cât mai repede posibil. Karalar a înţeles că acela s-a dus după alţi bani, lăsându-l pe el ostatic. Dar când a telefonat, a văzut că mobilul lui Boztepe rămăsese în maşină. Căutând o ieşire, l-a sunat pe Cernit Murat. Acesta este jurist şi cofondator al unui birou de avocaţi din Chişinău şi oferea asistenţă juridică firmei lui Karalar. Şoferul, care zice că nu ştia că printre fasole sunt ascunse droguri, deoarece marfa îi aparţinea lui Boztepe, l-a rugat atunci pe Cernit să anunţe poliţia. Acesta l-a sunat mai întâi pe Ghenadie Cosovan, ex-şeful Departamentului serviciilor operative, care nu era disponibil, apoi m-a anunţat pe mine.

– Totuşi, de ce versiunea oficială este că drogurile au fost găsite pe strada Maria Cebotari din centrul Chişinăului?

– Pentru că poliţiştii care au descoperit heroina trebuiau să se deplaseze atunci la intersecţia străzilor Cebotari cu Şciusev, ca să asigure trecerea premierului Tarlev. Sperând că Boztepe va reveni, au luat microbuzul cu ei, iar unul dintre poliţişti a urcat la volan. Este un caz ieşit din comun. În mod normal, ei trebuiau să anunţe poliţia sectorului Râşcani, însă, transportând drogurile dintr-un loc în altul, au comis o gravă infracţiune. Între timp, poliţiştii îi spuneau lui Karalar să-l invite pe Boztepe pe str. M. Cebotari. După discuţia cu Cernit, eu le-am dat indicaţii să verifice informaţia subalternilor mei: Andrei Todică, Valeriu Ohladciuc, Dumitru Moiseev şi Anatolie Nicolaev. Primii au ajuns acolo Ohladciuc şi Todică, care nu figurează în dosar, nici n-au fost audiaţi, fiindcă procuratura i-a ales doar pe unii ca „membri ai grupării criminale”.

– Când aţi ajuns acolo cu Moiseev?

– Eu am ajuns pe la 11, iar Moiseev mai târziu. Erau deja de faţă vreo 40 de colaboratori din multe subdiviziuni. Cei prezenţi au confirmat în instanţă că noi i-am ajutat şi nu i-am impus să ascundă ceva, aşa cum au inventat procurorii. La indicaţia mea, au fost invitaţi şi colaboratori din Direcţia securitate internă, ca să verifice acţiunile poliţiei rutiere. Cei doi, însă, nu răspundeau la întrebări. Spuneau doar că au depistat heroina în Centru.

– Cum a aflat Papuc despre captura de heroină?

– În aceeaşi dimineaţă, după ce am dat indicaţiile respective, am plecat imediat la MAI. La 7.30, eram în anticamera ministrului, ştiind că, la 7.40, el îi raporta lui Voronin situaţia pe ţară. L-am anunţat că am depistat droguri – încă nu ştiam cât anume – şi el mi-a spus să lucrăm mai departe, conform legii. Treptat, eram informat despre creşterea cantităţii. La 8.30, la o şedinţă a ministrului cu şefii de direcţii, el i-a anunţat despre captură. Adică nu se ascundea nimic. Mai târziu, când i-am raportat lui Papuc că e vorba de 200 de kilograme, el a rămas şocat.

– În comportamentul lui Papuc nimic nu dădea de bănuit că el ar fi ştiut ceva despre heroina transportată?

– Eu eram bucuros de succesul nostru şi aveam emoţii. La început, parcă s-a bucurat şi el. Însă când am intrat la el mai târziu, mi s-a părut speriat. Dar cel mai speriat era pe la ora patru, când mi-a spus că trebuie să-l reţinem pe Karalar, să transmit toate materialele procuraturii şi să nu mă mai ocup de caz. M-am revoltat, i-am spus că e succesul meu şi nu sunt de acord. „E indicaţia preşedintelui”, a punctat Papuc. I-am spus că am suspiciuni că la mijloc ar fi interesele cuiva, căci pe parcursul zilei primisem informaţii interesante. Mai mulţi colegi de la SIS şi de la MAI m-au sunat şi mi-au spus că, posibil, în acest caz, este implicat Gurbulea şi alţii apropiaţi de el, care sunt şocaţi de cele întâmplate. Mă preveneau să fiu atent. În următoarele zile, am fost informat că procuratura se pregăteşte să mă învinuiască pe mine de comiterea infracţiunii. Râdeam şi, în pofida interdicţiilor lui Papuc, am dat indicaţii colaboratorilor să acumuleze mai departe informaţii pe acest caz.

– De ce credeţi că Gurbulea v-a ales anume pe dvs. ca ţap ispăşitor?

– Văzând că lucrez mai departe, probabil s-au speriat că am să ajung la ei. Există probe suficiente pentru a demonstra că procurorii n-au dorit să găsească infractorii. Au trecut doi ani, dar nici până azi nimeni n-a cercetat descifrările de pe mobilul lui Boztepe, rămas în microbuz. Pe nimeni nu-l interesează cu cine a discutat turcul? Dar acest lucru ar putea dezlega enigma.

– Cum Omar Beztepe a părăsit RM?

– Din primele ore, am blocat ţara pentru acest Boztepe, solicitând Serviciului grăniceri să-l oprească, dacă va încerca să treacă frontiera. Dar există şmecherii la care ei ar fi putut recurge. De exemplu, se înregistrează ieşirea din ţară a unui om care rămâne pe loc. Din acţiunile lor e clar că îl caută, dar, de fapt, nu-l caută nimeni. El stă aici, dar noi nu vrem să-l vedem. Mai târziu, am aflat că Boztepe a plecat în Ucraina, prin Transnistria. Însă trecerea unui cetăţean străin prin segmentul transnistrean îmi pare imposibilă, fără protecţia cuiva din cei numiţi mai sus. L-au ajutat cei care se temeau ca el să nu fie reţinut, aceiaşi care l-au convins pe Voronin să retragă dosarul de la noi. Culmea este că Boztepe şi Kaya Selih, presupusul lider al grupării care a transportat heroina, au fost daţi în căutare internaţională tocmai peste şapte luni, la insistenţele mele în faţa instanţei.

– În agenda din mobilul lui Karalar Murat erau înscrise telefoanele dvs. şi ale lui Papuc. Îl cunoşteaţi pe şoferul microbuzului?

– Îl cunosc de mulţi ani, de când lucram în Serviciul combaterea şederii şi migraţiei ilegale a străinilor. Karalar are un bar în Chişinău şi, în interese de serviciu, treceam pe acolo. Dar în acea zi el nu m-a sunat. Totuşi, dacă vorbiţi de „probele” din dosar, multe sunt falsificate de procurori. Mai întâi, în ziua capturării, la 8.42 şi puţin mai târziu, conform descifrărilor, am primit două sms-uri de la Ruslan Ţopa despre cantitatea tot mai mare a heroinei. În dosar, procurorii au indicat că mesajele au ajuns aproape de şase dimineaţa, încercând să demonstreze că eu ştiam din zori despre asta şi am tăcut. Această falsificare – care putea fi comisă numai de către procurorul Lilian Cociu, la care s-a aflat telefonul meu – s-a confirmat şi în instanţă. Tot Cociu l-a audiat pe un arab – Ali Hagia Bi, care a lucrat în barul lui Karalar. Anterior condamnat pentru proxenetism, acesta putea fi influenţat. Astfel, a fost interogat fără traducător şi Cociu a scris tot ce a vrut el: că arabul mă vedea în bar atunci când se aduceau fasole, că aveam discuţii ascunse cu Karalar etc. Dar când s-a prezentat în instanţă, arabul a spus că m-a văzut o singură dată, în lipsa lui Karalar şi că nici vorbă de fasole. La întrebările mele, el a declarat că cele scrise de procuror nu corespund afirmaţiilor sale. Cociu era de pe atunci în panică, pentru că nu mai sunt la putere Gurbulea şi Reşetnicov, care îşi băteau joc de oameni cum vroiau. Despre mine au vorbit doi ani că aş fi cel mai mare criminal, dar n-au găsit nicio victimă. Acest sistem groaznic, reinstaurat în 2001, este practic identic cu cel stalinist, cu excepţia condamnărilor la moarte – cine nu era convenabil pentru Putere, era încarcerat imediat.

– E adevărat că, aflându-vă în detenţie, Gurbulea vă soma să-l învinuiţi de transportarea heroinei pe Papuc?

– Personal, Gurbulea nu a făcut acest lucru, dar m-a vizitat în izolator un grup de procurori. Au zis că sunt la curent că nu eu, dar Papuc e vinovat. „Vezi, dacă spui aşa, poate să se schimbe situaţia”. Dacă Papuc e implicat, le-am spus, să-l aresteze mai repede şi să mă elibereze pe mine. Timpul va confirma ce s-a întâmplat, chiar dacă s-au şters multe urme.

– Cum se face că-l acuzaţi pe Gurbulea, dar nici nu-l bănuiţi pe Papuc?

– Papuc n-a întreprins nici o acţiune, nu a făcut nici o declaraţie. Nu suntem rude, prieteni, cumetri, fini, nănaşi. N-am fost la el acasă, nici el – la mine. Dar el a procedat ca un fricos, care n-are bărbăţie să spună adevărul. Eu am văzut foarte puţini bărbaţi mai fricoşi decât Papuc. Poate doar Gurbulea… Dacă poliţia ar fi avut vreun interes aici, la volanul microbuzului s-ar fi aflat un poliţist, pe care nimeni nu avea să-l verifice. Dar Gurbulea, dacă a semnat rechizitoriul unui dosar plin de falsuri, este şi el complice. Dacă a aprobat dosarul, ştiind că Silih şi Boztepe nu sunt încă anunţaţi în căutare, la ce putem să ne gândim?

– În ce a constat conflictul Papuc-Gurbulea, despre care se vorbea foarte de mult?

– În primul rând, cred că fiecare dintre ei a avut interese meschine, care s-au intersectat. În al doilea rând, conducerii de vârf a ţării îi era convenabil să-i întărâte, ca să se toarne reciproc şi cât mai multă informaţie să ajungă sus. Când aceste relaţii se acutizau, MAI şi Procuratura acumulau informaţii din tabăra adversă şi le furnizau la preşedinţie. Asemenea conflicte apăreau o dată în trei-patru luni, ţineau câteva zile, pe urmă cineva îi liniştea pe toţi până la o nouă confruntare.

– Care a fost implicarea lui Reşetnicov în transportarea heroinei?

– Pe Reşetnicov nu-l cunosc personal. Bănuiesc că el nu e specialist în domeniul în care a activat şi doar a fost folosit, inclusiv de Gurbulea, care îi era prieten apropiat.

– În ce relaţii eraţi cu Gurbulea până la cazul „Heroina”?

– Să trăiască Gurbulea mulţi ani înainte, dar fiecare om trebuie să răspundă pentru faptele sale. Toţi suntem cu păcate, dar aşa acţiuni mizerabile ca ale lui n-am văzut. În 2007, când devenisem şeful Direcţiei misiuni speciale, am primit indicaţii de la el să acuz familia Stati de trafic de persoane şi să o prezint ca pe o grupare criminală. Pe atunci, Stati trimitea moldoveni la lucru în Sudan, dar se făcea totul legal, prin contracte, şi muncitorii erau asiguraţi. Am refuzat să investighez acest caz şi i-am sfătuit şi pe alţii să n-o facă, pentru că e prostia prostiilor… Altă dată, Gurbulea mi-a spus că a găsit un articol în Codul Penal în care se arată că păstrarea de izotopi se pedepseşte. M-a îndemnat să găsim nişte izotopi şi să-i îngropăm în curte la Fiodor Ghelici… Prin diferite metode, evitam prostologiile, dar când am ajuns la conflicte, i-am spus lui Papuc că n-am să execut niciodată astfel de indicaţii. Şi „scandalul icrelor”, la care am lucrat şi mi s-au pus numeroase piedici, am aflat că tot de Gurbulea era protejat.

– Unde au fost depozitate cele 200 kg de heroină?

– Le-am dus la MAI, la indicaţia lui Zubic, nu a mea, după cum se spunea. Pe urmă au fost duse la SIS, dar mai mult nu ştiu nimic.

– Dle Savca, investigaţiile dvs. n-au descoperit, totuşi, cine e stăpânul heroinei şi cum a ajuns ea în RM?

– În detenţie n-am putut lucra, şi ei m-au ţinut special acolo. Numai eu eram gata să merg până la urmă, pentru a găsi infractorii şi asta i-a speriat. Ştiu doar că sacii cu droguri trebuia să fie transportaţi la un depozit din Vatra, unde mai erau 18 tone de fasole. Toată această cantitate urma să fie încărcată în tiruri şi transportată în Olanda. Deşi firma care se ocupa de asta este din Criuleni, ea nici n-a fost verificată de procurori. E ceva ieşit din comun! La cazul „Heroina” numai noi am lucrat câteva ore, în rest – toţi au arătat cu degetele spre noi. Ei au făcut din acest şofer, Karalar, autor de crimă, ca să nu-i caute pe alţii. Acum, am să cer oficial procuraturii ca Gurbulea, Cociu şi ceilalţi, inclusiv persoane din SIS, să fie pedepsiţi. Eu ştiu ce înseamnă să nu fii vinovat şi să stai închis doi ani şi trei luni, dintre care un an şi jumătate singur în celulă. E timpul să răspundă cei vinovaţi.

– Dacă nu sunteţi vinovat, de ce prima instanţă v-a condamnat la puşcărie?

– Aţi văzut mâinile judecătorului care ne-a condamnat? Ele tremurau. Să nu uităm că Gurbulea a fost secretarul Consiliului Suprem de Securitate, iar Reşetnicov a fost consilier prezidenţial pe probleme juridice. Numirile judecătorilor se făceau numai cu acordul său. În ei poate că mai persistă frica…