Astăzi 15 August 2018, Miercuri - Ultima actualizare la 14 August 2018
Abonamente

Actualitate 12 Februarie 2018, ora 08:03    Din editia print

EXCLUSIV: Mărturiile socialistului care a semnat pentru UNIREA cu România

Marime Font

Alexandru Furdui din Puhoi riscă să-și piardă funcția de consilier local, după ce a semnat Declarația de Unire cu România
Decizia consilierului PSRM, Alexandru Furdui, de a semna Declarația de Unire cu România a satului Puhoi, r-nul Ialoveni, a scandalizat opinia publică în ultima săptămână. În timp ce socialiștii lansează acuzații grave pentru a denigra semnatarii acestor acte simbolice, o echipă a ziarului TIMPUL s-a deplasat la Puhoi, încercând să afle cum își motivează decizia socialistul unionist, din această localitate. 

„Am semnat din greșeală… adică inconștient!”

L-am găsit la locul de muncă. Este ofițer în rezervă, dar sătenii îi spun „banchirul”, căci deține funcția de șef al Casei de Economii din localitate. De la bun început, el ne-a invitat amabil în birou, crezând probabil că am fi niște potențiali clienți de-ai săi. Dar, când a aflat adevăratul scop al vizitei noastre, și-a schimbat radical atitudinea. Preț de câteva minute, vizibil deranjat de prezența noastră, Alexandru Furdui a încercat să se eschiveze de la răspunsuri. Apoi, cerându-și scuze că nu are timp, ne-a acordat nici mai mult, nici mai puțin, cinci minute pentru discuție. Cu ochii țintiți spre ceas, plimbându-se nervos prin cabinet şi frecându-și palmele, consilierul a început să se piardă în propriile declarații. Așa am aflat că nu îl mustră conștiința socialistă, pentru că a semnat această declarație, însă este dezamăgit de faptul că primarul Petru Frunze a îndrăznit s-o facă publică. „Am semnat acest document din greșeală… adică inconștient! L-am încurcat cu o declarație de înfrățire. Primarul a spus că e un act simbolic, dar eu nu știam că el are de gând să-l pună pe Facebook. Când am aflat, mi-am retras semnătura imediat”, ne-a spus Furdui.

„M-au sunat de la raion și m-au întrebat: „Ce-ați făcut?”

După aceasta, tot el a adăugat că, de fapt, a înțeles foarte bine despre ce fel de declarație e vorba și că a semnat-o de bună voie și nesilit de nimeni. „Dvs. știți ce înseamnă cuvântul simbolic? Când vine un bărbat (primarul - n.red.) și spune că aceasta e o declarație pur simbolică! Doamnă secretară dați-le-o consilierilor și cine vrea să semneze, cine nu - nu. Și eu am spus: „Ei hai!”, ne explica socialistul, dând a lehamite din mână.

Dar după ce Declaraţia de Unire a consilierilor din Puhoi a ajuns în vizorul presei, Alexandru Furdui a fost făcut cu ou și cu oțet atât de socialiști, cât și de susținătorii lor. Nu a fost sunat nici de Zinaida Greceanîi, nici de Igor Dodon, iar mustrarea a primit-o de la reprezentații PSRM din raion. „M-au sunat de la raion și m-au întrebat: „Ce-ați făcut?”. Eu le-am spus: „Da, am greșit! Nu vă place, scoateți-mă din Consiliul Local. Dacă mă iertați, atunci mergem mai departe”. Nu știu care va fi decizia lor, aștept răspunsul”, a menţionat un pic mai târziu Furdui, deja vizibil speriat.

„Acest consilier pur și simplu a fost stresat”

În timp ce noi discutam cu agitatul socialist unionist din Puhoi, deputatul PSRM, Vlad Bătrîncea, declara, în cadrul unei conferințe de presă, că semnatarii declaraţiilor de Unire merg pe la casele consilierilor, care nu sunt de acord cu ei şi îi amenința să semneze involuntar. Iar în cadrul primăriilor, a precizat parlamentarul, nu se organizează ședințe, pentru a fi discutat acest subiect.



Contactat ulterior de TIMPUL pentru a comenta mărturiile consilierului din Puhoi, care vin în totală contradicție cu declarațiile sale, Bătrîncea a spus că nu are nimic de adăugat. Am solicitat și opinia Zinaidei Greceanîi, președintele PSRM, care ne-a dat asigurări că Alexandru Furdui a fost silit de mai mulți consăteni să semneze Declarația de Unire. „Acest consilier, pur și simplu, a fost stresat și până la urmă nici nu a înțeles ce a semnat. S-au dus seara acasă la om și i-au spus: „Hai, semnează!”, iar el până la urmă nici nu a înțeles pentru ce trebuie să semneze. Aceasta este față reală a celor care promovează lichidarea statului R. Moldova”, a menționat președintele PSRM.

„Cei de la partid l-au impus să facă asemenea declarații”

Gândindu-ne că Zinaida Greceanîi ar putea să aibă dreptate și poate că Furdui a fost atât de tare stresat, încât nu-și mai amintește cursul firesc al lucrurilor, am discutat și cu alți semnatari ai Declarației de Unire. Însă aceștia, toți ne-au spus că socialistul minte afirmând că a semnat inconștient. Consilierul Ion Buciușcan a râs copios când a aflat despre declarațiile lui Furdui, Bătrîncea și Greceanîi. El ne-a spus că, la 29 ianuarie 2018, în incinta Primăriei, în prezența tuturor semnatarilor, a fost citită Declarația de Unire, pe care au semnat-o doar cei care au dorit. „Domnul Furdui a fost prezent la această întrunire, de la început până la sfârșit, și nu a avut nicio obiecție. Parcă nu-mi vine să cred că el ar putea spune că a semnat inconștient. Cred că cei de la partid l-au impus să facă asemenea declarații”, a adăugat Buciușcan.

Și viceprimarul de Puhoi, Nina Iurcu, susține că Furdui a semnat benevol Declarația de Unire. Mai mult, menționează ea, consilierul socialist era foarte binedispus în acea zi. „Îmi amintesc că atunci un coleg a făcut o glumă că dl Furdui nu va semna, la care el a spus răspicat: „Dar de ce nu? Eu am să semnez!”. Atmosfera era prietenoasă, nimeni nu a fost obligat să semneze”, concretizează viceprimarul.

„Furdui a semnat declarația cu zâmbetul pe buze”

Totodată, am aflat că socialistul unionist a devenit un fel de erou în sat, după ce a semnat Declarația de Unire, pentru că a pus interesul comunității mai presus decât viziunile de partid. Consiliera Tatiana Țurcanu ne-a atras atenția la o fotografie, făcută imediat după eveniment, care confirmă buna intenție a semnatarilor. „Alexandru Furdui a semnat declarația cu zâmbetul pe buze. Atunci chiar m-am bucurat pentru decizia sa și pentru mine dumnealui chiar a rămas un erou”, conchide Țurcanu.

Și puhoienii apreciază gestul socialistului, dar sunt profund dezamăgiți că acesta dă acum dovadă de lașitate. Ion, un bărbat de 60 de ani, consideră că Furdui a semnat acest act, dorind să prindă doi iepuri deodată. „Nu cred că „banchirul” a semnat Declarația de Unire pentru că nu a înțeles-o. În Consiliul Local nu ajunge chiar oricine și el este un om deștept. Așa că a semnat acest document simbolic, pentru că a înțeles că România ne oferă sprijin. Și a făcut foarte bine - s-a gândit înainte de toate la bunăstarea satului, iar acum nu recunoaște, pentru că vrea să rămână socialist”, s-a dat cu părerea săteanul.

„Îl sună la miezul nopții și-l numesc trădător”

Petru Frunze, primarul satului Puhoi, condamnă acuzațiile mincinoase din partea PSRM la adresa semnatarilor Declarației de Unire. Potrivit lui, consilierul Furdui nu și-a retras semnătura, după cum susține, și nici nu putea să confunde Declarația de Unire cu cea de înfrățire, întrucât, în acea zi, nu au fost semnate alte documente. „Domnul Furdui și-a exprimat liber dorința, semnând această declarație. El a fost entuziasmat de România, atunci când am vizitat localitățile, cu care ne-am înfrățit. De asemenea, el a văzut câte proiecte frumoase am putut realiza în sat cu suportul fraților de peste Prut”, a specificat primarul.

Cu toate acestea, Petru Frunze nu este supărat pentru declarațiile contradictorii ale lui Furdui și încearcă să înțeleagă situația socialistului. „După ce am făcut publică Declarația de Unire, dumnealui m-a sunat și mi-a spus că-l sună rudele și cunoscuții chiar și la miezul nopții, și-l numesc trădător”, a adăugat edilul.

Până astăzi, Declarația de Unire cu România a fost semnată de 20 de localități din R. Moldova


 

Un articol de: Ana Marchitan Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 13 August 2018, ora: 14:07

Ce cauzează durerile de cap și care sunt metodele să scapi de ele

Ce cauzează durerile de cap și care sunt metodele să scapi de ele

Adevarul este ca durerile de cap sunt foarte neplacute si nu stii niciodata cu siguranta ce le declanseaza. Durerile de cap pot fi cauzate de mancare, de lipsa somnului etc., insa este important sa descoperi cauza pentru a putea scapa pentru totdeauna de simptome.

( ) Citeşte tot articolul



Opinii & Editoriale 14 August 2018, de Răzvan Munteanu

Zece ani de la războiul ruso-georgian. Cauze și efecte

În această săptămână, s-au împlinit zece ani de la războiul ruso-georgian, care a condus la apariția a două noi conflicte înghețate în Regiunea Extinsă a Mării Negre: Abhazia și Osetia de Sud, recunoscute ca state independente, cu precădere, de către Federația Rusă. 

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 August 2018, de Moni Stănilă

Să facem vaca de rușine

Am zis că nu mai spun bancuri, dar uneori nu mă pot abține. Cred că nu mulți îl știu pe cel cu țăranul care duce vaca la piață și acolo o critică în tot felul: că nu dă lapte, că dă din picioare, că împunge, că e rea. Până un client îi spune: „Măi, omule, cu...

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 August 2018, de Dan Nicu

Don, Dodon şi georgienii

Nepreşedintele Igor Dodon nu ne lasă să ne plictisim niciodată. Aflat zilele trecute într-o vizită la Omsk, în Siberia, el le-a comunicat celor de acolo că a ajuns mai departe decât străbunicii săi.  

() Citeşte tot articolul

Editorial 9 August 2018, de Moni Stănilă

Semănare de vânt

Foarte des întâlnim opiniile unor oameni sau vedem inscripții pe ziduri legate de numărul mare de biserici. Că avem biserici, dar nu avem școli. Că „vrem” spitale, nu catedrale. Că România are foarte puține autostrăzi (noi nu avem deloc), dar că bisericile sunt excesiv de multe...

() Citeşte tot articolul

Editorial 8 August 2018, de Dan Nicu

24 februarie 2019, cadoul guvernării pentru PSRM

Avem o guvernare care forţează limitele legii pentru a-şi menţine controlul. A făcut-o de nenumărate ori, iar cel mai recent chiar în aceste zile, când a stabilit data alegerilor parlamentare pe 24 februarie 2019. Conform legii, alegerile pot fi organizate în termen de cel mult 90 de zile...

() Citeşte tot articolul

Editorial 8 August 2018, de Moni Stănilă

Cel mai bun roman al tuturor timpurilor

Un personaj literar creat de excelentul poet și prozator Daniel Bănulescu ne spune că Cel mai bun roman al tuturor timpurilor e Biblia.

() Citeşte tot articolul

Bună Dimineața 7 August 2018, de Ana Gabor

Anul în care românii își vor decide soarta

Parlamentare, locale, europarlamentare și prezidențiale, toate într-un an. 2019 va fi anul scrutinelor electorale, decisive pentru toți românii.

() Citeşte tot articolul

Editorial 7 August 2018, de Constantin Tănase

În așteptarea lui Moise

Moto: „Ei au zis lui Moise: „Nu erau oare morminte în Egipt, ca să murim în pustie? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt? Nu-ți spuneam noi, în Egipt: „Lasă-ne să slujim ca robi egiptenilor decât să murim în pustie?” Moise a răspuns poporului:...

() Citeşte tot articolul

Editorial 6 August 2018, de Moni Stănilă

Vacanța politicienilor

A venit luna august și politicienii noștri au plecat în vacanțe. Mulți stau acasă, doar așa de ochii lumii, mulți merg în locuri exotice, fiindcă își permit, nu ca noi. Însă, înainte să plece, a dat CNA-ul buzna la Centrul Republican de Diagnosticare Medicală.

() Citeşte tot articolul

Editorial 6 August 2018, de Răzvan Munteanu

Trump, Iran și Războiul Total

La finalul lunii iulie, în cadrul unei reuniuni diplomatice, președintele iranian, Hassan Rouhani, declara: „America trebuie să înţeleagă (...) pacea cu Iranul este mama tuturor păcilor şi războiul cu Iranul este mama tuturor războaielor. Domnule Trump, (...) nu te juca cu coada leului, vei...

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 2 August 2018, de Moni Stănilă

Silviu Oravitzan la Republica

Luna august e pentru mulți luna concediilor și a vacanței. Însă mulți dintre noi vor fi în Chișinău și cred că e un prilej excelent să aflăm de evenimentele ce vor avea loc la Muzeul Național de Artă al Moldovei în debutul acestei luni.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 1 August 2018, de Moni Stănilă

Cu gândul la Islanda

Voi încheia scurtele mele opinii despre Campionatul Mondial din Rusia cu un subiect frumos (și reluat): Islanda.

() Citeşte tot articolul