O întrebare pe care, din păcate, și-o pun puțini dintre manifestanții conduși de Renato Usatîi, Igor Dodon și Andrei Năstase, care protestează contra guvernării PD: ce o așteaptă pe Moldova, dacă aceștia vor debarca actuala guvernare?
Din păcate, oamenii noștri preferă să înghețe pentru 50 de lei, decât să se gândească la viitorul lor și se mulțumesc să viseze ca niște copii, spunându-și turmentați de promisiuni că „totul va fi bine”, conform vechii tradiții. Pentru ca apoi, deșteptându-se într-o sărăcie și mai groaznică, să scrâșnească din dinți, dar deja fără folos: „Vin ai noștri, pleacă ai noștri, noi rămânem iar ca proștii”…
- Astăzi, în rezultatul furturilor din avutul statului săvârșite de fostele guvernări, bugetul RM se află într-o situație austeră. Guvernul Filip nu dispune de suficienți bani pentru achitarea salariilor și pensiilor, dar nu are altă ieșire, decât să găsească resurse, pentru a-l scoate cu fața curată pe Plahotniuc. În schimb, anticipatele ne-ar lăsa fără Executiv pentru cel puțin jumătate de an, ceea ce va conduce la o criză financiară de proporții, în fața căreia Dodon și Usatîi (și Năstase, oare?) se vor spăla pe mâini, acuzând de toate relele fostele guvernări;
- Stoparea parcursului de integrare europeană a statului nostru, care va conduce la anularea regimului liberalizat de vize pentru cetățenii RM și la pierderea oricărui suport financiar extern, cu excepția unui posibil sprijin din partea Federației Ruse;
- Nu putem exclude nici faptul că Dodon și Usatîi ar fi în stare să interzică dubla cetățenie pentru cetățenii RM, pentru a stopa „românizarea moldovenilor”;
- Nu ne așteaptă altceva decât o nenorocire dacă RM ar adera la fantoma supranumită Uniunea Vamală, promisă de Dodon, care realmente este un proiect eșuat, având în vedere chiar și neînțelegerile tot mai frecvente dintre Rusia, Belarus și Kazahstan;
- În școlile din Moldova va fi predată în mod obligatoriu „limba moldovenească” și „Istoria Moldovei”;
- Moldova va fi federalizată, iar acest lucru va facilita și declararea oficială a limbii ruse drept a doua limbă de stat.
Tot în 2008, Dodon a înstrăinat la un preț derizoriu una din cele mai scumpe proprietăţi ale RM, sanatoriul „Moldova” din Odesa. La licitație au participat şase firme, câștigătoare a fost desemnată o firmă fondată cu câteva zile înainte, cu un capital social de 5400 de lei. Deși prețul sanatoriului depăşea un miliard de dolari, această firmă s-a obligat să plătească doar 72 mln. lei. Ulterior, Procuratura Generală a constatat că firma garanta achitarea prin intermediul unor scrisori false de la o bancă din Odesa. În 2010, aceeași firmă a motivat că nu se află în indisponibilitate de plată… Ceilalţi participanţi la licitație, care au încercat să-şi facă dreptate, s-au trezit ameninţaţi şi persecutaţi. Unii au fugit din ţară, alţii au murit.
În același timp, când Dodon era ministru, au fost înstrăinate la un preţ de nimic hotelurile „Naţional” și „Struguraş”. Nici de data aceasta cumpărătorii nu și-au onorat obligațiunea, însă Dodon a refuzat să rezilieze contractele.
Potrivit presei, Dodon a sărăcit RM și cu șase miliarde de lei prin importurile ilicite de carne. Monopolizarea afacerii a avut loc în 2006, când actualul lider al PSRM devenise ministru al Economiei. Atunci comisia care elibera autorizaţii pentru import a fost transferată din subordinea Ministerului Agriculturii în cea a Ministerului Economiei, iar adjunctul agenției, care elibera licențele, a fost fratele său, Alexandru Dodon. Fiscul atenționa că fabricile de mezeluri erau împinse spre faliment, iar pierderile la bugetul de stat atingeau cifra de 2 miliarde de lei pe an. Amintim că Dodon a fost ministru timp de trei ani.
Despre aceste lucruri s-a scris de zeci sau sute de ori și în această privință au fost deschise mai multe dosare penale. Însă lumea uită… Și nu se întreabă ce ar face Dodon, dacă ar deține puterea totală în stat, dacă numai în trei ani el a reușit să sărăcească statul de atâta bănet. În asemenea situație, dacă se respectă, protestatarii care umblă după el pe ulițele Chișinăului, ar trebui să scandeze și: „Dodon, nu uita, pușcăria-i casa ta!”.
Dacă această mizerie se va întâmpla, ce vor câștiga cei care strigă: „Noi suntem poporul”? O amplificare a sărăciei și a disperării la scară largă… Am greși, totuși, dacă nu am admite că Năstase ar putea refuza în continuare orice legătură cu Partidul Nostru și PSRM. În acest caz, dacă vom avea anticipate, el ar trebui mai întâi să depășească pragul electoral, iar apoi să rămână în opoziție, lăsând formațiunile prorusești să ne conducă.
De aia nu mă miră apariția printre protestatari a lui Iurie Roșca, după ce tot el a declarat că Rusia este prietenul nostru, iar SUA ne este dușman. În schimb, trezește foarte mare nedumerire prezența printre protestatari a Maiei Sandu…Ea zice că se află alături de popor. Dar cum poți să fii cu poporul, când el este prostit în cel mai mare hal și tu chiar nu ești atât de naiv ca să nu vezi acest lucru?
|
Urmăresc cu mare atenţie declaraţiile ce se fac în ultimul timp despre „Franzeluţa” S.A. şi, confruntându-le cu situaţia reală de la întreprindere, ajung la concluzia că cineva încearcă intenţionat să inducă în eroare opinia publică...
( ) Citeşte tot articolulBunelul liderului PCRM, Vladimir Voronin, a fost condamnat de patru ori de către organele represive ale regimului comunist sovietic.
( ) Citeşte tot articolulO persoană şi-a pierdut viaţa joi şi alte câteva au fost rănite, dintre care patru grav, într-un atac armat într-un magazin de mobilă din statul american Texas, a anunţat poliţia locală, potrivit AFP.
( ) Citeşte tot articolulPoliţia a fost chemată la locuinţa prinţului Harry şi a soţiei sale, Meghan, din sudul Californiei de nouă ori în nouă luni, potrivit cifrelor oficiale publicate joi, relatează dpa.
( ) Citeşte tot articolul