Ultima oră

Expert despre jaful secolului: Aştept tergiversarea cazului, până când oamenii vor uita

Roman Chircă, directorul Institutului Economiei de Piaţă, consideră că rezultatele investigaţiilor de către Kroll sunt necesare sub aspect informativ. „Rapoartele companiei Kroll vor reprezenta o sursă de informaţie. Mai departe trebuie să existe voinţa politică şi să intervină organele de drept. Cel mai important lucru este ca să nu mai fi admise schemele de fraudare a sistemului bancar”, a spus Chircă.

Analistul media, Cristian Tabără, consideră binevenită continuarea investigaţiilor de către Compania Kroll. „Este bine ca investigaţiile să fie continuate de aceiaşi companie, care cunoaşte situaţia, ca lucrurile să nu fie începute de la zero”, a opinat analistul.

Corneliu Ciurea, expert IDIS „Viitorul” s-a arătat sceptic că investigaţiile efectuate de către Kroll sau oarecare altă companie vor avea o finalitate. „Au mai fost situaţii de criză, ca 7 aprilie sau Pădurea Domnească. Nu cred că de data aceasta politicienii noştri vor veni cu soluţii tranşante. Aştept tergiversarea cazului, până când oamenii vor uita, la fel ca şi în alte situaţii. Tergiversarea este metoda politicienilor noştri de a rezolva situaţiile de criză”, a declarat expertul.

Preşedintele Asociaţiei Sociologilor şi Demografilor din Republica Moldova, Victor Mocanu, a criticat continuarea investigaţiilor de către Compania Kroll. „În condiţiile când populaţia se confruntă cu sărăcia, noi trebuie să plătim bani grei unei companii străine să ne efectueze investigaţii. De ce atunci mai plătim salarii procurorilor şi celor de la CNA?”, se întreabă sociologul.
 
Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *