Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, conceptul Programului de stat „Prima casă". Documentul vine să faciliteze accesul persoanelor fizice, în special a tinerelor familii, la creditele ipotecare, prin garantarea parțială a acestora de către stat. Garanțiile în numele statului vor fi emise de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).
Prin intermediul programului vor putea fi achiziționate apartamente și case de locuit pe teritoriul Republicii Moldova care au fost finalizate și date în exploatare până la depunerea cererii. Prețul acestora trebuie să nu depășească un milion de lei, iar rata inițială achitată de beneficiar este de 10% din preț.
Creditul va fi acordat de băncile comerciale pe un termen de maxim 25 de ani, în lei moldovenești. Rata dobânzii acestuia va fi compusă din rata medie ponderată a dobânzilor la depozitele cu termenul de la 6 până la 12 luni, comunicată de Banca Națională a Moldovei, o marjă de până la 3% și un comision de garantare de 0,5% anual din soldul garanției de stat. Plata lunară achitată de beneficiar nu va depăși 50% din veniturile oficiale salariale nete ale familiei, iar statul va garanta 50% din credit.
În cadrul programului „Prima casă", cu suportul statului, își vor putea cumpăra o primă locuinţă cetățenii Republicii Moldova, cu vârsta de până la 45 de ani, care sunt angajați în câmpul muncii și au venituri oficiale. De asemenea, beneficiarii nu trebuie să dețină în proprietate o locuință sau să aibă credite ipotecare nestinse.
Beneficiarii nu vor putea înstrăina locuința achiziționată în primii cinci ani de la dobândire, cu excepția cazului de achitare deplină a datoriei pe credit. Ulterior – cu acordul ODIMM si al băncii care a acordat creditul.
TIMPUL.MD
|
Săptămâna trecută (n.red - 2017), premierul Filip și Secretarul General NATO au semnat un acord privind deschiderea unui oficiu NATO la Chișinău. Biroul NATO va fi unul mic format din doar patru persoane civile care vor încerca să mențină o colaborare între RM și...
( ) Citeşte tot articolulFiecare al treilea medic din R. Moldova se pregătește să plece în România
( ) Citeşte tot articolulAutoritățíle trebuie să susțină femeile în antreprenoriat, iar Planul de Acțiuni aprobat de Guvern include mai multe măsuri pentru eliminarea dificultăților în acest proces. De asmenea, premierul Ion Chicu a declarat că susține și va susține promovarea femeilor...
( ) Citeşte tot articolulSubiectul majorării investițiilor publice în infrastructură, în domeniul educației, în agricultură și mediu, prevăzute în Planul de Acțiuni al Guvernului, a fost discutat în cadrul unei ședințe convocată de premierul Ion Chicu și la care au participat...
( ) Citeşte tot articolulComunitatea izolată de români/volohi din Poroșcovo, o mică localitate din regiunea Transcarpatia, Ucraina, ar putea avea în curând o școala. Părintele Eftimie Mitra, sprijinul românilori/volohi din regiune a anunțat despre ultimile lucrări care au avut loc în acest sens.
( ) Citeşte tot articolulFamilia Regala a Marii Britanii face angajari. Astfel, regina Elisabeta a II-a cauta o persoana care sa se ocupe de conturile de social media ale Casei de Windsor. Salariul este avantajos: 50.000 de lire sterline pe an.
( ) Citeşte tot articolulPotrivit meteorologilor, astazi, se prevede cer variabil. Presiunea atmosferica va fi scazuta. In urmatoarele zile vremea se va incalzi usor. In cursul noptii, in nord se asteapta 1 grade, ziua termometrele vor indica 10 grade.
( ) Citeşte tot articolulO femeie din Australia a descoperit, printre ornamentele din bradul său împodobit, un piton de trei metri lungime. Leanne Chapman şi soţul ei, din Brisbane, Australia, s-au întors acasă şi au fost alertaţi de comportamentul neobişnuit al păsărilor din balcon. „Sunt...
( ) Citeşte tot articolulLa 14 decembrie 1989 are loc o tentativă de organizare a unei manifestaţii anti-ceauşiste la Iaşi care este zădărnicită de forţele de represiune.
( ) Citeşte tot articolulPartidul Liberal propune crearea unei Mișcări Unioniste în Republica Moldova din care să facă parte toate formațiunile care optează pentru unirea cu România și care să participe în comun la alegerile parlamentare și la scrutinul prezidențial din anul viitor. Asemenea...
( ) Citeşte tot articolulVremea o ia razna! Meteorologii promit temperaturi de până la 14 grade în săptămâna ce urmează și zile cu soare.
( ) Citeşte tot articolulLa 14-15 decembrie 1467, noaptea, armata moldovenească (circa 12.000 de oşteni), comandată de Ştefan cel Mare, dă foc oraşului Baia, fosta capitală a Ţării Moldovei, şi atacă pe invadatorii unguri.
( ) Citeşte tot articolulMestecaţi îndelung o bucată de pâine. La un moment dat, veţi simţi gustul dulce, semn că amidonul a fost descompus în glucoză. Aşa reduceţi porţiile imense de mâncare.
( ) Citeşte tot articolulTradiție cu năbădăi. Câteva gospodării din Sîngera au rămas fără porţi de Sfântul Andrei. Acestea au fost furate, iar apoi lăsate la staţia terminus 31.
( ) Citeşte tot articolulFocuri de armă în centrul capitalei. Un polițist a fost reținut de ofițerii anticorupție, în momentul în care lua 1.000 de euro mită de la un șofer, prins anterior băut la volan. Totul s-a întâmplat în după-amiaza de 13 decembrie, pe...
( ) Citeşte tot articolulLa un an de la privatizare, fosta companie de stat „Air Moldova” scapă de o bună parte din povara datoriilor. „Civil Aviation Group”, actualul proprietar privat al „Air Moldova”, a reușit performanța de a rambursa, din banii câștigați din...
( ) Citeşte tot articolulSatele membre ale Uniunii Europene au exportat anul trecut 105.000 viori, în valoare de 23,3 milioane de euro, iar România este cel mai mare exportator de viori al UE în restul lumii, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică, scrie euractiv.ro.
( ) Citeşte tot articolulRomânii sunt înnebuniţi după mezeluri, arată un studiu recent, peste 60% consumând cel puţin o dată pe săptămână astfel de produse. Nutriţioniştii şi medicii avertizează însă că mezelurile de pe piaţa românească sunt, în mare parte, de...
( ) Citeşte tot articolulÎn amintirea anilor de copilărie, când nicio masă de sărbătoare nu era completă fără cozonac, nuci umplute, „faguri" lipiţi cu şerbet şi prăjitură albă ca zăpada, va propunem să vă aromaţi bucătăria şi să vă răsfăţaţi simţurile cu reţeta de...
( ) Citeşte tot articolulMoș Crăciun și Alba ca Zăpada împart zâmbete copiilor și adulților. Primarul Ion Ceban informează locuitorii Capitalei că aceștia pot fi întâlniți lângă Pomul de Crăciun din Piața Marii Adunări Naționale.
( ) Citeşte tot articolulAscensiunea unor sectoare, inclusiv industria, arată schimbarea tendințelor economice, a opinat în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic”, economistul Ion Tornea. Potrivit lui, asistăm la avansul sectorului construcțiilor, care a ajuns la o pondere de 10 la sută...
( ) Citeşte tot articolulPreședintele american Donald Trump l-a felicitat vineri pe premierul britanic Boris Johnson pentru victoria obținută de formațiunea sa politică, Partidul Conservator, în scrutinul parlamentar din Marea Britanie, relatează site-ul agenției Reuters.
( ) Citeşte tot articolul