Actualitate

Fanii au aflat cum se termină Game of Thrones: ”E cel mai prost final din istoria TV”

Atât descrieri cât și imagini din ultimele două episoade ale sezonului 8 din ”Game of Thrones” au ajuns online pe mai multe site-uri și rețele de socializare, dezvăluind un posibil final al serialului …. care se pare că nu este pe placul fanilor.

Numeroși fani ai seriei au aflat deja spoilere importante din Bătălia pentru King’s Landing, dar și din episodul 6. Mulți și-au vărsat nervii lăsând comentarii acide pe Facebook, Twitter sau Reddit. ”Este cel mai prost final din istoria televiziunii” a fost reacția multora, reatează Daily Mail.

”Tocmai am citit spoilere pentru episodul 5 și 6 din GOT. Dacă sumarul este adevărat D&D (n.r. producătorii serialului David Benioff, D.B. Weiss) au stricat cel mai tare serial din istoria televiziunii de dragul de a șoca”.

Actrița Emilia Clarke a dezvăluit că producătorii au filmat mai multe variante de ”final”, astfel că este posibil ca sumarul publicat online să fie unul înșelător.

Popularul serial va lua final pe 21 mai. Scriitorul american George R. R. Martin a dezvăluit pe blogul său că trei spinoff-uri (seriale derivate dintr-o producţie originală, n.r.) inspirate din “Game of Thrones” se află deja în pregătire la postul HBO şi vor fi lansate în anii următori.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *