Astăzi 23 August 2019, Vineri - Ultima actualizare la ora 15:50
Abonamente

Actualitate 10 Aprilie 2019, ora 00:11    Din editia print

Fântânarul care a găsit apă în piatră seacă

Marime Font

A săpat șase ierni o fântână de 74 de metri, pentru a dărui apă unui sat

Pe Sergiu Verhovețchi, un fântânar care, mai bine de patru decenii, își riscă viața pentru ca alți oameni să aibă apă, l-am întâlnit în comuna Trușeni, mun. Chișinău. Acolo sapă o nouă fântână, despre care nu-și amintește a câta este la număr, însă știe cu siguranță că a săpat puțuri din belșug, în toate raioanele R. Moldova.

Văzându-mă intrând pe poartă, fântânarul și-a lăsat munca și mi-a ieșit în întâmpinare. „Femeile nu au voie să se apropie atât timp cât fântâna nu e gata”, m-a avertizat el, incomodat de situație. A fost prima lecție pe care am învățat-o despre tainele izvoarelor. Iar când l-am întrebat de unde vine această lege nescrisă, interlocutorul meu a rămas puțin blocat, după care a început să-mi dea explicații: „Am aflat asta de la un fântânar bătrân și credincios, încă de pe când aveam 14 ani. Nu l-am întrebat de ce, dar e din aceeași cauză când femeile nu au voie să intre în altar”.


„Astea-s doar niște superstiții, i-a reproșat imediat Petru, un tânăr om de afaceri la firma căruia este angajat Sergiu Verhovețchi. Dacă o femeie vrea să-și facă fântână și n-are bărbat, rezultă că ea nu poate monitoriza lucrul? Prostii!”.

„D-apoi tu ce, le-ai da voie femeilor și în altar? Desigur că pot și femeile să-și construiască fântâni, numai că ele vor verifica lucrul la final”, dă asigurări specialistul.

Are 27 de ucenici

Sergiu Verhovețchi este originar din s. Corlăteni, r-nul Râșcani. Tot acolo a învățat mai mult de nevoie să construiască puțuri, căci povestea vieții sale nu este la fel de dulce ca apa curgătoare. În clasa a treia, băiatul a ajuns la orfelinat, după ce tatăl său l-a abandonat, iar mama nu l-a putut îngriji din cauza unui grav accident pe care l-a suportat la locul de muncă. Deși i-ar fi plăcut să învețe la o școală profesională, după absolvirea gimnaziului, a fost nevoit să muncească, pentru a-și putea crește sora și fratele mai mic. „Aveam 14 ani, când un fântânar, care îmi era rudă din partea tatălui, m-a luat la el ca ajutor. Într-o bună zi, văzând că nu fumez, m-a întrebat dacă aș vrea să intru în fântână și să sap. Eu am acceptat bucuros și de atunci cu asta mă ocup. După serviciul militar, m-am angajat în pază, dar văzând cât de puțin plătesc, am plecat peste hotare, unde am lucrat în construcții. Dar până la urmă tot la fântâni am revenit. Parcă simt că aici e locul meu”, povestește bărbatul.

Iar în momentul în care a înțeles că știe bine să construiască fântâni, Sergiu Verhovețchi a început să-i învețe și pe alții această muncă. „La început mi-am creat doar o echipă de muncitori cu care lucram, apoi am început să le dezvălui și altora secretele meseriei. Până astăzi, am învățat peste 27 de fântânari. Chiar și rudele mele, când au văzut că, dacă faci acest lucru cu suflet și soveste, nu mori de foame, s-au aventurat și ele în acest domeniu. Așa că aproape toți verii mei sunt fântânari cunoscuți în nordul țării”, menționează interlocutorul meu.

Fântâna de la 14 ani și sulița pierdută

El se emoționează și astăzi atunci când își amintește despre prima sa fântână, care bucură până în prezent sătenii săi cu apă cristalină. „Eu aveam 14 ani, iar fântâna avea șapte metri. Țin minte, de parcă s-ar fi întâmplat ieri, că am găsit atunci în pământ un lemn negru, care s-a uscat la soare și s-a transformat în cărbune. Din curiozitate, i-am dat foc și a ars foarte bine”, precizează fântânarul.

Sergiu Verhovețchi mai spune că, în cei peste 40 de ani, în care a săpat pământul în căutarea apei, a reușit să descopere și alte lucruri, unele chiar foarte interesante sau înfiorătoare. De regulă, el găsește în pământ diferite oase, despre care vorbește calm și nițel plictisit. Există totuși un obiect pe care l-a găsit și regretă că nu a putut să-l păstreze. „Oasele se macină până le scot la suprafață, pentru că sunt umede. Dar odată, la Sângera, chiar după Aeroport, am găsit oasele unui animal și o suliță de piatră în el. Am luat sulița cu grijă și am scos-o la suprafață. Iar sus a venit un om, m-a întrebat ce-i asta și a rupt-o. Atunci mi-a părut tare rău... Iar la Balatina, când săpam în piatră câte cinci-șase metri pe zi, la un moment dat am descoperit o peșteră”, susține el.

Un aspect important în această meserie este locul în care este poziționat puțul și care este verificat prin mai multe metode. „Noi avem două indicatoare care ne arată unde este izvorul de apă și acolo facem fântâna. Însă o dată omul a insistat s-o facem exact în locul pe care l-a ales el, chiar dacă i-am spus că acolo jumătate de fântână va fi uscată. După ce s-a convins că aveam dreptate, m-a chemat să-i mai fac una în locul pe care l-am ales eu. Iar într-o gospodărie din s. Suruceni, r-nul Ialoveni, niște fântânari neexperimentați au construit trei fântâni și nici una nu avea apă. Când am săpat-o noi pe a patra și i-am dat omului apă, el a început să plângă de bucurie”, remarcă Sergiu Verhovețchi.

Riscurile meseriei: a fost la un pas de moarte de mai multe ori

Ne atrage atenția la faptul că această muncă se începe întotdeauna cu o rugăciune și că cele mai importante calități pentru un fântânar sunt atenția și hărnicia. „Locul ales se sfințește prin citirea unor rugăciuni și abia după aceea ne apucăm de săpat. Uneori vine preotul, alteori spunem noi „Tatăl Nostru” și „Crezul” înainte de a săpa. În procesul de lucru, muncitorii trebuie să fie foarte atenți la trei aspecte. Trebuie să agațe bine căldarea sau bacul, ca acestea să nu cadă la adâncime mare și să lovească pe cineva, mai ales, atunci când dau drumul la coarbă. În cazul în care bacul sau căldarea cad în gol, vai de capul celui care se află în fântână”, explică bărbatul.

Chiar el a fost lovit de câteva ori anume în acest mod, de aceea se arată convins că numai Dumnezeu i-a purtat de grijă. „Am primit șapte bacuri în cap. Odată, cineva nepriceput a scăpat bacul plin la adâncimea de 14,5 metri, unde eram eu. Lovitura a fost atât de puternică, încât m-a întors cu picioarele-n sus. Altădată, altcineva mi-a aruncat bacul la 7,5 metri adâncime, fără să-l prindă de funie. Astfel, de câteva ori am fost internat în spital, suferind o comoție cerebrală. A fost și un caz în care am ieșit înfierbântat din fântână, am băut compot rece și am făcut pneumonie. Să știți că e periculos să fii fântânar, dar cineva trebuie să facă și munca asta”, relatează Sergiu Verhovețchi.

„În munca noastră, orice greșeală poate fi fatală”

Un alt pericol în această meserie este riscul de a rămâne blocat în fântână. Protagonistul nostru a trecut și prin această experiență neplăcută și spune că a tras o spaimă soră cu moartea: „Atunci când sapi, există cazuri că se năruiesc malurile. Îngropat odată până la gât, am fost nevoit să mă dezbrac în pielea goală, ca să pot ieși. Acolo e nisip amestecat cu apă și altfel nu poți ieși. Iar dacă încearcă cineva să te tragă cu funia, te poate rupe în două, dar nu te va scoate. De aceea trebuie să cunoști pământul, pentru că el este diferit”.

Din fericire, el nu și-a pierdut niciun muncitor în timpul lucrului, dar se amărăște când aude că alți colegi de-ai săi au rămas imobilizați în urma traumelor sau au murit asfixiați în fântâni. „În munca noastră, orice greșeală poate fi fatală. Trebuie să se știe că, pe lângă fântâni, nu se lucrează cu tehnică, care funcționează cu benzină sau motorină, deoarece aceste gaze sunt absorbite de fântână. Și astfel cei, care se află în fântână, se sufocă cu dioxid de carbon. Pentru că există și gaze fără miros, dacă ai coborât în fântână și ai simțit amețeli, trebuie să ieși imediat și să ventilezi zona”, recomandă Sergiu Verhovețchi.

În mod normal, o fântână se construiește în câteva săptămâni, adaugă el, însă, dacă solul este tare, poate dura și câțiva ani. „În s. Balatina, r-nul Glodeni, am făcut o fântână de 22 de metri în șase luni, pentru că am săpat în piatră. În s. Bobulești, r-nul Florești, am săpat 74 de metri în șase ierni. Acolo doar trei metri era pământ, în rest numai piatră, iar noi lucram iarna, fiindcă nu aveam furtunuri suficiente pentru ciocanul pneumatic și le împrumutam de la muncitorii, care făceau drumurile. Într-un final am dat de apă și acum localnicii se pot bucura de ea. Toamna trecută am făcut și la Otaci o fântână, care avea 42,8 de metri. Am săpat din vârful dealului până când am ajuns în rând cu Nistru, pentru a da de apă”, precizează fântânarul.

Întrebat de unde găsește curaj să intre din nou în fântâni, după ce a fost de mai multe ori la un pas de moarte, Sergiu Verhovețchi ne-a răspuns zâmbind: „Dintr-o vorbă bună și de la Dumnezeu vine curajul. Însă rareori când frica mai pune stăpânire pe mine, prinde bine și un pahar cu vin”.

Un articol de: Ana Marchitan Contactează autorul
 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 23 August 2019, ora: 15:50

Ilan Șor despre majorarea tarifelor la energie: aceasta este răsplata pentru încrederea acordată de cetățeni

Ilan Șor despre majorarea tarifelor la energie: aceasta este răsplata pentru încrederea acordată de cetățeni

Liderul Partidului Politic ȘOR, deputatul Ilan Șor, critică dur într-o intervenție pe rețelele de socializare majorarea tarifului la energia electrică, intrată de astăzi în vigoare și amintește că actuala guvernare promitea în campania electorală reducerea acestora....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 15:47

OPINIE / S-a ratat o ocazie unică de a se forma o Curte Constituțională profesionistă

OPINIE / S-a ratat o ocazie unică de a se forma o Curte Constituțională profesionistă

Lucrurile sunt foarte proaste. Doar naivii nu văd asta. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 14:52

Gorbunțov prins de presa rusă cum răspândește știri false despre Usatîi

Gorbunțov prins de presa rusă cum răspândește știri false despre Usatîi

În spatele atacurilor mediatice din ultimul timp la adresa liderului Partidului Nostru, Renato Usatîi, stă „bancherul negru” Gherman Gorbunțov, au descoperit jurnaliștii ruși.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 14:24

Octavian Țîcu: Nu în zadar a fost arsă Declarația de Independență, mulți ar vrea ca acest document să dispară, pentru că stipulează foarte clar Unirea cu România

Octavian Țîcu: Nu în zadar a fost arsă Declarația de Independență, mulți ar vrea ca acest document să dispară, pentru că stipulează foarte clar Unirea cu România

Pactul Ribbentrop - Molotov este denunțat în Declarația de Independență a Republicii Moldova, iar aceasta stipulează necesitatea de reîntregire, susține istoricul și deputatul Octavian Țîcu, într-un interviu pentru Radio Chișinău:

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 13:58

FOTO fără COMENTARII / Monitorul Oficial al R. Moldova - Sărbătoarea națională LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ

FOTO fără COMENTARII / Monitorul Oficial al R. Moldova - Sărbătoarea națională LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ

În contextul mișcării de renaștere națională de la sfârșitul anilor '80 din RSSM, la Chișinău are loc Marea Adunare Națională de la 27 august 1989, o întrunire la care participă aproximativ 750.000 de oameni (circa 1/6 din populația de atunci a republicii). În...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 13:41

Descinderi la Aeroportul Internațional Chișinău. Angajații SPIA surprinși în timp ce intră in zona

Descinderi la Aeroportul Internațional Chișinău. Angajații SPIA surprinși în timp ce intră in zona Din editia print

Au loc descinderi in aceste momente la Aeroportul International Chisinau. Angajatii Serviciului protectie interna si anticoruptie au fost surprinsi in timp ce intrau in zona VIP, informează protv.md

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 13:22

John Bolton, consilierul lui TRUMP pentru securitate națională vine în R. Moldova pe 29 august / Maia Sandu și alți membri ai Guvernului merg în SUA săptămâna viitoare

John Bolton, consilierul lui TRUMP pentru securitate națională vine în R. Moldova pe 29 august / Maia Sandu și alți membri ai Guvernului merg în SUA săptămâna viitoare

Guvernării i se închidea ușa în față în marile capitale ale lumii: Washington, Bruxelles, Berlin și alte capitale importante, iar țara se afla într-o autoizolare oligarhică.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 13:16

Incident în tabăra de la Sulina: Tinerii din R. Moldova nu sunt lăsați să comemoreze ziua semnării Pactului Ribbentrop-Molotov

Incident în tabăra de la Sulina: Tinerii din R. Moldova nu sunt lăsați să comemoreze ziua semnării Pactului Ribbentrop-Molotov

Tinerii din Republica Moldova aflați la odihnă în tabăra de vară ,,ARC-2019”, desfășurată la Centrul de agrement din Sulina, județul Tulcea, nu sunt lăsați să coboare drapelul în bernă și să țină un moment de reculegere în contextul împlinirii a 80...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 12:17

Creşte numărul victimelor în urma exploziei nucleare din Rusia

Creşte numărul victimelor în urma exploziei nucleare din Rusia

Încă două persoane afectate de explozia unei rachete cu propulsie nucleară din Rusia au murit, anunţă surse medicale citate de presa locală.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 12:05

Apropiat al lui Iurie Luncaşu critică presa care răspândește zvonuri: Nu există nici un grad de rudenie între soţia lui Iurie şi Vlad Plahotniuc

Apropiat al lui Iurie Luncaşu critică presa care răspândește zvonuri: Nu există nici un grad de rudenie între soţia lui Iurie şi Vlad Plahotniuc

Igor Fraiman, care spune că este prieten apropiat al omolui de afaceri Iurie Luncaşu, susţine că nu există nici un grad de rudenie între soţia businessmanului şi fostul lider PDM Vlad Plahotniuc.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 11:32 de George Mârzencu

exclusiv URSS a jefuit Basarabia, cărând din ea zeci de mii de vagoane. Premiera unor documente din ARHIVĂ!

URSS a jefuit Basarabia, cărând din ea zeci de mii de vagoane. Premiera unor documente din ARHIVĂ! Foto: foto simbol

Propaganda sovietică a bârfit zeci de ani la rând, precum că, Administrația Românească, în retragere din Basarabia, de două ori, în 1940 și 1944, ar fi luat cu sine și multe bunuri de ale basarabenilor. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 11:00

FOTO / Dodon și Vlah nu dau DOI BANI pe Maia Sandu și au SFIDAT DESCHIS ziua de DOLIU decretată pe 23 august și NU au arborat drapelul în BERNĂ

FOTO / Dodon și Vlah nu dau DOI BANI pe Maia Sandu și au SFIDAT DESCHIS ziua de DOLIU decretată pe 23 august și NU au arborat drapelul în BERNĂ Foto: Dodon o ignoră deschis pe Maia Sandu

„Șefii” din UTAG au ignorat faptul că Guvernul Maiei Sandu a declarat ziua de 23 august zi de doliu național, Ziua comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare. Bașcanul Vlah, care este și membru al Guvernului, nu s-a conformat deciziei de a arbora...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 10:42

Argumente „beton” oferite de „juristul” socialist Țurcan care ar „confirma” că alegerea sa în funcția de Președinte al CC este corectă

Argumente „beton” oferite de „juristul” socialist Țurcan care ar „confirma” că alegerea sa în funcția de Președinte al CC este corectă

Președintele Curții Constituționale (CCM), Vladimir Țurcan, „nu vede oportun ca să-și dea demisia”, chiar dacă acest lucru i-a fost cerut de către mai mulți deputați, din motiv că „CCM s-a expus asupra legalității alegerii președintelui Înaltei Curți, precum...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 10:17

Ce avere are Serghei Cataranciuc - noul deputat din partea PPDA

Ce avere are Serghei Cataranciuc - noul deputat din partea PPDA

Serghei Cataranciuc este membru al biroului politic al PPDA.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 09:53

LIVE VIDEO / Evenimentul de comemorare a victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare / Drapelul de stat, arborat în bernă

LIVE VIDEO / Evenimentul de comemorare a victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare / Drapelul de stat, arborat în bernă

Ziua de 23 august a fost declarată de Guvern drept Ziua comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare. Astăzi este zi de doliu. Drapelul de stat va fi arborat în bernă. La ora 10:00, se va ţine un moment de reculegere, iar între 10:10 – 10:30...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 09:51

Piața oaselor umane de pe Instagram de care n-aveai habar

Piața oaselor umane de pe Instagram de care n-aveai habar

Oamenii vând și cumpără cam orice pe internet, iar fragmentele umane nu sunt nici ele o excepție, mai ales dacă te uiți la acest cont de Instagram.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 09:47

Liviu Dragnea – viața după gratii! Detalii incredibile și neștiute din închisoare

Liviu Dragnea – viața după gratii! Detalii incredibile și neștiute din închisoare

Liviu Dragnea s-a adaptat noului regim închis pe care l-a primit la condamnarea de 3 ani și 6 luni de închisoare și face tot posibilul să aibă un comportament exemplar. Cum se desfășoară cu adevărat viața după gratii a fostului politician și ce cum s-a adaptat acesta...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 09:42

Trei deputați noi în Parlament. Curtea a validat mandatele noilor parlamentari

Trei deputați noi în Parlament. Curtea a validat mandatele noilor parlamentari

Curtea Constituțională  a validat astăzi trei mandate noi de deputați în parlamentul Republicii Moldova. Este vorba despre deputata democrată, Ruxanda Glavan, deputatul din partea Blocului ACUM, Cataranciuc Serghei și Igor Himici de pe lista Partidului Șor.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 09:33

Oleg Brega vrea să candideze din nou la alegerile parlamentare în circumscripția ce include suburbiile Codru, Durlești, Sîngera, Băcioi și Trușeni

Oleg Brega vrea să candideze din nou la alegerile parlamentare în circumscripția ce include suburbiile Codru, Durlești, Sîngera, Băcioi și Trușeni

Activistul civic Oleg Brega a anunțat că intenționează să candideze independent la alegerile parlamentare noi pentru circumscripția nr. 33 - include suburbiile Codru, Durlești, Sîngera, Băcioi și Trușeni din municipiul Chișinău. Această circumscripție a devenit vacantă după...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 08:58

Ex-secretar de Stat al Apărării: Vizita la Chișinău și discuția lui Șoigu cu Voicu ar putea fi calificate ca TRĂDARE de Patrie

Ex-secretar de Stat al Apărării: Vizita la Chișinău și discuția lui Șoigu cu Voicu ar putea fi calificate ca TRĂDARE de Patrie

Fostul Secretar de Stat al Ministerului Apărării, pe domeniul Politici Publice, Dumitru Minzarari, susține că întâlnirea ministrului Apărării, Pavel Voicu cu omologul său rus Serghei Şoigu, „este contrar politicii externe determinate de Guvern, iar conform Constituției,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 08:56

Vitalie Ciobanu: Azi justiția trece sub controlul socialiștilor, bucată cu bucată. Diferența dintre ei și PD e că PSRM imprimă avidității sale de putere și o amprentă străină, rusească

Vitalie Ciobanu: Azi justiția trece sub controlul socialiștilor, bucată cu bucată. Diferența dintre ei și PD e că PSRM imprimă avidității sale de putere și o amprentă străină, rusească

Mai poate fi oprită ascensiunea lui Dodon și a socialiștilor? – se întreabă Vitalie Ciobanu într-un editorial pe cotidianul.md. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 08:47

Experiment șocant al Rusiei: un reactor nuclear plutitor în Oceanul Arctic. Un nou Cernobîl?

Experiment șocant al Rusiei: un reactor nuclear plutitor în Oceanul Arctic. Un nou Cernobîl?

Rusia lansează vineri la apă, în premieră mondială, un reactor nuclear plutitor! Reactorul va pleca din portul Murmansk și va călători pe apele Oceanului Arctic 5000 de km, până în Nord-estul Siberiei, a anunțat Agenția Nucleară de stat Rosatom, citată de AFP,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 08:07

ATENȚIE /// De astăzi, consumatorii VOR PLĂTI MAI MULT pentru energia electrică

ATENȚIE /// De astăzi, consumatorii VOR PLĂTI MAI MULT pentru energia electrică

Decizia cu privire la majorarea tarifelor la energia electrică pentru consumatorii casnici va intra în vigoare de vineri, 23 august, când va fi publicată în Monitorul Oficial.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)