Faptele bune nu sunt suficiente

Pilda celor zece fecioare este foarte cunoscută. Este una din cele şapte pericope evanghelice care se citesc la Sfântul Maslu şi prezintă povestea a zece fecioare în aşteptarea Mirelui. Cinci sunt înţelepte şi şi-au umplut candela cu untdelemn, dar cinci, neînţelepte, au candela goală. Ele cer untdelemn de la cele înţelepte, dar acestea le răspund: „Decât să nu ne ajungă nici nouă, mai bine mergeţi repede şi vă cumpăraţi”. La întoarcere, Mirele este deja acolo, iar când ele vor să intre la nuntă, Mirele le întreabă: „Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi” (Matei 25; 12)

Această pildă a avut multe interpretări. Cea mai cunoscută este următoarea: Mirele este Hristos, fecioarele sunt creştinii, iar untdelemnul reprezintă faptele bune. Însă aş vrea să atrag atenţia asupra unor lucruri. Există un număr fix al fecioarelor, ceea ce înseamnă că nu sunt de faţă toţi oamenii. Iar aceste zece fete sunt fecioare. Fecioria – curăţia trupului – este o adevărată virtute; deci toate persoanele ce stau în aşteptarea Mirelui sunt virtuoase. Au fapte bune. Însă ce înseamnă untdelemnul, dacă faptele bune sunt echivalente cu fecioria?

Încă din cărţile Vechiului Testament, untdelemnul este folosit pentru ungerea regilor. Untdelemnul este cel care îl confirmă pe „unsul Domnului”. Untdelemnul, alături de apă şi de vânt, este în Sfânta Scriptură simbolul Duhului Sfânt. Deci, fecioarele neînţelepte aveau fapte bune, dar nu aveau Duhul Sfânt.

În Patericul egiptean se vorbeşte la un moment dat de un om care, cu un vas găurit, cară apă în grădină. Astfel, până ajunge la grădină, pierde toată apa pe drum. Părinţii spun că acest om este cel care face fapte bune din dorinţa de a fi lăudat de oameni, dar nu le face spre slava lui Dumnezeu. În consecinţă, acest om poate fi comparat cu fecioarele neînţelepte. El are fapte bune, dar nu îi folosesc la mântuire.

Duhul Sfânt este dobândit de cei care, cu inimă curată, fac voia Domnului şi care se străduiesc să îşi sporească faptele lor cele bune. Sfântul Serafim de Sarov a spus explicit: „Scopul creştinului este dobândirea Duhului Sfânt, fără Duhul Sfânt nu există mântuire”.

Sfântul Apostol Iacov spune: „Credinţa fără fapte e moartă” (Iacov 2; 26), însă şi faptele spre slava proprie nu sporesc lucrarea Duhului Sfânt în inimile noastre.

Cheia pildei celor zece fecioare poate fi explicată şi altfel. Traducerea din greacă a vorbelor Mirelui „Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi” poate fi şi următoarea: „Adevărat zic vouă: Nu Mă văd în voi”. Ori, după spusele Apostolului Pavel, noi toţi trebuie să ajungem „la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4; 13) sau cum spune Sfântul Vasile cel Mare: „trebuie să trecem de la chip la asemănare”. Fiindcă la Facere scrie că Dumnezeu a spus: „Să-l facem pe om după chipul şi asemănarea noastră (…) Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său” (Facere 1; 26-27). Astfel, omul are chipul lui Dumnezeu, dar este chemat să ajungă la asemănare prin eforturile proprii. Iar chipul lui Dumnezeu care S-a arătat în lume şi S-a întrupat este Iisus Hristos!

Mulţi oameni cred fie că ortodoxia e prea dură (sau conservatoare), fie – privind la faptele ortodocşilor – că e prea lejeră. În fond, ortodoxia nu are interdicţii, ea nu exclude oamenii pe baza poruncilor restrictive „nu fă!”, ci, urmând caracterul afirmativ al celor nouă fericiri, îţi spune ce trebuie să faci („fericit cel care…”). Dacă omul ajunge să îl iubească pe Dumnezeu şi să se umple astfel de Duhul Sfânt, el nu mai are nevoie de porunci, fiindcă, văzând lumea cu înţelegerea Duhului Sfânt, el nu mai doreşte răul. El ajunge la măsura lui Hristos, care nu dorea răul şi păcatul. Şi de aceea în Duhul Sfânt vom fi liberi de păcat.

Încercând să împlinim din iubire voia lui Dumnezeu în lume, ne vom apropia de starea omului desăvârşit, vom spori lucrarea Duhului Sfânt, iar în ziua neînserării, când vom sta înaintea lui Iisus Hristos, judecătorul lumii, El se va vedea în sufletele noastre.