Actualitate

Fără gherete în parcuri începând cu luna octombrie

Președintele grupului de lucru pentru examinarea și evaluarea modului de amplasare sau reamplasare a gheretelor în capitală, Valeriu Bogdan, șef al Direcției asistența juridică, a comunicat că, în sezonul estival 2019, pentru amplasarea unei gherete pentru comercializarea băuturilor răcoritoare, a băuturilor fierbinți și a înghețatei, agenții economici vor trebuie să dispună de trei acte. Este vorba despre o schemă de amplasare, care se va elibera de pretura de sector, un certificat de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și o notificare de pe platforma e-guvernare.

Grupul de lucru propune primarului general să atenționeze pretorii asupra neadmiterii prelungirii autorizațiilor de amplasare sau reamplasare de noi gherete, tonete sau rulote. Iar Direcției generale comerț, alimentație publică și prestări servicii i s-a recomandat să elaboreze un concept privind cerințele estetice și sanitare a gheretelor care vor fi amplasate în municipiul Chișinău în sezonul estival 2019.

Primarul interimar Ruslan Codreanu a declarat că cine va încălca prezentul regulament va fi sancționat. În prezent, cele mai multe gherete amplasare ilegal sunt pe străzile principale din sectoarele Râșcani și Ciocana, bd. Moscovei și Mircea cel Bătrân, aproape 400 la număr. 

Sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *