Sport

Federer l-a învins pe Nadal în finala Australian Open

Roger Federer este noul campion de la Australian Open, la capătul unui meci care a durat 3 ore şi 40 de minute.

Elveţianul a trecut de marele său rival și favoritul finalei, Rafael Nadal, scor 6-4, 3-6, 6-1, 3-6, 6-3, adjudecându-şi pentru a cincea oară turneul de la Melbourne.

Cu break în spate în ultima manşă, Federer s-a adunat ca un mare campion şi, în ciuda problemelor de la coapsă, a întors soarta meciului. A izbutit la 4-3 să facă break-ul decisiv, la capătul unuia dintre cele mai tensionate game-uri din istoria tenisului. A avut 40-0 pe serviciul "Matadorului", însă acesta a revenit, egalând incredibil. După alte două şanse de break ratate, "FedEx" a reuşit să ducă scorul la 5-3, consolidându-şi apoi, cu serviciul, victoria.

În total, elveţianul a ajuns la 18 Grand Slam-uri (record absolut).

Elvețianul va urca pe poziția a zecea în clasamentul ATP, după victoria de astăzi.

Prin adjudecarea trofeului, Roger Federer devine primul om care câștigă cinci sau mai multe titluri la trei turnee diferite de Grand Slam.

Însă, marele său adversar îl copleșește pe Federer. Ibericul îl conducea categoric în confruntările directe, 23-11, iar la Grand Slamuri diferenţa era şi mai categorică: 8-2 în favoarea spaniolului.

Sursa: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *