Frumusețe

Femeia e complicată

Femeia nu este egală cu bărbatul decât în drepturi, pentru că cei doi sunt extrem de diferiţi. Să ceri a fi egală cu prădătorul de lângă tine e, pe lângă o dovadă de slăbiciune, una şi de inconştienţă totală. Înseamnă că nu vrei ca el să-ţi care sacoşa grea de la piaţă, să-ţi deschidă uşa blocului ori să oprească maşina când te vede cu capota ridicată şi semnalizatoarele setate pe avarii la marginea drumului… Nu-ţi doreşti ca el să te plaseze în centrul universului sau să-ţi sărute mâna ori de câte ori te vede. Ar însemna să fii extrem de deranjată de faptul că se oferă să te ducă seara acasă, că îşi cheamă prietenii pentru a muta mobila, şi nu pe tine, că schimbă prizele şi că nu te deranjează de la telenovelă. Da, asta înseamnă să fii egală cu bărbatul: să nu beneficiezi de un tratament preferenţial. Astfel, ar trebui să-i suporţi serile cu prietenii plus bere în aceeaşi casă cu tine, de mai multe ori pe săptămână, lenea-i continuă şi prin definiţie nepăsătoare, miserupismul ce îţi este adresat etc.

De câte ori nu ai înjurat printre dinţi „porcul” ce nu ţi-a acordat prioritate la intrarea în bloc, autobuz, sala de şedinţe? Dar pe cel care nu te-a ajutat să urci un geamantan plin şi greu pe scările vreunei staţii de metrou? Vreţi să fim egali în tot ce înseamnă Existenţă, pe motiv că femeia nu ar fi mai prejos decât bărbatul, dar pierdeţi din vedere un singur lucru: nu voi sunteţi mai prejos, ci noi am fi. Pierdute în lupta pentru egalitate, pierdeţi şi avantajul pe care-l aveţi în faţa noastră pentru că, astfel, nu vedeţi pădurea de copaci.

Bărbaţii cu bun-simţ vă venerează la un anumit nivel, pleacă frunţile în faţa paşilor voştri şi preţuiesc fiecare urmă pe care o lăsaţi în vieţile lor mediocre şi lipsite de parfum. Puteţi conduce firea masculină printr-un singur zâmbet, dar trebuie să ştiţi şi cum. Patriarhatul ar fi în avantajul vostru, căci un adevărat conducător nu iese în evidenţă, ci se ascunde în întuneric, în culise, de unde poate conduce liniştit. În spatele oricărui bărbat de succes există o femeie puternică, pentru că atâta timp cât bărbatul ştie că el e capul, femeia reprezintă gâtul ce-l orientează după bunul ei plac. Gândiţi înainte. Se poate. 

www.umbluliber.com

Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *