Femeia

Femeia în viaţa bărbatului

Cu ce-l ajută să crească spiritual, cum îl ajută să se dezvolte ca individ, şi găsesc destul de puţine lucruri… Nu discut aici despre relaţia perfectă, în care cei doi se înţeleg doar din priviri şi îşi intuiesc foarte bine acţiunile şi ideile, ci despre relaţia normală, aceea pe care o întâlnim la tot pasul între doi oameni care se înţeleg foarte bine şi se mai şi iubesc pe deasupra.

Concluzia la care am ajuns este că femeia, în general, nu reuşeşte să facă altceva decât să-ţi toace creierii. Apelează fără nicio jenă la şantajul emoţional, ori de câte ori ceea ce gândeşti sau faci contravine propriilor valori, manipulând astfel încât să ajungi să-ţi doreşti ceea ce ea deja doreşte pentru tine. De aceea, o femeie inteligentă nu-i va interzice bărbatului de lângă ea să facă ceva, ci îi va sugera că e mult mai OK să facă altfel. Trebuie să recunosc, cea din urmă, prin inteligenţa de care dă dovadă, este cu mult mai admirată de către mine decât prima, chiar dacă ambele intră în aceeaşi categorie.

Relaţia ideală înseamnă iubire, comunicare, respect şi libertate. Am avut-o, la un moment dat, dar a dispărut într-o explozie cosmică de proporţii biblice, lăsând în urmă, precum o bombă nucleară, multă radiaţie, ce va dispărea în timp. Poate sunt eu de vină ori poate caut ceva ce nu există, dar după ce am trecut prin cataclismul de mai devreme, nu caut altceva decât linişte, înţelegere, armonie… Doresc să-i acord libertatea să facă ce-şi doreşte şi la rându-i să mi-o acorde mie, fără ca în acest fel să ne scoatem ochii reciproc.

Este dificil. Factorul uman este cel mai greu de manageriat şi asta o ştie orice proprietar de firmă. Cheltuielile pot fi jonglate, profiturile influenţate, dar resursa umană e dată naibii. Când ai de-a face cu oamenii, Dumnezeu să te păzească. Fiecare are propriul trecut, set de valori, propriile convingeri, dorinţe. Succesul în comunicarea cu unul dintre indivizi nu poate fi aplicat în celelalte. Trebuie, de fiecare dată, o reţetă originală în funcţie de persoana din faţa ta, iar aici am vorbit de domeniul profesional. Transpune ideea aceasta în relaţia de cuplu, unde este cu mult mai dificil.

Ne căutăm drumul în viaţă, căci nu avem încotro. Unii au norocul să-l găsească mai uşor, alţii orbecăiesc. Cu toţii vom ajunge la destinaţie, căci cu o moarte suntem datori. Important e să ne trăim viaţa cu fruntea sus şi inima împăcată. 

www.umbluliber.com
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *