Femeia

Fermecat pe Strauss

Într-o eră a cluburilor de doi bani, a restaurantelor lipsite de bun-gust, o invitaţie la un concert cu muzică de cameră, numai şi prin denumirea genului, poate impresiona o femeie ce îşi doreşte ceva diferit. Grupul Johann Strauss Ensemble a concertat la Bucureşti, undeva prin decembrie anul trecut. Am profitat de ocazie şi am invitat-o pentru două ore de cultură muzicală asezonată cu râsete copioase, datorate dirijorului.

Câteva acorduri de vioară, trei bătăi în tobe, o voce incredibilă de soprană. Cobor ochii de la scenă la mâna ei stângă, imaginând-o la braţul meu. Ridic puţin ochii şi-i întâlnesc privirea. „Îţi place?”, am întrebat. „Foarte mult!”, a răspuns cu un zâmbet sincer în ochi. La final, am profitat de statutul pe care-l am şi am ajuns în spatele scenei pentru a primi un autograf de la dirijor pe CD-ul primit cadou din partea ansamblului.
Am apreciat întotdeauna dorinţa de cunoaştere. Că este vorba despre o nouă reţetă culinară, muzică ori mecanismul aprinderii motoarelor unei navete spaţiale, nu contează, atât timp cât este interesată de extinderea orizonturilor. 

www.umbluliber.com 
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *