Festivalul Internațional de Literatură din Timișoara

publicat în Opinii & Editoriale pe 2 Noiembrie 2018, 17:06

În perioada 23-27 octombrie am participat la cea de a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Literatură din Timișoara, cu tematica „Țară, țară de adopție”, realizat de o echipă puternică, din care fac parte Robert Șerban, Oana Boca Stănescu, Ioana Gruenwald, Oana Doboși-Potcoavă și Rașuca Selejan.

Eseistul Horia-Roman Patapievici a deschis ediția din acest an, cu o conferință intitulată „Țara în care locuim”, care a umplut sala și holurile Muzeului de Artă din Timișoara. În cea de a doua seară a avut loc întâlnirea memorabilă cu cel mai important prozator columbian din noua generație: Juan Gabriel Vásquez, un autor tradus în întreaga lume, care ne-a impresionat nu doar prin scris, ci și prin modestie. De fapt, am și urmărit împreună, cu mulți alți prieteni, scriitori minunați, meciul Barcelona-Inter.

În cea de a treia seară a Festivalului i-am ascultat pe Burhan Sönmez – ale cărui cărți au fost traduse în peste 35 de limbi, Dimitré Dinev – scriitor bulgar din Austria, cu piese puse în scenă și în România, de Radu Afrim, dar și pe scriitorul și prietenul Marin Mălaicu-Hondrari.
A urmat a treia zi cu Vladimir Lorcenkov și Alexandru Vakulovski (bucuroși să se reîntâlnească), care nu mai au nevoie de prezentare pentru cititorii de la noi. Ei i-au avut alături pe Andrei Mihăilescu - noua revelație a literaturii elvețiene, emigrat de peste 40 de ani din România, și Goran Mrakić, scriitor sârb de limbă română.

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara s-a încheiat cu o seară de poezie feminină. Într-un scurt maraton au citit: Leire Bilbao (Țara Bascilor/Spania), Marie Iljašenko (Republica Cehă), Lara Mitraković (Croația), dar și poete de limbă română: Lavinia Bălulescu, Teodora Coman ș.a.

Festivalul s-a încheiat admirabil, cu o intervenție a filosofului Mihail Șora și proiecția unui film despre poezie, realizat de Luiza Șora.
Au fost zile pline, călduroase, cu plimbări, literatură, discuții și fotbal, exact așa cum ar trebui să fie un festival. Între lecturi și interviuri, autorii au avut suficient timp și spațiu (de fapt, spații – unele mai frumoase ca altele) ca să se cunoască.

Felicitări întregii echipe, Timișoara reușește să organizeze un festival (mai mult decât) reușit din toate punctele de vedere.