Astăzi 26 August 2019, Luni - Ultima actualizare la ora 09:55
Abonamente

Cultură 10 Iulie 2015, ora 12:15

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași se va desfăşura într-o formulă restrânsă

Marime Font

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT) de la Iași va avea totuşi loc, într-o formulă restrânsă, pentru a arăta continuitatea proiectului, după ce organizatorii FILIT anunţaseră iniţial anularea evenimentului acuzând ingerinţele politice.

Reprezentanţii Muzeului Literaturii Române din Iaşi, care se ocupă cu organizarea FILIT, şi cei ai Consiliului Judeţean Iaşi au stabilit, joi, în urma unei întâlniri, ca ediţia din acest an a festivalului să aibă totuşi loc, în toamnă, într-o formulă restrânsă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cele două părţi au convenit ca FILIT să revină în formula clasică începând cu anul 2016. Totodată, s-a decis înfiinţarea unei fundaţii culturale care să organizeze evenimentul, după modelul altor festivaluri importante din Europa.


"Ediţia din acest va marca în mod simbolic continuitatea FILIT. Amploarea va fi însă mult mai mică. Vom face nişte evenimente, dar nu de anvergura de la primele două ediţii. Nu vrem să ne batem joc, doar vom marca FILIT. Urmează să discutăm cu nişte scriitori, să vedem pe cine putem aduce în toamnă la Iaşi", a declarat pentru MEDIAFAX scriitorul Florn Lăzărescu, coordonator programe în cadrul FILIT.

În urmă cu două săptămâni, organizatorii FILIT au anunţat suspendarea în semn de protest, a celei de-a treia ediţii a manifestării, care ar fi urmat să aibă loc în perioada 30 septembrie - 4 octombrie 2015.

Potrivit Biroului de Presă FILIT Iaşi, organizatorii festivalului au acuzat "încercările repetate de a confisca politic evenimentul, continua denigrare a echipei de organizare şi atmosfera tensionată de dispute politice locale”.

Organizatorii FILIT susţin că la ediţia din acest an urmau să vină la Iaşi nume importante ale literaturi mondiale precum György Konrád, Frédéric Beigbeder, Jean Rouaud, Evgheni Vodolazkin, Mihail Şişkin.

Totodată, au fost întrerupte discuţiile cu scriitorul Dario Fo, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.
La primele două ediţii ale festivalului au participat, printre alţii, scriitorii Herta Müller (Germania, Premiul Nobel pentru Literatură, 2009), David Lodge (Marea Britanie), Guillermo Arriaga (Mexic), François Weyergans (Franţa, Premiul Goncourt), Andrei Kurkov (Ucraina), Norman Manea (România), Mircea Cărtărescu (România).

FILIT a atras la primele două ediţii peste 60.000 de participanţi, mai ales tineri.

În ultimele săptămâni, liderul grupului de consilieri judeţeni PSD Iaşi Cristian Stanciu a lansat critici repetate privind modul în care au fost cheltuiţi bani alocaţi de Consiliul Judeţean către Muzeul Literaturii Române din Iaşi, instituţie ce a organizat primele ediţii ale FILIT Iaşi.

Consilierul PSD a afirmat că suma alocată pentru fiecare ediţie FILIT a fost de 500.000 de euro şi că "opinia publică nu ştie nimic despre drumul parcurs de aeşti bani".

Potrivit lui Cristian Stanciu, există un raport de audit cu privire la ultima ediţie FILIT, dar că documentul este ţinut la secret în biroul preşedintelui CJ Iaşi, Cristian Adomniţei.

Muzeul Literaturi Române Iaşi a replicat că "organizarea festivalului a presupus, în mod evident, antrenarea unor cheltuieli care au fost încă de la început anunţate, bugetul festivalului fiind public".
Sursa: mediafax.ro

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 26 August 2019, ora: 09:55

 Un zbor Ural Airlines de la Tel Aviv, care transporta 160 de persoane, a efectuat o aterizare de urgenţă vineri la Soci, sudul Rusiei, cu trenul de aterizare avariat, potrivit presei ruse care a precizat că nu există răniţi. Este al doilea incident în care este implicată...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 09:54

Partidul Unității Naționale solicită premierului Maia Sandu să facă publice cheltuielile instituțiilor implicate în asigurarea vizitei private ale lui Serghei Șoigu în Republica Moldova

Partidul Unității Naționale solicită premierului Maia Sandu să facă publice cheltuielile instituțiilor implicate în asigurarea vizitei private ale lui Serghei Șoigu în Republica Moldova

„ Prezența ministrului rus al apărării la Chișinău a dovedit că vechile practici duplicitare ale binomului Plahotniuc-Dodon funcționează cu succes. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 09:48

Pădurea Amazoniană, „plămânul verde al Terrei”, într-o situaţie critică/ VIDEO

Pădurea Amazoniană, „plămânul verde al Terrei”, într-o situaţie critică/ VIDEO

Liderii statelor prezente la summitul G7 au fost de acord că ţările afectate de incendiile de vegetaţie din regiunea Amazoniană trebuie să primească ajutor cât mai repede posibil, a declarat duminică preşedintele american Emmanuel Macron, relatează Dpa, citat de Mediafax....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 09:45

TOP-10 GREŞELI ŞI LACUNE ALE NOULUI GUVERN (tribuna.md)

TOP-10 GREŞELI ŞI LACUNE ALE NOULUI GUVERN (tribuna.md)

Deşi este la putere de mai puţin de trei luni, actualul Guvern a comis deja mai multe greşeli şi a dovedit că are mai multe lacune care ar putea să-l coste scump în viitor. Aceste greşeli şi lacune se regăsesc într-un clasament convenţional elaborat de portalul TRIBUNA.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 09:30

Moldova exportă vin de 100 de milioane de euro, România pantofi de 1 miliard

Moldova exportă vin de 100 de milioane de euro, România pantofi de 1 miliard

În anul vitivinicol 2018-2019, Republica Moldova a exportat 14,1 milioane decalitri (dal) de vin, cu 1,8 la sută mai puțin decât în anul precedent. Valoarea acestuia a depășit cifra de 2,3 mlrd de lei. În total, anul trecut au fost prelucrați 356 mii tone de struguri...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 09:29

Declaraţia de Independenţă a R. Moldova fost scrisă de un ROMÂN

Declaraţia de Independenţă a R. Moldova fost scrisă de un ROMÂN

(Interviu cu Ambasadorul Aurel Preda (foto), preşedintele Asociaţiei Române de Politică Externă, unul dintre cei care, acum 20 de ani, a scris Declaraţia de Independenţă)

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 09:25

De ce canibalismul nu este atât de răspândit în cadrul speciei umane?

De ce canibalismul nu este atât de răspândit în cadrul speciei umane?

Deşi în lumea animală canibalismul este un fenomen răspândit, în cazul oamenilor acest obicei pare a fi întâmpinat cu dezgust şi limitat la areale geografice reduse sau în cazul unor situaţii extreme.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 09:24

Un cercetător francez a „spart” sistemul de vot electronic din Moscova bazat be blockchain

Un cercetător francez a „spart” sistemul de vot electronic din Moscova bazat be blockchain

Luna viitoare, la Moscova, va debuta primul sistem de vot electronic bazat pe tehnologia blockchain Ethereum. Acest sistem ar trebui să fie extrem de sigur şi ar trebui să ajute la eficientizarea procesului de votare, cetăţenii putând vota de acasă, de pe oricare dispozitiv doresc. Astfel,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 09:22

Un cuplu de tineri a murit la câteva minute după căsătorie. Mama mirelui a asistat la accident

Un cuplu de tineri a murit la câteva minute după căsătorie. Mama mirelui a asistat la accident

După ce și-au unit destinele, un bărbat și o femeie din Texas au murit într-un accident rutier, potrivit CNN.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 08:42

Nicolae Negru: Venirea lui Bolton la Chișinău este un semnal de îngrijorare față de întărirea influenței ruse în R. Moldova

Nicolae Negru: Venirea lui Bolton la Chișinău este un semnal de îngrijorare față de întărirea influenței ruse în R. Moldova

 Vizita de săptămâna viitoare a consilierului președintelui SUA pentru securitate națională, John Bolton, nu este deloc întâmplătoare, consideră editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru. Aceasta are loc în contextul întăririi influenței ruse...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 08:32

Nudiștii, victime preferate ale hoților. Zeci de turiști au rămas fără hainele de pe plajă

Nudiștii, victime preferate ale hoților. Zeci de turiști au rămas fără hainele de pe plajă

Fenomen bizar pe plajele de nudiști din Barcelona: sute de turiști au descoperit că le-au fost furate hainele în timp ce făceau baie în mare.

( ) Citeşte tot articolul

Film 26 August 2019, ora: 08:17

(FILMUL SĂPTĂMĂNII) Mihai Viteazul (1971) Amza Pelea în rol principal, regizat de Sergiu Nicolaescu

(FILMUL SĂPTĂMĂNII) Mihai Viteazul (1971) Amza Pelea în rol principal, regizat de Sergiu Nicolaescu

Film istoric în două părţi: 1. "Călugăreni"; 2. "Unirea".

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 08:09

Cutremur în România, luni dimineață. La ce adâncime s-a produs

Cutremur în România, luni dimineață. La ce adâncime s-a produs

Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade s-a produs luni dimineață în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 08:04

Casa Albă: Ceea ce regretă președintele Trump este că nu a mărit mai mult tarifele impuse Chinei

Casa Albă: Ceea ce regretă președintele Trump este că nu a mărit mai mult tarifele impuse Chinei

La doar câteva ore după ce președintele Donald Trump a spus duminică că are îndoieli legate de războiul comercial pe care SUA îl poartă cu China, Casa Albă a insistat să explice comentariul liderului, deoarece acesta a fost "interpretate greșit", scrie...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 08:01

Platforma DA și PAS vor merge în bloc la alegerile locale și cele parlamentare noi din 20 octombrie dar n-au anunțat încă niciun candidat

Platforma DA și PAS vor merge în bloc la alegerile locale și cele parlamentare noi din 20 octombrie dar n-au anunțat încă niciun candidat

Partidul Politic Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA) anunţă că membrii săi vor participa alături de cei din Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) în cadrul alegerilor locale generale şi celor parlamentare parţiale din 20 octombrie.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 26 August 2019, ora: 07:55

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 26 AUGUST 2019. BALANȚELE SE ÎNDRĂGOSTESC

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 26 AUGUST 2019. BALANȚELE SE ÎNDRĂGOSTESC

Horoscopul zilei de 26 august 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 26 august 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 26 august...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 07:24

Octavian Țîcu: Declarația de Independență a R. Moldova condamnă Pactul Molotov-Ribbentrop și cere lichidarea consecințelor acestuia, ceea ce înseamnă Unirea cu România

Octavian Țîcu: Declarația de Independență a R. Moldova condamnă Pactul Molotov-Ribbentrop și cere lichidarea consecințelor acestuia, ceea ce înseamnă Unirea cu România

Pactul Ribbentrop - Molotov este denunțat în Declarația de Independență a Republicii Moldova, iar aceasta stipulează necesitatea de reîntregire, susține istoricul și deputatul Octavian Țîcu, într-un interviu pentru Radio Chișinău:

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 26 August 2019, ora: 06:44

istorie L-a OTRĂVIT Beria pe Stalin?

L-a OTRĂVIT Beria pe Stalin?

„Când Stalin a venit la putere, Rusia ara pământul cu plugul de lemn. Când el a murit, ţara sa era cea mai mare putere a lumii, întrecută doar de Statele Unite ale Americii” (Winston Churchill). Dacă Stalin ar citi azi cuvintele alese mai sus drept motto,...

( ) Citeşte tot articolul

Cultură 26 August 2019, ora: 04:33

26 august: Sfinții Adrian și Natalia, soții a căror dragoste a învins moartea

26 august: Sfinții Adrian și Natalia, soții a căror dragoste a învins moartea

Povestea Sf. Adrian și Natalia este una dintre cele mai frumoase povești de dragoste ale istoriei. Singura mare deosebire este faptul că nu este o povestire despre plăcere, ci despre durere, durerea mucenicească.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 26 August 2019, ora: 00:42

TOP 10 cele mai bune fructe de consumat pe timpul verii

TOP 10 cele mai bune fructe de consumat pe timpul verii Din editia print

Căldurile ridicate specifice verii sunt o adevărată provocare pentru organismul nostru. Este foarte important să ne hidratăm corespunzător și să consumăm cât mai multe legume și mai ales fructe. Mai jos găsiți o listă cu fructele de sezon care au nenumărate beneficii asupra...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 00:22

Maia Sandu: Soluția politică pentru conflictul Transnistrean se va găsi mai ușor atunci când cei implicați în scheme vor face mai puțini bani în acest teritoriu

Maia Sandu: Soluția politică pentru conflictul Transnistrean se va găsi mai ușor atunci când cei implicați în scheme vor face mai puțini bani în acest teritoriu

Premierul Maia Sandu își dorește o relație bună cu Federația Rusă, iar parteneriatele strategice cu România,  Ucraina, și Statele Unite. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru postul de radio Europa Eliberă. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 00:14

În cadrul „vizitei private” în Moldova, Ministrul rus al Apărării Șoigu a inspectat trupele de ocupație rusești din Transnistria și a distribuit medalii militarilor ruși

În cadrul „vizitei private” în Moldova, Ministrul rus al Apărării Șoigu a inspectat trupele de ocupație rusești din Transnistria și a distribuit medalii militarilor ruși

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a vizitat teritoriile ocupate din regiunea transnistreană, după ce s-a întâlnit sâmbătă, la Chişinău, cu președintele Igor Dodon și a participat la evenimentele organizate de Partidul Socialiștilor pentru sărbătorirea a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 14:40

Google a închis 210 de canale YouTube

Google a închis 210 de canale YouTube

Compania Google a anunţat că a dezactivat 210 canale YouTube care acţionau într-o manieră coordonată în încercarea de a răspândi informaţii false despre protestele pro-democraţie de la Hong Kong, relatează postul BBC News, citat de Mediafax.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 11:05

Despre o posibilă paralizie geopolitică

Despre o posibilă paralizie geopolitică

Fiecare zi care trece demonstrează că “înțelegerea politică temporară” dintre blocul „pro-european” ACUM și Partidul Socialiștilor din R. Moldova, pe baza căreia liderii pro-europeni “împart butoanele de putere” cu rușii mobilizați...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 10:29

Năstase se teme să rostească numele lui Dodon și Șoigu pentru a nu-i supăra pe ruși

Năstase se teme să rostească numele lui Dodon și Șoigu pentru a nu-i supăra pe ruși

Cred sincer că niciun om de pe acest Pământ, printr-o vizită la Chișinău, nu poate schimba istoria poporului nostru, anunță Ministrul de Interne Andrei Năstase.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)