Actualitate

Fetele născute în anul 2007 vor fi vaccinate gratuit împotriva virusului papiloma uman

Pentru eficiența maximă a vaccinului, OMS recomandă vaccinarea fetelor cu vârsta între 9 și 14 ani, până la debutul vieții sexuale. În Republica Moldova vor fi vaccinate gratuit, la dorință, fetele care s-au născut în 2007, în instituțiile care acordă asistență medical primară.

Moldova, făcând parte din programul GAVI, a primit pentru anul 2017-2018, 35 de mii de doze de vaccin, prețul cărora este de 86,16 lei pentru o doză. Jumătate din doze au fot deja distribuite în instituțiile medicale.

Potrivit ministrului Stela Grigoraș, vaccinarea va oferi oportunitatea de a proteja fetele adolescente împotriva cancerului de col uterin, care este cel mai răspândit tip de cancer determinat de virusul HPV. „Ne-am asumat sarcina de a implementa programul de vaccinare anti-HPV, care este unul absolut necesar reieșind din numărul de îmbolnăviri și decese de această boală în Moldova. Studiul de cost-eficiență realizat la acest capitol estimează că, odată atinsă rata de vaccinare de 90%, vom salva 98 de vieți în fiecare an și vom economisi pentru tratamentul cancerului de col uterin”, a spus Stela Grigoraș.

Reprezentantul OMS în Republica Moldova, Haris Hajrulahovic, a spus că OMS recunoaște faptul că problema cancerului de col uterin și a altor boli provocate de HPV reprezintă o problem globală de sănătate publică. El a recomandat introducerea vaccinului împotriva HPV în programele naționale de vaccinare. Potrivit lui, nu este doar responsabilitatea Guvernului de a crește o generație sănătoasă, dar este necesară și mobilizarea societății în acest sens.

Cursul integral de vaccinare constă în administrarea a două doze de vaccin. Cea de-a doua doză de vaccin va fi administrat începând cu luna iunie 2018.

În Republica Moldova, zilnic o femeie este diagnosticată cu cancer de col uterin și odată la două zile o femeie decedează din cauza acestei maladii. În ultimii cinci ani, peste 1500 de femei au fost diagnosticate și peste 1000 au decedat. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *