Actualitate

FIFA a anunţat rezultatul testelor antidoping efectuate în timpul Campionatului Mondial la Fotbal

„În timp ce Cupa Mondială 2018 din Rusia se îndreaptă către final, FIFA este astăzi în măsură să anunţe că, până acum, rezultatele analizelor tuturor controalelor antidoping efectuate înainte şi în timpul competiţiei s-au dovedit negative", a precizat forul fotbalistic mondial într-un comunicat.

Începând din luna ianuarie, 2.037 de controale au fost efectuate de către FIFA, instanţele antidoping ale ţărilor implicate şi confederaţiilor, în cadrul "celui mai cuprinzător program creat vreodată pentru o Cupă Mondială".

Fiecare jucător din cadrul celor 32 de selecţionate participante a fost supus controlat înaintea competiţiei, în cadrul testelor inopinate, în afara celor efectuate în timpul turneului, imediat după meciuri şi în zilele de repaus, adaugă FIFA.

Echipele calificate în semifinale – Franţa, Belgia, Anglia şi Croaţia – au fost testate în medie de 4,41 ori începând din luna ianuarie şi până la opt ori, în cazul anumitor jucători.

A fost înregistrată o singură "analiză anormală", însă jucătorul respectiv "se afla în posesia unei autorizaţii de utilizare în scop terapeutic pentru substanţa detectată", a explicat forul mondial, fără să ofere mai multe informaţii.

"Toate eşantioanele prelevate au fost analizate în laboratoarele acreditate de către AMA (Agenţia Mondială Antidoping), majoritatea dintre ele – şi în special toate eşantioanele recoltate în timpul competiţiei – fiind analizate de laboratorul de la Lausanne, în Elveţia", se mai arată în comunicatul FIFA.

Sursa: radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *